Pierre l'Ermite
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pierre l'Ermite (Petre Sihastrul) (? – † 8 iulie 1115, lângă Huy) a fost un preot din Amiens şi un lider religios al primei cruciade.
Cuprins |
[modifică] Perioada de până la 1096
În conformitate cu mărturia prinţesei bizantine Ana Comnen, Pierre încercase să se ducă în pelerinaj la Ierusalim mai înainte de anul 1096, dar fusese împiedicat de turcii selgiucizi să ajungă la locurile sfinte şi în plus fusese torturat.
Sursele istorice nu se pun de acord asupra faptului dacă Pierre a fost sau nu la faimoasa predică a Papei Urban al III-lea de la Conciliul de la Clermont din 1095. Ceea ce este sigur este faptul ca Pierre l’Ermit a fost unul dintre cei care au predicat în Franţa pentru mobilizarea pentru cruciadă, experienţa proprie ajutându-l să vorbească mai înflăcărat. Călugărul a ajuns rapid faimos dat fiind modul foarte pasionat în care pedica şi cei mai mulţi istorici sunt de acord că mii de ţărani au fost convinşi să ia parte la cruciadă în principal datorită eforturilor lui Pierre. La prima cruciadă au participat în afară de cavalerii nobili şi de soldaţii de profesie şi aşa-numiţii "pauperi", un termen prin care în Evul mediu indica un statut de om sărac sau de călugăr-cerşetor de pe domeniile ale bisericii. Pierre a organizat săracii într-un grup de pelerini purificaţi din punct de vedere spiritual şi i-a condus, urmând să fie protejaţi de Sfânta Treime.
[modifică] Cruciada către Ţara Sfântă
Căugărul Pierre a condus una dintre cele cinci coloane ale Cruciadei ţăranilor spre destinaţia pelerinajului lor, Biserica Sfântului Mormânt. Deplasarea a început la Köln în aprilie 1096 şi a ajuns la Constantinopol la sfârşitul lunii iulie. Bazileul Alexis I Comnen şi Patriarhul Constantinopelului nu au fost deloc încântaţi să fie obligaţi să asigure cazare şi masă pentru mulţimile de cruciaţi indisciplinaţi.
În timpul deplasării, mulţi cruciaţi nu s-au putut aproviziona cu alimente şi ori au suferit de foame, ori s-au întors la casele lor, iar cei care au ajuns în Balcani au fost victimele unor răufăcători care au răpit un mare număr de pelerini pentru a-i vinde ca sclavi. Numai coloana condusă de Pierre a reuşit să ajungă la Constantinopol, unde s-a unit cu pelerinii conduşi de Gautier Sans-Avoir într-un singur grup mai numeros. Pierre a început negocierile pentru îmbarcarea cruciaţilor pentru Ţara Sfântă. Înte timp, împăratul nu a reuşit să organizeze aprovizionarea corespunzătoare a taberei pelerinilor, iar cruciaţii au devenit din ce în ce mai neliniştiţi, terminând prin a jefui depozitele imperiale.
Alexius, care era tot mai îngrijorat de dezordinile crescânde şi de valul de cruciaţi care urma să vină, a terminat rapid negocierile cu Pierre şi a ordonat îmbarcarea rapidă a membrilor Cruciadei săracilor pentru traversarea Bosforului din Europa în Asia la începutul lui august. Împăratul a mai promis ca după traversarea pelerinilor să asigure acestora gărzi şi îndrumare către liniile turceşti. Împăratul a avertizat cruciaţii că nu se pot deplasa fără ordinul său, dar în ciuda acestor avertismente, "pauperii" au părăsit totuşi teritoriile bizantine. Turcii au început să hărţuiască şi în cele din urmă au sfârşit prin a ataca mulţimile prost înarmate. Pierre s-a întors la Constantinopol şi a cerut disperat ajutorul imperial.
Cruciaţii s-au retras pe teritriul bizantin, urmăriţi de aproape de turci. În timpul în care călugărul Pierre era încă absent din rândul pelerinilor, cruciaţii au fost prinşi într-o ambuscadă şi măcelăriţi. În ciuda invocării protecţiei divine de către Pierre, cei mai mulţi pelerini au fost ucişi sau, supravieţuitori au fost luaţi prizonieri şi au fost vânduţi în târgurile de scalvi. Pierre şi un mic număr de pelerini au rămas la Constantinopol în iarna 1096 -1097, lipsiţi de ajutorul bizantin, aşteptând armatele cruciate de cavaleri şi soldaţi de meserie, singurii alături de care mai putea spera să ajungă la Ierusalim
Când au sosit principii şi cavalerii lor, Pierre li s-a alăturat în calitate de membru al consiliului în mai 1097 şi, împreună cu puţinii adepţi care-i mai rămăsese, s-a îndreptat prin Asia Mică spre Ierusalim. Efectivele "pauperilor" nu au ajuns niciodată la numărul de dinainte de masacrul turcesc, dar rândurile cruciadei săracilor au fost completate cu cruciaţi dezarmaţi, răniţi sau faliţi. Până în cele din urmă, în afară de rostirea unor predici mobilizatoare, Pierre l’Ermite nu a mai jucat un rol important în evenimentele care au urmat şi care au dus la cucerirea Ierusalimului şi stabilirea unor rute sigure pentru pelerinii care doreau să viziteze Locurile Sfinte dinPalestina.
Despre Pierre mai avem veşti de la Gilbert de Nogent. Acesta afirmă că Pierre ar fi încercat să scape din Antiohia asediată şi înfometată, numindu-l pe călugăr o "stea căzătoare". Totuşi, Guibert şi alte surse amintesc de faptul că Pierre a fost cel care a ţinut predicile în faţa mulţimii de cruciaţi pe jumătate morţi de foame, ceea ce i-a motivat pe luptătorii creştini să atace cu mare curaj armatele mult mai numeroase ale musulmanilor şi să învingă în cele din urmă. Astfel, după ce şi-a recăpătat faima, pe la mijlocul anului a fost trimis de principii cruciaţi să-l invite pe Kerbogha să rezolve toate diferendele printr-un duel cu un luptător creştin. Emirul a respins provocarea. În 1099, Pierre este numit vistiernic al donaţiilor în timpul asediului de la Arqa (martie) şi a fost conducătorul procesiunilor religioase din jurul zidurilor Ierusalimului mai înainte de cucerirea oraşului, iar mai târziu a fost conducătorul procesiunilor din oraş, care au precedat miraculoasa victorie din bătăia de la Ascalon (august). La sfârşitul anului a plecat la Latakia, de unde a călătorit pe mare spre Europa de Vest. După acest moment nu se mai ştie nimic despre el în afară de faptul că a murit în 1131, ca preot al bisericii Sfântului Mormânt pe care o ctitorise în Franţa.
[modifică] Rolul lui Pierre l’Ermite în predicarea primei cruciade
Deşi istoricii catolici de mai târziu şi oamenii de ştiinţă moderni nu sunt de acord cu aceată idee, istoricul medieval William of Malmesbury a considerat că Pierre l’Ermite a fost adevăratul autor şi iniţiator al Primei cruciade. Se povesteşte cum, într-o primă vizită la Ierusalim, mai înainte de 1096, Isus Cristos i-ar fi apărut călugărului în Biserica Sfântului Mormânt şi l-ar fi poruncit să predice cruciada. Aceiaşi istorie apare şi în scrierile lui William din Tyr, ceea ce dovedeşte şi la câteva generaţii după victoria primei cruciade, descendenţii cuceritorilor Ierusalimului îl credeau deja pe Pierre ca fiind iniţiatarul mişcării. Originea unei astfel de legende poate fi de oarecare interes. Heinrich von Sybel dugerează în lucrarea sa Geschichte des ersten Kreuzzuges că în tabăra pauperilor, care exista imediat lângă cea a cavalerilor, Pierre a început să fie idolatrizat în paralel cu un proces asemănător care îl privea pe Godfrey de Bouillon.
Considerând ca valabil acest punct de vedere, Pierre ar fi devenit în mod natural iniţatorul cruciadei, tot aşa cum Godfrey a devenit fondatorul Regatului Ierusalimului şi legiuitorul noii ţări. Această versiune a faptelor lui Pierre pare tot atât de veche ca şi poemul Chanson des chétifs, scris de Raymond din Antiohia în onoarea lui l’Ermit şi a tovarăsilor săi pe la 1130, poem care face acum parte din aşa-numitul "Ciclu al cruciadei".
Spre deosebire de marea majoritate a învăţaţilor şi scriitorilor contemporani care erau de acord că Pierre a fost iniţiatorul cruciadei şi că obiectivele acestei mişcări au devenit treptat corupte şi violente în contrast cu obiectivele pure şi non-violente ale cruciadei ţăranilor, istorici mai apropiaţi de zilele noastre consideră asemenea părere ca un exemplu elocvent al amplificării legendare a faptelor primei cruciade, o amplificare care a dus încă din timpul cruciadei a uneia sau alteia dintre tabere (a "pauperilor" sau a cavalerilor).
Cei mai de încredere autori care au oferit informaţii despre istoria lui Pierre l’Ermite sunt consideraţi Ana Comnen pentru adevăratul Pierre şi Gesta Francorum al lui Albert de Aix pentru legendarul Pierre.
[modifică] Bibliografie
- Acest articol conţine text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicaţie aparţinând domeniului public.
