Pavel Iablocikov
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pavel Nikolaevici Iablocikov (în limba rusă Павел Николаевич Яблочков) 2 (stil vechi)/14 septembrie (stil nou) 1847 – 19 (stil vechi)/31 martie (stil nou) 1894 a fost un inginer electrotehnician rus, invetator al lumânării Iablocikov (un tip de bec cu arc cu electrozi din carbon) şi om de afaceri.
P. N. Iablocikov a absolvit în 1866 Institutul Tehnologic Nikolaevski cu specializarea inginer militar. După ce a lucrat o vreme în armată, Iablocikov a trecut în rezervă, stabilindu-se în 1873 la Moscova , unde a fost numit în funcţia de şef al oficiului telegrafic al căii ferate Moscova – Kursk. Aici el a pus bazele unui laborator pentru experimentele sale electrotehnice. În acest laborator a conceput şi realizat cele mai multe invenţii ale sale: becul care îi poartă numele, maşini electrice, celule galvanice şi acumulatori.
În 1875 a reuşit să realizeze cea mai faimoasă invenţie a sa, aşa numită "lumânare electrică" — primul model al unei lămpi cu arc electric fără reostat. A plecat la Paris în acelaşi an, aici construind un prototip industrial al becului său (brevetul de invenţie francez № 112024, 1876). El a dezvoltat şi introdus sistemul iluminatului electric cu folosirea curentului alternativ (“iluminatul rusesc”), care a avut prima demonstraţie publică încununată de un succes răsunător la Expoziţia Mondială de la Paris din anul 1878. Oameni de afaceri din Franţa, Anglia şi SUA s-au arătat interesaţi de xploatarea comercială a invenţiei în ţarile lor.
În 1879, Iablocikov a fondat “Compania de iluminat electric , P.N. Iablocikov inventatorul & Co” şi o uzină electrică în Sankt Peterburg. În acastă fabrică aveau să se producă proiectoare pentru armată şi folosiri industriale.
De la mijlocul anilor 1880, Iablocikov s-a ocupat în principal de peroblema generării energiei electrice. El a construit aşa numitul “maşina elctrică cu dinam magnetic”, care avea cekle mai multe dintre caracteristicile inductorului din zilele noastre. Iablocikov s-a ocupat foarte mult de procesul producerii energiei electrice cu ajutorul generatoarelor antrenate de motoare termice. A proiectat o celulă galvanică cu electrolit alcalin şi a creat aşa numitul ”autoacumulator”.
Iablocikov a participat la mai multe expoziţii electrotehnice în Rusia (1880 şi 1882), la Paris (1881 şi 1889) şi la primul Congres Mondial al Electricienilor din 1881. În 1947, în Uniunea Sovietică a fost decernat pentru prima oară Premiul Iablocikov pentru cercetări în domeniul ingineriei elctrotehnice.
Craterul Iablocikov de pe Lună a fost botezat în onoarea inventatorului rus.
