Pol Pot
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pol Pot ( *19 mai 1928 - †15 aprilie 1998), dictator cambodgian, este considerat "criminalul secolului". El este responsabil pentru asasinarea, de către khmerii roşii, a două milioane de cambodgieni. Deţinător al puterii absolute în întreaga Cambodgie, în perioada 1976-1979, Pol Pot a instituit o adevărată dictatură a groazei în ţara sa. Aşa-numitul "comunism al epocii de piatră" avea în vedere desfiinţarea oraşelor, a banilor şi edificarea unui stat eminamente agrar.
Experimentul comunist delirant al khmerilor rosii in Cambodgia poate fi privit ca o „incununare“ terifianta a eforturilor constante ale satrapilor marxist-leninisti de a edifica „o societate cu totul noua, sanatoasa, care se consolideaza si se dezvolta continuu, si unde domneste egalitatea si armonia“ (Pol Pot, 1977). Asimiland cu fanatism modelul chinez al lui Mao Zedong, liderul khmer, Pol Pot, a transformat Cambodgia - in 3 ani, 8 luni si 20 de zile, atat cat a stat la putere - intr-un imens lagar de exterminare. Instituind un regim macabru si halucinant, pe alocuri aproape imposibil de definit. Bilantul este cel putin sumbru: intre unul si doua milioane de locuitori (din sapte), jumatate din populatia chineza si toti vietnamezii (!) au cazut victime criminalilor insetati de sange ai lui Pol Pot.
Cuprins |
[modifică] Inainte de 1975
Trecutul glorios al regatului Angkor, cu care Cambodgia s-a identificat intre secolele al IX-le si al XV-lea, a constituit fara doar si poate catalizatorul delirului national-comunist al khmerilor rosii. Obsedati de atotputernicia regatului si de omnipotenta liderilor sai, cu o aversiune nedisimulata fata de francezii asupritori, khmerii au capatat un puternic sentiment de redesteptare nationala inca din 1936, o data cu infiintarea miscarii necomuniste Issarak. Dupa al doilea razboi mondial, teama fata de focarul de infectie marxist-leninist a determinat administratia franceza a Indochinei sa se dispenseze de tinerii cambodgieni, usor influentabili si in pericol de a cadea prada ideologiei rosii. Trimisi la Paris, acestia insa intra in contact cu extrema stanga franceza si devin militanti ferventi ai doctrinei comuniste.
Pol Pot, pe numele sau real Saloth Sar, a devenit relativ repede cunoscut in randurile tinerilor cambodgieni cu vederi de stanga. Fost elev al unei scoli manastiresti budiste si student al Universitatii Tehnice din Hanoi, si-a continuat studiile universitare in capitala Frantei, in perioada 1948-1952. Dupa aceasta data, paraseste Parisul pentru tara natala, unde devine un apropiat al miscarii Issarak, acum procomunista. In 1960, radicalul Saloth Sar se regaseste printre membrii fondatori ai Partidului Muncitorilor din Cambodgia, conducerea de jure apartinandu-i insa lui Tu Samuth. Exceland in retorica sa nationalista si profund antiburgheza, Saloth Sar se impune ca lider al partidului de facto, dar si de jure, o data cu disparitia bizara a lui Tu Samuth (de care, se pare, nu a fost strain), in 1963. Doi ani mai tarziu, sub titulatura de Partidul Comunist din Cambodgia, formatiunea politica a celui care-si va lua numele de Pol Pot beneficiaza de un suport considerabil din partea taranilor privati de „cele mai elementare drepturi“. In Statul criminal: genocidurile secolului XX, Yves Ternon scria: „Pentru Saloth Sar si tovarasii sai, acesti «nobili» salbatici, umiliti si dispretuiti de toate guvernele, reprezinta un material usor de modelat. Ei se constituie in buni soldati si cadre de nadejde, pe cat de fideli, pe atat de cruzi. Conducatorii politici experimenteaza pe ei modelul societatii pe care vor sa o impuna in Cambodgia“.
Incepand din a doua jumatate a deceniului al saptelea, climatul intern favorabil a permis ascensiunea miscarii comuniste si, intr-un final apoteotic, victoria sa fulminanta din aprilie 1975. Coruptia endemica ce acaparase regimul printului Norodom Sianouk - aflat la conducere din 1953 -, coroborata cu conditiile de trai la limita subzistentei, indreptau tara catre un deznodamant deloc fericit, dar totusi imposibil de prevazut in amploarea sa.
La 18 martie 1970, generalul Lon Nol organizeaza o lovitura de stat, probabil cu sprijin american. Junta militara care preluase fraiele puterii isi manifesta deschis ostilitatea fata de formatiunile de gherila ale khmerilor si arunca tara intr-un razboi civil de o ferocitate extrema. Ai carui singuri „beneficiari“ au fost americanii - interesati direct in a inflama relatiile cu Vietnamul de Nord comunist - si clica de criminali ai lui Pol Pot. Haosul generalizat se instituie cu aportul „providential“ al bombardierelor americane si al unui general dement, care dorea „sa creeze un stat budist fascist“ (conform lui Yves Ternon).
Pe de alta parte, refugiat in China, printul Sianouk formeaza Frontul Unit National al Kampuchiei (FUNK) si un guvern in exil. Apropierea tendentioasa de comunisti este explicabila in contextul acutizarii animozitatilor fata de americani si fata de unealta lor, Lon Nol. Khmerii rosii, vioara intai a opozitiei fata de regimul militar de la Phnom Penh, isi dezvolta cu repeziciune o armata puternica, cu intentia clara de a rasturna guvernul proamerican. Comunistii profita de prestigiul printului si de „decrepitudinea tot mai accentuata a regimului lui Lon Nol“ (conform lui Jean-François Soulet) si incep „eliberarea“ Cambodgiei, din 1973. Cu o virulenta desprinsa parca din masacrele evului mediu. Procesul sistematic de purificare etnica este pe cale sa inceapa.
[modifică] Orasul, simbol al pierzaniei
La 17 aprilie 1975, militiile de extrema stanga intra in Phnom Penh, pecetluind o victorie rasunatoare in fata fortelor guvernamentale. Triumfator, Pol Pot proclama Republica Populara Kampuchia si incepe punerea in aplicare a unui plan gradual, cu obiective clare, de exterminare la scara larga a populatiei urbane. Capitala este pustiita intr-un timp record. In 72 de ore, doua milioane de cambodgieni parasesc Phnom Penh fara a fi stramutati intr-un loc anume. Intentia khmerilor este fara echivoc: identificarea inamicilor regimului si suprimarea lor imediata. Populatia urbana era, asadar, sortita pieirii. „Aceste persoane simbolizeaza orasul, leaganul coruptiei si parazit al satului“, scrie Yves Ternon. Starea de spirit colectiva era confuza, iar refuzul de a accepta realitatea persista. Sunt eliminati, pe rand, „«microbii» care impiedicau victoria proiectului sau de «fericire obligatorie».“ (V. Tismaneanu)
Redescoperirea radacinilor rurale, prin proclamarea taranilor ca „adevarati cambodgieni“, a constituit piatra de temelie a Cambodgiei khmerilor rosii. Cultivarea orezului, intr-un program de anihilare prin munca de pana la 18 ore pe zi (!), era preocuparea principala a noului regim. „Suntem pe cale sa reorganizam tara, luand agricultura drept baza. Poporul cambodgian are de secole propria sa experienta cu orezul,si trebuie sa plecam de la orez!“, sustinea sus si tare, in ]]1977[[, Yeng Sary, numarul doi al regimului. Forta de munca se compunea, cu precadere, din tineri cu varsta cuprinsa intre 3 si 12 ani (!), dar si din adulti si batrani, cinic numiti „tineri imbatraniti“. Productia era obligatorie. In caz contrar, perspectiva nu era deloc roza.
Exodul populatiei de la oras la sat a fost insotit de o separare evidenta a copiilor de propriii parinti, in vederea instructiei in spirit marxist-leninist. Interzicerea banilor, a comertului, a manifestarii sentimentelor (!), altfel spus, a civilizatiei, puncteaza momente importante ale delimitarii drastice de viata urbana si o stranie intoarcere la origini.
[modifică] Un imens lagar
Fara prea multe batai de cap, clanul conducator de la Phnom Penh a transformat Kampuchia intr-un imens lagar de exterminare. Pol Pot, Khieu Ponnary, sotia sa, si Yeng Sary, pe care l-am amintit anterior, cumnatul primilor doi, alaturi de propria consoarta, Khieu Thirith, cu totii secondati de fidela politie secreta de stat, Nokorbal, au coordonat epurarea fizica a oponentilor si recladirea societatii cambodgiene. Unicitatea regimului lui Pol Pot, cel putin in faza incipienta, a constat in pastrarea secretului absolut in privinta conducatorilor. Populatia civila, constant supravegheata, nu avea nici cea mai mica idee asupra identitatii liderilor supremi. Masca se numea Angkor, organizatie-fantoma ale carei tentacule controlau pana la sugrumare viata indivizilor. Aceasta pana la 30 septembrie 1977, moment in care Pol Pot, „presat de amenintarea vietnamezilor, dezvaluie faptul ca Angkorul este Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist din Kampuchia, al carui secretar general este chiar el. Niciodata pana atunci, nici in exterior, nici in interior unde Angkorul era omniprezent, numele partidului nu fusese pronuntat“. (Yves Ternon)
Indezirabilii erau „gazduiti“ in adevarate asezaminte de tortura. Doua nume, S-21 si Tul Sleng, fiind de o sinistra amintire. Ideea de la care se pleca, de altfel centrala in mentalitatea comunista, era: „Daca erau arestati, insemna ca erau vinovati!“. Stalinism in forma sa cea mai pura! Numerosi cambodgieni au fost ucisi cu obiecte contondente, majoritatea cazand victima inanitiei si extenuarii. Viata unui om nu valora nici cat negru sub unghie. Pentru o „eficienta“ maxima, la Tul Sleng, executiile se derulau conform unui calendar extrem de bine pus la punct. Existau zile separate pentru femei, barbati sau copii, cei mai multi fiind chiar khmeri rosii, intrati in dizgratia tartorilor de la varf. Si toate aceste grozavii se petreceau sub obladuirea „chipesului“ si „fermecatorului“ Pol Pot, dirijorul din spatele scenei.
[modifică] Ura psihopata fata de straini
Din considerente mai degraba patologice, linia calauzitoare in actiunile khmerilor rosii a constituit-o purificarea etnica si sociala. In acest context, ura viscerala fata de vietnamezi, alimentata in permanenta de paranoia unei invazii din partea acestora, a avut un rol catalizator in destramarea Kampuchiei lui Pol Pot. Coabitarea a devenit imposibila, iar de aici si pana la genocid nu a mai fost decat un pas. Imaginea vietnamezului era asimilata raului in carne si oase, paradoxal insa, intr-o prima faza, tocmai aceasta a mentinut regimul pe linia de plutire. Ternon scria: „Sistemul nu putea sa subziste fara spioni si fara dusmani“.
In pofida admiratiei fata de aberatiile catastrofale maoiste, de tipul „Marele Salt Inainte“ sau „Marea Revolutie Culturala“, Pol Pot nu a pregetat in a teroriza etnicii chinezi, la inceput expulzati, ulterior masacrati fara ezitare. In lipsa unor date concrete, se estimeaza totusi ca jumatate din chinezi nu au supravietuit regimului khmer.
Nici religia budista nu a avut o soarta mai buna. Interzicerea practicarii cultului a fost urmata rapid de profanarea templelor lui Buddha si a culminat cu asasinarea in masa a clericilor budisti. Totul - pentru a taia „raul“ de la radacina. Comunitatea islamica - Chan - este trimisa la moarte, in ciuda sustinerii fatise a khmerilor la inceputul anilor 70. Aprox. 100 000 de cambodgieni Chan au disparut in gropile comune ale khmerilor rosii.
Infiorator ramane faptul ca lichidarea minoritatilor nationale a fost legiferata prin noua Constitutie din 1976, aceeasi care, la articolul 13, proclama: „o egalitate completa trebuie sa existe intre toti cetatenii Kampuchiei, intr-o societate in care domina egalitatea, dreptatea, democratia, armonia, fericirea, in marea uniune nationala pentru apararea si construirea tarii“.
[modifică] Apusul regimului khmer si pasivitatea ONU
Atrocitatile khmerilor rosii nu au ramas fara ecou. Jurnale de prestigiu, precum New York Times, Washington Post sau Nouvel Observateur, au publicat in paginile lor articole cutremuratoare privind escaladarea violentei in statul lui Pol Pot. Fara eufemisme sau cosmetizari! Marturii ale supravietuitorilor si o serie de dovezi inexpugnabile au pus pe jar comunitatea internationala. Demascarea nenorocirilor din Cambodgia a fost sabotata insa de URSS, care a acuzat, la Conferinta de la Oslo din aprilie 1978, imixtiunea in chestiunile de ordin intern.
Exacerbarea xenofobiei va conduce catre o reglare de conturi definitiva intre Cambodgia si Vietnam. Ultima intervine militar in statul khmer, in ianuarie 1979, si pune capat tiraniei clanului de la Phnom Penh. Pol Pot fuge din calea invadatorilor si se refugiaza in jungla limitrofa granitei cambodgiano-thailandeze. Procesul rapid care a urmat l-a condamnat la moarte in contumacie, atribuindu-i toate „imperfectiunile“ regimului. Absolvind astfel de vina haitele de dezaxati care au comis crime in masa. Autoexilat in Thailanda, Pol Pot orchestreaza din umbra actiunile khmerilor, care pastreaza puterea prin persoana lui Khieu Samphan.
Disparitia lui Pol Pot de pe scena politica a Cambodgiei nu a insemnat, asa cum ar fi fost firesc, si condamnarea regimului sau din partea Natiunilor Unite. In plus, Adunarea Generala a ONU a preferat sa ia atitudine fata de invazia vietnameza si a recunoscut oficial guvernul lui Pol Pot. ONU s-a spalat pe maini si a atribuit, asemenea lui Khieu Samphan, intreaga responsabilitate vietnamezilor si spionilor infiltrati in miscarea khmera.
In 1991, trupele de ocupatie se retrag. In pofida acordului de pace de la Paris si a formarii unui nou guvern, militiile khmere au continuat sa controleze mai mult de 20% din teritoriul cambodgian. Alegerile din 1993 s-au soldat cu o infrangere usturatoare pentru khmeri, a caror influenta s-a depreciat substantial.
[modifică] Sfarsitul fara de sfarsit
Pol Pot moare in aprilie 1998, la varsta de 69 de ani, fara a fi nevoit sa dea socoteala pentru teroarea pe care a instituit-o in cele 45 de luni cat a condus Kampuchia Populara. Nefericitul popor cambodgian a fost cobaiul proiectului monstruos al unor indivizi care visau sa intoarca tara inapoi cu o mie de ani. Mai regretabil este insa ca occidentalii, sustinatori de parada ai drepturilor omului, au preferat sa intoarca privirea. Si sa inchida ochii in fata unui regim despre care nu se cunoaste nici pana azi numarul gropilor comune.
[modifică] Surse:
- Jean-François Soulet, Istoria comparata a statelor comuniste din 1945 pana in zilele noastre, traducere de Silvia Albisteanu si Ana Zbarcea, Editura Polirom, Iasi, 1998; Yves Ternon, Statul criminal: genocidurile secolului XX“, traducere de Ovidiu Pecican, Liliana Popovici si Iuliana Dobosi, Editura Institutul European, Iasi, 2002; Vladimir Tismaneanu, Scrisori din Washington: reflectii despre secolul douazeci, Editura Polirom, Iasi, 2002.
 |
Acest articol biografic despre un cambodgian este deocamdată un ciot. Poţi ajuta Wikipedia prin completarea lui! |
