Radiaţie alfa
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Radiaţia alfa (α): la trecerea prin substanţă, suferă 3 tipuri de interacţii: ciocnire, frânare în câmp electric şi captura de către nucleu. Probabilitatea cea mai mare o are ciocnirea. În urma ciocnirii unei particule alfa cu un atom se poate produce o excitare a acestuia, urmare a ridicării unui electron pe un nivel superior de energie. Câmpul electric al particulei alfa în mişcare acţionează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor emite radiaţii Roentgen electromagnetice (caracteristica, x). Tot prin interacţia cu păturile electronice ale atomului, radiaţiile α pot produce smulgerea unor e- din atomii respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul poartă numele de ionizare. De multe ori, electronii smulşi se pot ataşa unor atomi neutri, care devin ioni negativi (în ansamblu, la un act de ionizare se produc o pereche de ioni). Dacă e- smulşi pot genera la rândul lor ionizari, ei constituie radiaţia delta. Franarea în câmp electric a radiaţiei α înseamnă interacţii succesive, în urma cărora particulele pierd energie până când, sub o anumita limită, nu mai pot produce ionizari. În acest stadiu, particulele α captează 2 electroni din mediu şi se transformă în atomi de He (Heliu).
