Partidul Ţărănesc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Partidul Ţărănesc este un partid politic format după primul război mondial sub conducerea lui Ion Mihalache, care, în anul 1926 a fuzionat cu Partidul Naţional pentru a forma Partidul Naţional-Ţărănesc.

Cuprins 1 Activitatea politică şi doctrina 2 Fuziuni cu alte partide 3 Note 4 Bibliografie 5 Legături externe

[modifică] Activitatea politică şi doctrina

La alegerile parlamentare din noiembrie 1919, Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat a obţinut 61 de mandate, în timp ce Partidul Ţărănesc din Basarabia a câştigat 72 de mandate de parlamentar ^[1]. În urma unui acord cu mai multe partide, s-a constituit un guvern condus de Alexandru Vaida-Voievod, în care Partidul Ţărănesc deţinea, prin Ion Mihalache, portofoliul Ministerului Agriculturii. În această calitate, Mihalache s-a ocupat, împreună cu o comisie de miniştri, de pregătirea unui proiect de lege agrară care prevedea reducerea substanţială a proprietăţilor marilor moşieri şi plata unor despăgubiri reduse de către ţărănii împroprietăriţi. În urma refuzului regelui Ferdinand de a semna mesajul de trimitere a proiectului de lege în dezbaterea Parlamentului, datorită faptului că a socotit proiectul prea radical, la 12 martie 1920 Ion Mihalache şi-a dat demisia din guvern, ceea ce nu a împiedicat căderea guvernului a doua zi, la 13 martie.

Congresul partidului din 20-21 noiembrie 1921 a aprobat un nou program, al cărui proiect fusese pregătit de Constantin Stere. Programul considera că „imperialismul capitalist, ajuns în ultimele decenii la dominaţiune universală, s-a dovedit neputincios de a asigura omenirii o muncă paşnică şi de a feri societatea de o năprasnică risipă de vieţi şi avuţii. Astfel se prăbuşeşte însuşi justificarea istorică a orânduirii capitaliste”, că statul român „nu poate fi decât un stat ţărănesc pentru că poporul român este un popor de ţărăni” şi că atâta vreme cât „vor exista clase sociale cu interese opuse, lupta de clasă nu poate înceta” ^[2].

La alegerile din martie 1922, organizate de guvernul PNL, Partidul Ţărănesc a obţinut 40 de mandate (faţă de cele 222 obţinute de PNL), fiind al doilea clasat. După alegeri, ţărăniştii au acţionat în continuare pentru înfiinţarea de noi organizaţii locale ale partidului lor; odată cu constituirea organizaţiei provinciale a partidului în Bucovina, activitatea partidului era extinsă la nivelul întregii ţări.

Programul din 1924 prevedea că Partidul Ţărănesc va milita pentru modificarea Constituţiei, libera circulaţia a pământurilor dobândite prin legile de împroprietărire şi pentru o largă colaborare cu capitalul străin.

[modifică] Fuziuni cu alte partide

În zilele de 17-18 iulie 1921 a avut loc şedinţa Comitetului Central partidului, care a aprobat înscrierea în partid a Dr. Nicolae Lupu, precum şi propunerea făcută de 11 deputaţi şi senatori basarabeni, între care Constantin Stere şi Pantelimon Halippa, de fuziune cu Partidul Ţărănesc din Basarabia, ceea ce a întărit curentul de stânga din partid şi a permis extinderea sa organizatorică în teritoriul dintre Prut şi Nistru. După fuziunea cu Partidul Ţărănesc din Basarabia au urmat alte fuziuni cu grupări ţărăniste din Transilvania (30 octombrie 1922) şi Bucovina (11 iunie 1922), precum şi cu Partidul Socialist-Ţărănesc (22 septembrie 1922).

Începând cu anul 1923 a avut loc o apropriere crescândă de Partidul Naţional, cu care s-a încheiat un prim acord de fuziune în anul 1924, dar care nu a putut fi pus în aplicare datorită opoziţiei Partidului Naţional la prezenţa în structura noii formaţiuni a lui Constantin Stere, acuzat de trădare naţională, deoarece în timpul primului război mondial a rămas în teritoriul ocupat şi a colaborat cu inamicul ^[3].

În cele din urmă, fuziunea dintre cele două partide a fost realizată în anul 1926. Congresul de aprobare a fuziunii a avut loc la 10 octombrie 1926 în sala „Amiciţia” din Bucureşti, moment de la care s-a constituit Partidul Naţional-Ţărănesc.

[modifică] Note

1. ^  Scurtu, p.12
2. ^  Scurtu, p.18-19
3. ^  Enciclopedia, p.208

[modifică] Bibliografie

• Ioan Scurtu, Din viaţa politică a României (1926-1947) – Studiu critic privind istoria Partidului Naţional-Ţărănesc, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983
• Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2000

[modifică] Legături externe

Procesul verbal de constituire a Partidului Ţărănesc