Pavel Chihaia
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pavel Chihaia (n. 23 aprilie 1922, în Corabia, judeţul Romanaţi), este un scriitor, eseist, romancier şi istoric de artă român contemporan.
[modifică] Biografie
Pavel Chihaia s-a născut la data de 23 aprilie 1922, în oraşul Corabia din judeţul Romanaţi. La vârsta de patru ani, după decesul mamei sale, se mută în oraşul Constanţa.
Între anii 1940 şi 1944 urmează Facultatea de Litere în Bucureşti, apoi, pînă în 1948 lucrează ca funcţionar la Direcţia Generală a Teatrelor. Prima sa piesă de teatru, La farmecul nopţii (1945), capătă Premiul scriitorilor tineri, şi apare la Ed. Fundaţiilor Regale. Primul roman, Blocada (Ed. Cultura naţională 1947), prefaţat de Petre Comarnescu, îmbină farmecul peisajului Dobrogean şi misterele portului Constanţa cu o viziune modernă, a cărei orizonturi aparţin literaturii universale. După acest debut promiţător, persecuţia stalinistă îl obligă să îşi renege vocaţia, muncind ca zidar şi figurant. Face parte din organizaţia anticomunistă "Mihai Eminescu", împreună cu Vladimir Streinu, Constant Tonegaru, Iordan Chimet şi Marie-Alype Barral.
În anul 1960 este angajat la Institutul de Istoria Artei, secţia artă medievală, unde realizează, între 1960 şi 1978, şaptezeci de studii despre istoria culturii şi artei, de curînd culese în cinci volume cu titlul Artă medievală (Ed. Albatros, 1998). Teza de doctorat la Sorbona, Paris, în 1973, va fi publicată ulterior cu titlul de Immortalité et décomposition dans l'art du Moyen Age (Ed. Fundaţia Culturală Românească-Madrid, 1988). Îi vor apare, printre altele, următoarele volume: Din cetăţile de scaun ale Ţării Româneşti (Ed. Meridiane, 1974), De la Negru Voda la Neagoe Basarab. Interferenţe literar-artistice în cultura românească a evului de mijloc (Ed. Academiei, 1976), Sfârşit şi început de ev. Reprezentări de cavaleri la începutul renaşterii (Ed. Eminescu, 1977).
În anul 1978, împreună cu soţia sa Maria-Ioana Chihaia (născută Mira), cere azil politic în Germania. Stabilit la München, împreună cu soţia sa şi fiul lor Matei, ocupă postul de consilier de educaţie la liceul francez din acest oraş, colaborează la Radio Europa Liberă. Va publica, în continuare: Tradiţii răsăritene şi influenţe occidentale în Ţara românească (Ed. Ion Dumitru 1983).
În acelaşi timp, reîncepe activitatea sa literară, scriind la două romane cu nuanţe autobiografice. Primul, Hotarul de nisip, început în anii cinzeci şi ascuns în sertar timp de jumătate de secol, descrie epoca stalinismului din punctul de vedere a unor tineri intelectuali care caută să fugă din România. Al doilea, Cearta sufletului cu trupul, analizează experienţa exilului cu referinţe la realitatea occidentală şi sensibilitatea religioasă a ortodoxiei. În România îi mai apar, după 1989, cărţile: Faţa cernită a libertăţii. 20 convorbiri la Europa Liberă (Ed. Jurnalul Literar, 1991), Mărturisiri din exil (Ed. Institutul European, 1994), Ţara românească între Bizanţ şi Occident (Ed. Institutul European, 1995), Treptele nedesăvîrşirii (Ed. Eminescu, 1997), Legendele unei lumi posibile (Ed. Jurnalul literar, 2000), Înfăptuiri pontice (Ed. Ex Ponto, 2005).
