Petre Antonescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Petre Antonescu (n. 29 iunie 1873, Râmnicu Sărat - d. 22 aprilie 1965, Bucureşti), arhitect, pedagog, restaurator de monumente istorice şi academician român, care s-a impus printre personalităţile de frunte ale şcolii de arhitectură românească, dominând activitatea arhitecturală din prima jumatate a secolului al 20-lea.
Cuprins |
[modifică] Prezentare generală
[modifică] Scurtă biografie
S-a născut la Râmnicu-Sărat în anul 1873, unde a urmat şi cursurile şcolii primare, dar a terminat liceul la Bucureşti. Începând din anul 1893, a studiat arhitectura la Paris. Întors în ţară, a început o rodnică activitate în învăţământ, în domeniul conservării şi restaurării monumentelor de arhitectură (fiind membru în Comisia monumentelor istorice) şi în direcţia realizării unor lucrări de arhitectură.
[modifică] Opera
Petre Antonescu este autorul unor clădiri publice monumentale (palate administrative, bănci, ministere) şi a unor locuinţe, toate fiind clădiri în arhitectura cărora a elaborat, aplicat şi dezvoltat forme plastice arhitecturale viguroase, originale, dând o interpretare inedită formelor şi elementelor arhitecturii româneşti vechii.
Printre lucrările sale cele mai reprezentative se numără clădirea Primăriei Municipiului Bucureşti, ridicată între anii 1906 şi 1910 şi completată în anii de după 1945, fosta clădire a Palatului administrativ din Craiova (1912 - 1913) şi cea a Băncii de Investiţii din Bucureşti (1915 - 1923).
În toate aceste clădiri monumentale, se întâlnesc numeroase interpretări originale şi interesante ale pridvoarelor, loggiilor, ancadramentelor de ferestre şi uşi, brâielor şi altor elemente ale arhitecturii tradiţionale româneşti. În acelaşi spirit au fost concepute şi numeroase locuinţe particulare din Bucureşti, printre care se pot aminti cele de pe străzile Apolodor şi Dumbrava Roşie sau clădirile care adapostesc Muzeul Simu.
Se remarcă şi în aceste opere tendinţa de monumentalitate a arhitectului, controlată însă cu mult rafinament, pentru a nu conduce la exagerări. O mare clădire cu apartamente, aflată pe Şoseaua Kiseleff la numărul 12, construită între cele două războaie mondiale, cu o faţadă îmbrăcată aproape complet în căramidă aparentă, demonstrează cu virtuozitate adaptarea unor soluţii plastice tradiţionale pentru funcţiunile noi.
Alături de interpetările arhitecturii româneşti, Petre Antonescu a reuşit cu egală siguranţă şi măiestrie adaptarea într-un spirit contemporan a stilurilor istorice prezente în monumentala clădire a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, zidită între anii 1933 şi 1935. Amplasată într-un generos spaţiu verde, compoziţia amplă, dominată de marea aulă centrală, desfaşoară principii planimetrice şi plastice de inspiraţie clasică, bine adaptate destinaţiei ulterioare a structurii, dar ponderată din punctul de vedere al echilibrului compoziţional.
[modifică] Arcul de Triumf
Alături de numeroase clădiri având diferite funcţiuni sociale, Petre Antonescu este şi arhitectul Arcului de Triumf, monument închinat Unirii Tuturor Românilor din 1918, inaugurat la 1 decembrie 1936 pentru a sărbători 18 ani de la evenimentul epocal după care poporul român a aşteptat exact 317 ani, de la uciderea eroului naţional al neamului românesc, Mihai Viteazul.
[modifică] Concluzie
Luând în consideraţie întreaga sa operă, arhitectul Petre Antonescu, care a fost ales în 1945 membru titular al Academiei Române, se înscrie ca unul dintre cei mai semnificativi arhitecţi români, marcând momente importante ale arhitecturii româneşti moderne.
