Scholastica
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Scholastica (n. cca. 480, Umbria, d. cca. 547, Montecassino), a fost călugăriţă italiană.
[modifică] Viaţa
Informaţii despre Sf. Scholastica avem doar printr-o legendă transmisă de Papa Grigore cel Mare. Scholastica era sora sfântului Benedict, s-a născut la Nursia, în Umbria, în jurul anului 480. Împreună cu fratele ei s-a consacrat lui Dumnezeu şi l-a urmat la Montecassino, unde locuia în apropiere de mănăstirea fratelui ei. O dată pe an, fratele ei, Benedict, o vizita pentru o convorbire spirituală. Ultima convorbire a fost ieşită din comun, prelungindu-se până târziu, în noapte. Scholastica l-a silit pe fratele ei să rămână, cerând în rugăciune o furtună, din cauza căruia n-a putut pleca din casă. Legenda spune că, după trei zile de la această întâmplare, Benedict a văzut sufletul surorii lui, ridicându-se la cer, sub chip de porumbel.
Sărbătorită, în Biserica catolică, la 10 februarie.
[modifică] Bibliografie
- "Liturgia orelor", Arhiepiscopia romano-catolică Bucureşti 1994, p. 1314.
- "Schott-Messbuch", Freiburg 1962.