Sinodul din Dort
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Calvinism | |
![]() |
|
Ioan Calvin | |
Specific |
|
Influenţe |
|
Biserici |
|
Popoare |
Sinodul din Dort a fost un sinod naţional ţinut în Dordrecht în 1618-1619 de Biserica Reformată Olandeză pentru a rezolva o serioasă controversă provocată în bisericile olandeze de răspândirea arminianismului. Prima întrunire s-a ţinut pe 13 noiembrie 1618, iar întrunirea finală, a 154-a, pe 9 mai 1619. Au fost invitaţi şi reprezentanţi cu drept de vot din Bisericile Reformate din opt ţări străine. Dort era un termen englez colocvial folosit în acea vreme pentru oraşul Dordrecht. La sinod se face referire şi ca Sinodul din Dordt sau Sinodul din Dordrecht.
Cuprins |
[modifică] Tema
După moartea lui Iacob Arminius, adepţii săi au adus obiecţii la Confesiunea belgică şi la învăţătura lui Ioan Calvin, Teodor Beza şi a adepţilor lor. Aceste obiecţii au fost publicate într-un document numit Remonstranţa din 1610, iar proponenţii săi au fost cunoscuţi ca remonstranţi. Calviniştii ce li se opuneau, conduşi de profesorul Franciscus Gomarus de la Universitatea din Leida, au devenit cunoscuţi sub numele de contra-remonstranţi.
În Remonstranţă şi alte scrieri mai târzii, arminienii au publicat o alternativă la doctrina calvinistă a Confesiunii belgice, prezentând cinci puncte de divergenţă. Ei susţineau alegerea pe baza prevederii credinţei, o ispăşire universală, depravarea parţială a omului, harul rezistibil şi posibilitatea căderii din har. Simon Episcopius (1583-1643) a fost purtătorul de cuvânt al celor treisprezece reprezentanţi ai remonstranţilor care au fost citaţi în faţa Sinodului din 1618.
[modifică] Canoanele de la Dort
Sinodul a concluzionat respingând aceste vederi şi prezentând doctrina reformată corespunzătoare fiecărui punct, şi anume: depravarea totală, alegerea necondiţionată, ispăşirea limitată, harul irezistibil şi perseverenţa sfinţilor. Acestea sunt uneori numite Cele cinci puncte ale calvinismului.
Decizia Sinodului din Dort în privinţa celor cinci puncte de doctrină în dispută în Ţările de Jos, cunoscută îndeobşte drept Canoanele de la Dort, este o explicaţie a deciziei juridice a Sinodului. În prefaţa la original, Decizia este numită o
- "judecată în care amândouă, părerea adevărată, în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, despre cele cinci puncte sus-menţionate este explicată, iar părerea falsă, în dezacord cu Cuvântul lui Dumnezeu, este respinsă."
Canoanele nu au fost concepute ca o explicaţie comprehensivă a doctrinei reformate, ci numai ca o expunere a celor cinci puncte în dispută.
[modifică] Impactul politic
Actele Sinodului au fost legate de intrigi politice ce s-au iscat în timpul celor doisprezece ani de armistiţiu în Războiul Ţărilor de Jos cu Spania. Decizia Sinodului a reprezentat osânda foarte respectatului şi influentului om de stat Johan van Oldenbarnevelt, care fusese protectorul remonstranţilor arminieni. Pentru crima de "tulburare generală în starea naţiunii, atât în Biserică, cât şi în Stat" (trădare), el a fost decapitat pe 13 mai 1619, la numai patru zile după întrunirea finală a Sinodului. El e considerat, şi de calvinişti, ca unul din cei mai mari oameni din istoria Ţărilor de Jos. De asemenea pierdut pentru naţiune ca o consecinţă a înfrângerii arminienilor a fost fenomenalul jurist Hugo Grotius, unul dintre susţinătorii de până la Sinod ai drepturilor remonstranţilor. Grotius a fost condamnat la închisoare pe viaţă, dar a evadat cu ajutorul soţiei. Atât van Oldenbarnevelt cât şi Grotius fuseseră închişi începând cu 29 august 1618. Teologia arminiană a căpătat mai târziu toleranţă oficială din partea statului şi a continuat în diverse forme în cadrul protestantismului.
[modifică] Traducerea Bibliei
Sinodul a decis şi ca Biblia să fie tradusă în olandeză direct din textele originale ebraice şi greceşti. Au fost numiţi traducătorii, iar Statelor Generale li s-a cerut să finanţeze proiectul. După ce traducerea a fost publicată în 1637, a devenit cunoscută ca traducerea Statelor (Statenvertaling).
[modifică] Reprezentanţi străini
- din Anglia: George Carleton (1559-1628), Joseph Hall (1574-1657), Thomas Goad (1576-1638), John Davenant (1576-1641), Lancelot Andrewes (1555-1626)
- din Scoţia: Walter Balcanqual (1586-1645), Samuel Ward (mort în 1643), William Ames (Guilielmus Amesius) (1576-1633)
- din Heidelberg: Abraham Scultetus (1566-1624), Paul Tossanus (1572-1634), Hendrik Alting (1583-1644)
- din Hessa: Georg Cruciger (1575-1637), Paul Stein (1585-1643), Rudolph Goclenius (1547-1628), Daniel Anglocrator (1569-[[1635])]
- din Elveţia: Johann Jakob Breitinger (1575-1645), Wolfgang Mayer (1577-1653), Sebastian Beck (1583-1654), Mark Rütimeyer (1580-1647), Hans Conrad Koch (1564-1643).
- din Bremen: Ludwig Crocius (1586-1653), Matthias Martinius (1572-1630), Heinrich Isselburg (1577-1628).
- din Nassau-Wetteravië: Johann Heinrich Alsted (1588-1638), John Bisterfeld (mort în 1619), Georg Fabricius
- din Franţa: nici unul, deoarece guvernul francez le interzisese participarea. În onoarea hughenoţilor absenţi a fost aşezat un rând de scaune libere.
[modifică] Vezi şi:
- Istoria Ţărilor de Jos
- Calvinism
- Arminianism