Radiestezie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Radiestezia e o metodă controversată de prezicere care ar permite practicanţilor ei să găsească apă, metale, pietre preţioase şi obiecte ascunse în pământ prin purtarea unui băţ de formă specială şi urmărindu-i mişcările pe o porţiune de teren. Teste repetate efectuate în condiţii controlate nu au putut confirma însă existenţa unei asemenea capacităţi.
Ca obiect de divinaţie se folosesc ramuri de copaci, bucăţi îndoite de metal sau plastic sau mici pendule. Unii practicanţi nu folosesc nici un obiect.
Cuprins |
[modifică] Studii ştiinţifice
Au existat multe investigaţii cu scopul evaluării credibilităţii radiesteziei. Rezultatele pozitive au fost în general obţinute în cadrul unor teste neoficiale, fără respectarea standardelor ştiinţifice.
[modifică] Sydney
Unul din primele teste ştiinţifice a fost efectuat în Sydney, Australia, în 1980.[1] Testele au fost supervizate de James Randi şi Dick Smith, care au şi oferit un premiu de 40.000 USD primului participant care să aibă success. Acel premiu a evoluat în premiul actual de 1 milion de dolari, la care până acum au candidat deja sute de radiestezişti. Până acum însă nici unul din aceştia nu a reşit să dovedească vre-o abilitate obiectivă în acest domeniu.
În testul Sydney au fost testaţi şaisprezece candidaţi, care au declarat că se aşteaptă la o rată de success de 92 %. Au fost făcute 111 teste, din care doar 15 % au putut identifica prezenţa apei, procent similar încercărilor aleatoare.
[modifică] München
Cel mai extins studiu ştiinţific de până acum a fost realizat la München, Germania, în 1987 şi 1988.[2] Au fost testaţi mai mult de 500 de radiestezişti în peste 10.000 de teste dublu-orb. Nici în acest test rezultatele obţinute nu au fost semnificative din punct de vedere statistic.
- ^ Australian Skeptics Divining Test
- ^ Testing Dowsing: The Failure of the Munich Experiments
- ^ GWUP-Psi-Tests 2004: Keine Million Dollar für PSI-Fähigkeiten (in German)
[modifică] Legături externe
- Societatea Romana de Radiestezie - Site-ul oficial al Societatii Romane de Radiestezie
- Dowsing - Science or Humbug? - Despre radiestezie
- ISD - Societatea Internaţională de Cercetare în Radiestezie
- ISD - Digital - Discuţii între radiestezişti <active>
- Categorii la ODP