Noul tratat unional

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Noul tratat unional a fost un proiect de tratat care ar fi trebuit să înlocuiască pe cel din 1922, ceea ce ar fi dus la înlocuirea Uniunii Sovietice cu o nouă entitate statală. Ceremonia de semnare a tratatului a fost programată pentru 20 august 1991, dar acţiunea a fost împiedicată de lovitura de stat a conservatorilor comunişti din 19 august.

Preşedintele Mihail Gorbaciov a propus la Congresul Partidului Comunist din iulie 1990 un sistem federal care să acorde un grad foarte mare de autonomie republicilor constituente, aceasta urmând să fie soluţia la problemele etnice în continuă creştere care măcinau uniunea. Schiţa tratatului unional a fost supusă dezbaterii Sovietului Suprem pe 23 noiembrie 1990. Un comitet de experţi a început lucrul la textul amănunţit al tratatului pe 1 ianuarie 1991. Doar nouă din cele 15 republici şi-au trimis reprezentanţii în acest comitet. Proiectul de tratat a fost aprobat de Sovietul Naţionalităţilor pe 6 martie şi a fost trimis Sovietelor Supreme ale republicilor în vederea aprobării. La nivelul republicilor, proiectul a fost respins, datorită divergenţelor cu Moscova în ceea ce priveşte distribuţia puterilor între guvernele republicane şi cel unional.

Gorbaciov a încercat să obţină sprijin popular pentru proiectul său, convocând un referendum naţional, care a fost ţinut pe 17 martie 1991. În cadrul acestei consultări populare, 76% dintre votanţi au sprijinit sistemul federal al Uniunii Sovietice. Opoziţia la propunerile prezidenţiale a fost mai importantă în oraşele mari precum Moscova şi Leningrad. Pe 23 aprilie 1991, nouă republici şi guvernul central au semnat aşa-numitul "Acord 9+1". Acest nou tratat unional transforma republicile sovietice în republici independente, membre ale unei federaţii cu un preşedinte, o politică externă şi o armată comune. Tratatul transfera cea mai mare parte a autorităţii prezidenţiale centrale la nivelul republicilor.

Numai nouă republici şi-au exprimat dorinţa să rămână în cadrul URSS. Republicile baltice aleseseră deja calea independenţei totale. Deşi tratatul fusese conceput pentru a salva uniunea, conservatorii comunişti s-au temut că republicile mici vor urma exemplul Lituaniei şi vor pretinde independenţa totală.

[modifică] Bibliografie

• The USSR in 1991: The Implosion of a Superpower de Robert F. Miller
• 1991 Cartea albastră a diplomaţiei, secţiunea a 4-a (Uniunea Sovietică) – Ministerul japonez de Externe