Ocna Sibiului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ocna Sibiului

stemă amplasare
Amplasare	45°52′54.3″N, 24°03′40.5″E
Ţară	România
Judeţ	Sibiu
Atestare documentară	1263
Populaţie ([[{{{recensământ}}}|{{{recensământ}}}]])	4.116 (2002)
Suprafaţă	87,47 km²
Densitatea populaţiei	47,05 loc./km²
Altitudine	m n.m.
Localităţi suburbane	Topârcea
Primar	Ioan Balteş, P.S.D.
Sit web	ro Pagina de prezentare a staţiunii Ocna Sibiului
Poziţia oraşului în cadrul judeţului
[[Imagine:{{{harta oraşului}}}|200px|Harta administrativă a oraşului Ocna Sibiului]]
Harta administrativă a oraşului

Ocna Sibiului (germană Salzburg, maghiară Vízakna, în română mai demult Vizocna) este un oraş în judeţul Sibiu, Transilvania, România. Are o populaţie de 4.116 locuitori.

[modifică] Descriere

Ocna Sibiului este o staţiune turistică situată la 15 km nord de Sibiu, pe valea râului Visa, într-o regiune înconjurată de păduri de stejari seculari şi un subsol bogat în minereuri de sare. Prima staţiune balneară a fost înfiinţată aici în anul 1845 şi, de atunci, Ocna Sibiului şi-a atras renumele datorită lacurilor heliotermice formate în locul unor vechi mine de sare surpate. Pe masivul de sare de la Ocna Sibiului se află un complex de 15 lacuri sărate, de ocnă, interesante prin caracteristicile lor. Multe dintre aceste lacuri au o concentraţie de sare de 260 grame/litru. Lacul Avram Iancu, cu o adâncime de 132,5 metri, este considerat cel mai adânc lac de ocnă din ţară. Climatul temperat, aerul bogat in aerosoli, temperatura anuală mult peste media din această parte a ţării şi recentele renovări ale ştrandului, au adus din nou staţiunea la faima din trecut.

Ocna Sibiului prezintă şi interes arheologic, aici fiind descoperite unelte din epoca bronzului (1900 - 800 a. C.), care sunt expuse la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Rezervaţia geologică din Ocna Sibiului „Lacul fără fund” ocupă o suprafaţă de 0,20 ha. Masivul de sare de la Ocna Sibiului are forma unei elipse cu axa mare de 1,3 km si axa mică de 600 m. Zăcămintele de sare au fost exploatate încă din timpul romanilor, continua exploatare a acestora ducând la excavarea unor puţuri şi apariţia unor mari goluri subterane, care, prin prăbuşirea lor, au format lacuri. Astfel, s-au format 10 lacuri cu apă sărată şi 4 lacuri cu apa dulce, dintre care a fost ocrotit „Lacul fără fund”, denumit şi „Lacul Francisc”. Lacul are o adâncime de 34,5 m, cu un diametru de 50 m, formă ovală şi a luat naştere din prăbuşirea unei ocne părăsite în anul 1775. O trăsătură specifică lacurilor sărate este stratificaţia apei, salinităţii şi temperaturii. La suprafaţa lacului se găseşte o pânză de apă dulce permanentă, iar la adâncime stratul de apă sărată care acumulează permanent căldură. Apele lacului sunt populate de o faună specifică mediului salin, iar pe mal se dezvoltă o floră bogată. Diferenţa de temperatură şi salinitate este folosită în scopuri terapeutice. O suprafaţă de 2.000 m a fost declarată rezervaţie naturală, ca urmare a valorii sale ştiinţifice.