Oe Kenzaburo
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Oe Kenzaburo este un romancier japonez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură.
Cuprins |
[modifică] Biografia
Oe Kenzaburo s-a născut în 1935 într-un orăşel din pădurea insulei Shikoku. Familia sa e foarte veche şi nimeni din clanul său nu a părăsit acele locuri ca să mergă la oraş. Femeile din clanul Oe jucau rolul unor povestitoare şi i-au relatat legendele locului inclusive istoria unor mici revolte locale, petrecute în timpurile restauraţie Meiji poveşti care aveau să-şi pună amprenta asupra scrisului său.. aceste povestiri mitice pe care Oe le-a auzit din vremea când era doar un copil conţineau o viziune unică, specială asupra cosmosului şi condiţiei umane.
Al Doilea Război Mondial a izbucnit când Oe avea şase ani. Educaţia militaristă a pătruns în toate şcolile iar Împăratul a devenit zeu şi monarh în acelaşi timp. Pentru tânărul Oe, care învăţa in acelasi timp miturile naţionale şi pe cele ale satului unde se născuse, de multe ori acestea două intrau în conflict. Bunica sa avea însă spirit critic şi lua apărarea culturii din satul său, locale, spunând-i cu mult umor poveşti care puteau părea antinaţionale. După moartea tatălui său în timpul războiului, de educaţia sa s-a ocupat mama lui care a preluat funcţia tatălui pierdut. Ea i-a cerut să citească aventurile lui Huckleberry Finn sau pe cele ale lui Nils Holgersson – care i-au lăsat o impresie pe care scriitorul declara că ”o va lua cu el în mormânt.”
Înfrângerea Japoniei din 1945 a schimbat foarte mult şcoala japoneză. Copii au început să principiile democraţiei căci naţiunea era sub controlul administraţiei americane. Oe a iubit democraţia de la bun început. Din aceast dragoste la prima vedere a apărut şi dorinţa lui de a părăsi satul şi a pleca la Tokio, căci oraşul îi oferea şansa să descopere libertatea şi lumea.
La 18 ani Oe a făcut prima călătorie cu trenul la Tokio, si un an mai târziu se înscrie la Departamentul de literatură Franceză al Universităţii din Tokio unde va creşte sub tutela profesorului Kazuo Watanabe, un specialist în François Rabelais. Realismul grpotesc al lui Rabelais s-a suprapus în scrisul său peste imaginarul de mituri şi istorii cu care venise din satul natal.
Ideile umaniste ale lui Watanabe, la acre acesta ajunsese prin intermediul studiului Renasterii Franceze, l-au ajutat pe Oe sa-si creeze o viziune specială asupra societăţii şi condiţiie umane. Cititor avid de literatură americană şi franceză Oe a portretizat condiţia orăşenilor prin prisma operelor pe care le citea. El s-a luptat de asemenea sa reorganizeze, din perspectiva lui Rabelais sau a umanismului imaginile pe care femeile din satul său i le dăruiseră dar şi gândurile sale în legătură cu această moştenire culturală.
[modifică] Opera
Oe a început să scrie în 1957, în timp ce era student la Literatură franceză. Operele lui din anii 1957 pina-n 1958 - de la povestirea, The Catch, care i-a adus premiul Akutagawa Award, la primul său roman, Bud-Nipping, Lamb Shooting* (1958) - ce descrie tragedia războiului care distruge viaţa idilică a unui băiat de la ţară. In povestirea Lavish are the Dead (1957), a short story, and in The Youth Who Came Late* (1961), un roman, Oe a portretizat viaţa de student în Tokio, un oras unde umbrele ocupatiei americane mai puteau fi intilnite.toate aceste opere poarta semnele influentei lui Jean-Paul Sartre si a altor scriitori moderni francezi.
O criză a lovit viaţa lui Oe şi literatura produsă de acesta la naşterea primului său fiu Hikari.acesta s-a născut cu o deformitatea craniană care l-a transformat într-o persoană cu un sever handicap mental. Deşi traumatiyat de această experienţă nouă Oe a găsit forţa să transforme povestea fiului său în literatură. descriind coexistenţa dintre el şi copil Oe a scris A Personal Matter (1964), o descriere a încercăriilor sale de a-l primi pe copil în viaţa lui, şi a felului în care reuşeşte să.i accepte diferenţa. Printr-o translaţie de tip catalitic de la drama sa la drama colectivă a victimelor din Hiroshima, alege drept subiect al următorului său roman Hiroshima Notes (1965), chiar gândurile supravieţuitorilor şi drama victimelor bombei atomice.
După aceasta Oe s-a adâncit în studiul poveştii insulei Okinawa, grupul de insule cel mai sudic din Japonia. Înainte de epoca restaurării Meiji, Okinawa era o ţară independentă având propria ei cultură. În timpul celui de al doilea Răyboi mondial insula a devenit câmpul de bătaie al singurei bătălii care s-a dat vreodată pe terenul ei propriu. După răyboi oamenii din Okinawa au suferit cel mai mult din cauza ocupaţiei militare americane. Oe s-a orientat spre descrierea vieţilor acestor locuitori al unei insule devenită bază americană şi spre ceea ce a însemnat locul cu tradiţiile lui culturale speciale.Apoi s-a orientat spre studiul culturii sud coreene, apreciind tot mai mult culturile japoneze periferice, fara legatura cu cultura centrala de la Tokyo. aceasta cautare inspirata din teroria lui Bahtin despre culturile popoarelor avea sa-l conduca la scrierea romanului The Silent Cry (1967),
Dupa The Silent Cry, doua curente principale care din cind in cind se unifica pot fi descoperite in operele sale apparent and consistent in Oe's literary world. Incepind cu A Personal Matter a aparut un grup de opere care descriu coexistenta cu un fiu desabilitat, Hikari. Teach Us to Outgrow our Madness (1969), My Deluged Soul* (1973),Rouse Up, O, Young Men of the New Age!* (1983), sunt operele din aceasta prima categorie.
al doilea grup contne povesti in care Oe foloseste persoanje sau istorii pe care le-a descoperit in mitologia satului sau dar care se muta la oraş şi evoluează în lumea modernă, a oraşelor japoneze. Din această categorie fac parte Nipping, Lamb-Shootin urmat de The Silent Cry, ccare au ajuns să simbolizeze întreaga sa creaţie. folosindu.se de noi schiziţiid e idei din domeniul antropolgiei culturale aceste opere reprezintă în totalitate lumea ficţiunii lui Oe cum este ea evidenţiată in Letters to My Sweet Bygone Years (1987). Va rescrie aceast text sub forma naraţiunii din M/T and the Wonders of the Forest* (1986). Folosindu-se de metaforele poetice ale lui Yeats, Oe porneşte la drum şi scrie o trilogie The Flaming Green Tree*, compusă din Until the 'Savior' Gets Socked* (1993), Vacillating* (1994), and On The Great Day* (1995). Odată cu încheierea acestei Oe a anunţat că va intra în stadiu final al studiului şi va căuta o nouă formă de literatură.
Fapătul că Oe a câştigat Premiul Nobel pentru literatură în 1994 l-a încurajat să caute o noua formă de literatură şi o nouă viaţa pentru el şi familia lui.
[modifică] Opere in limba japoneză
- Shisha no ogori, Tokyo: Bungei shunju, 1958.
- Memushiri kouchi, Tokyo: Kodansha, 1958.
- Miru mae ni tobe, Tokyo: Shinchosha, 1958.
- Nichijo seikatsu no boken Tokyo, 1963.
- Kojinteki na taiken, Tokyo: Shinchosha, 1964.
- Hiroshima noto, Tokyo: Iwanami Shoten, 1965.
- Man'en gannen no futtoboru, Tokyo: Kodansha, 1967.
- Warera no kyoki o iki nobiru michi o oshieyo, 1969.
- Okinawa noto, Tokyo: Iwanami Shoten, 1970.
- Shosetsu no hoho, Tokyo: Iwanami Gendai Senso, 1978.
- Natsukashii toshi e no tegami, Tokyo: Kodansha, 1986.
- M/T to mori no fushigi no monogatari, Tokyo: Iwanami, Shoten, 1986.
- Chiryo no to, Tokyo, 1990.
[modifică] Opere traduse în limba engleză
- The Catch, Japan Quarterly, 6-1, 1959.
- Lavish are the Dead, Japan Quarterly, 12-2,1965.
- A Personal Matter, New York: Grove Press, 1968; London: W&N, 1969.
- The Silent Cry, Tokyo: Kodansha International, 1974; London: Serpent's Tail, 1988.
- Teach Us to Outgrow Our Madness, New York: Grove Press, 1977.
- Hiroshima Notes, YMCA Press, 1982.
- Japans Dual Identity: A Writers's Dilemma, WLT 1988.
