Stat marionetă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un stat/regim marionetă este o entitate statală/guvernamentală care îşî datorează existenţă sprijinului unei entităţi mai puternice, de obicei o putere străină, care în schimb îi dictează orientarea politică.
Termenul este folosit în disputele politice aproape exclusiv de detractorii regimului considerat a fi doar o marionetă, indiferent dacă majoritatea cetăţenilor statului respectiv sunt la curent sau nu cu respectiva caracterizare. De multe ori, un regim proclamat marionetă capătă această caracterizare din partea unui alt regim rival, care încearcă să se proclame legitim, în comparaţie cu primul, marioneta, care ar fi astfel lipsit de legitimitate.
De exemplu, fiecare dintre cele două Corei folosesc o retorică prin care se proclamă singurul reprezentant legitim al populaţiei peninsulei, fiecare dintre cele două guverne proclamândul-l pe celălalt marioneta unei supraputeri: Statele Unite, respectiv Uniunea Sovietică.
Un stat vasal poate fi instituit ca urmare a unei înfrângeri militare, când puterea câştigătoare nu are suficientă forţă militară pentru a control în totalitate statul înfrânt, sau nu are suficientăpopulaţie ca să poată coloniza noile achiziţii teritoriale. Plata tributului este legătura dintre puterea învingătoare şi vasal, o soluţie de compromis acceptată de ambele părţi.
Conducerile unor state care au preluat puterea după o intervenţie militară străină, sau ca urmare a unei ameninţări militare străine, sunt de cele mai multe ori considerate de oponenţii lor ca fiind regimuri marionetă. Uneori, asemenea acuzaţii sunt folosite pentru destabilizarea ţării şi pentru încurajarea tentativelor de lovituri de stat.
Cuprins
|
[modifică] Ţări caracterizate ca fiind state marionetă
[modifică] Al doilea război mondial
Aliaţii din al doilea război mondial îşi acuzau inamicii, puterile Axei, că au înfiinţat state marionetă în teritoriile cucerite.
[modifică] Europa
Guvernele de orientare fascistă instalate de Germania Nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial au fost şi sunt considerate în continuare regimuri marionetă, (în mod special în literatura Aliaţilor). Aceste ţări marionetă includ:
- Belgia (1939-1945). Mişcarea Rexistă a reuşit să obţină un anumit sprijin electoral în deceniul al patrulea al secolului trecut, numeroşi dintre membrii ei au sprijinit ocupanţii nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial.
- Olanda (1939-1945). Germanii au instalat un guvern marionetă al Mişcării Naţional-Socialiste din Olanda (în limba olandeză: Nationaal-Socialistische Beweging in Nederland, NSB), în fruntea cu Anton Mussert.
- Albania (1939-1944), stat marionetă al Italiei în timpul domniei regelui Zog şi a perioadei ocupaţiei fasciste.
- Slovacia în timpul guvernării Partidului Poporului Slovac (1939-1944), partid naţionalist şi fascist, asociat cu Biserica Romano-catolică. Monseniorul Jozef Tiso a devenit şeful statului, într-o Slovacie care era formal independentă
- Franţa regimului de la Vichy de sub conducerea lui Philippe Pétain (1940-1944). S-a bucurat de un anumit grad de autonomie până în 1942.
- Grecia în timpul regimurilor marionetă a colaboraţioniştilor Georgios Tsolakoglou, Konstantinos Logothetopoulos şi Ioannis Rallis(1941-1944).
- Statul Independent al Croaţiei condus de mişcarea Ustaše (1941-1945).
- Norvegia (1943-1945) sub conducerea lui Vidkun Quisling, care încercase o lovitură de stat în timpul invaziei germane, pe 9 aprilie 1940, dar care a fost numit în fruntea guvernului pe 1 februarie 1943.
- Republica Socială Italiană (1943-1945). După ce guvernul lui Pietro Badoglio a scos Italia din rândul Puterilor Axei, germanii au ocupat ţara, proclamând Republica Socială Italiană.
- Ungaria (1944-1945) în timpul regimului lui Ferenc Szálasi.
- Serbia (1941-1944), în timpul regimului generalului Milan Nedić.
[modifică] Imperiul Japonez
În timpul perioadei războiului din Pacific, (din care face parte şi teatrul de luptă Pacific al celui de-al doilea război mondial), Japonia a înfiinţat un număr de state pe care istoricii le consideră state marionetă:
- Manchukuo (1931-1945), creat în Manciuria sub conducerea ultimului împărat chinez Puyi.
- Consiliul Politic Chahar, octombrie 1935 – aprilie 1937
- Statul Autonom al Hopeiului de Răsărit, noiembrie 1935 – iulie 1937, condus de Yin Ju-keng.
- Mengjiang (aprilie 1937 – 1945), stat asemănător cu Manchukuo, creat în Mongolia Interioară.
- Guvernul Provizoriu al Chinei, 14 decembrie 1937 – 30 martie 1940
- Guvernul Naţionalist din Nanjing (1940 – 1945), format în Nanjing de colaboraţionistul Wang Jingwei.
- Statul Burma (Myanmar, 1942-1945), sub conducerea lui Ba Maw.
- Filipine (1943-1945), conduse de regimul colaboraţionist al lui José P. Laurel.
- Guvernul Provizoriu al Indiei Libere (1943-1945), format în Singapore, în octombrie 1943 de Subhash Chandra Bose. Guvernul marionetă a fost format în perspectiva ofensivei japoneze din India.
- Imperiul Vietnamului, (martie - august 1945) sub regimul împăratului Bảo Đại, cu prim-ministrul Tran Trong Kim, după proclamarea independenţei faţă de Franţa.
- Regatul Cambodgiei (Cambodgia, martie - august 1945), regimul regelui Norodom Sihanouk, cu prim-ministrul Son Ngoc Thanh, după proclamarea independenţei faţă de Franţa.
- Regatul Laosului, regimul regelui Sisavang Vong, după proclamarea independenţei faţă de Franţa.
[modifică] Războiul Rece
În timpul Războiului Rece, acuzaţiile că un anumit stat era doar o marionetă a uneia dintre supraputerile momentului erau lucruri comune în timpul conflictului ideologic şi economic dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Orice stat care alegea să-şi alinieze politica cu cea a SUA sau a URSS era în primejdie să fie declarat stat marionetă a unei supraputeri. În conformitate cu această tendinţă, blocul răsăritean controlat de Moscova era etichetat drept Imperiul Sovietic sau "imperiul răului". Pe de altă parte, Statele Unite erau numite "Imperiul Yankeeilor" în alte regiuni ale lumii, în special în America Latină, în principal datorită sprijinului oferit dictatorilor militari în deceniile al cincelea, al şaselea, al şaptelea şi al optulea ale secolului trecut.
[modifică] "Statele satelit"
La terminarea celuli de-al doilea război mondial, a existat o înţelegere între Aliaţi cu privire la ocuparea temporară a teritoriilor pe care le cuceriseră în timpul războiului. Teritoriile ocupate de Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa au devenit democraţii cu economii de piaţă, aliate cu SUA, în vreme ce teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică au devenit state comuniste cu economii centralizate stde stat, aliate cu URSS. Această împărţire a dus la împărţirea Germaniei – Uniunea Sovietică a ocupat Germania Răsăriteană, care a devenit Republica Democrată Germană, iar SUA şi celelalte puteri occidentale învingătoare au ocupat Germania Apuseană, care avea să devină Republica Federală Germanai.
Ţările europene membre ale Pactului de la Varşovia – Republica Populară Polonia, Republica Socialistă Cehoslovacia, Republica Populară Ungaria, Republica Socialistă România, Republica Populară Bulgaria şi Republica Democrată Germană – erau state satelite ale Uniunii Sovietice. Deşi liderii sovietici afirmau că naţiunile din Pactul de la Varşovia erau entităţi egale în drepturi, care erau membre ale unei alianţe democratice, realitatea era cu totul alta – URSS-ul îşi impunea deciziile prin utilizarea forţei sau a ameninţării cu forţa. De exemplu, când comuniştii polonezi au încercat să-l aleagă pe Władysław Gomułka în fruntea partidului, liderii sovietici le-a ordonat polonezilor să anuleze alegerea făcută, sau urmau să fie zdrobiţi de tancurile sovietice[1].
Primăvara de la Praga din 1968 a dus la invadarea Cehoslovaciei de ţările membre ale Pactului de la Varşovia (cu excepţia României), într-o acţiune coordonată de URSS. Ca justificare pentru această invazie, Uniunea Sovietică a folosit Doctrina Brejnev, prin care se afirma că datoria tuturor statelor socialiste este să apere un stat-frate să nu cadă pradă reîntoarcerii la capitalism. Ţările occidentale au interpretat Doctrina Brejnev ca o expresie a autorităţii Moscovei asupra statelor comuniste satelit, aflate în sfera sa de influenţă.
Analiştii politici şi publicul american credeau cu o aşa ţărie că ţările comuniste din Europa Răsăriteană sunt state marionetă ale sovieticilor, încât afirmaţia contrară a candidatului la alegerile prezidenţiale americane din 1976, Gerald Ford, făcută în campania electorală, a fost considerată o gafă de proporţii, care a dus la câştigarea alegerilor de oponentul său, Jimmy Carter. Acesta a replicat că doreşte să-l vadă pe Ford cum îi poate convinge pe americanii de origine cehă sau poloneză că ţările lor de origine nu se află sub dominaţia sovietică. În 1987, preşedintele Ronald Reagan, într-un discurs ţinut în faţa Zidului Berlinului, nu l-a provocat pe liderul est-german, ci mai degrabă pe liderul sovietic Mihail Gorbaciov să "...dărâme acel zid".
Gorbaciov a renunţat în cele din urmă la Doctrina Brejnev, numindu-şi în glumă noua orientare politică "Doctrina Sinatra", (referire la cântecul "My Way"), datorită permisiunii acordate ţărilor est-europene să decidă liber asupra politicii lor interne. În numai doi ani după adoptarea noii orientări a politice externe sovietice, regimurile est-europene au căzut, statele respective orientându-se către integrarea în stucturile NATO, UE, abandonând URSS.
[modifică] Războaiele din Coreea şi Vietnam
În perioada războiului din Coreea (1950-1953), Coreea de Sud a fost acuzată de Coreea de Nord că a fost statul marionetă a SUA. În acelaşi timp, SUA şi aliaţii lor afirmau că nord-coreenii sunt marionetele sovieticilor. Sfârşitul războiului şi anii care au trecut nu au dus şi la încetarea acuzaţiilor reciproce, Coreea de Nord reiterând acuzaţiile la adresa Coreii de Sud, citând legea carea plasează armata sud-coreeană sub comanda americană pe timp de război.
Războiul din Vietnam a fost văzut de multă lume ca un război prin delegaţie, cu acuzaţii din partea superputerilor că părţile beligerante ar fi de fapt regimuri marionetă. În zilele noastre, majoritatea istoricilor sunt de acord că guvernul sud-vietnamez nu era decât un regim marionetă sprijinit de americani.
[modifică] Calea nealinierii
Datorită dorinţei multor state pentru o independenţă reală, acestea s-au alăturat Mişcării de Nealiniere, încercând să se îndepărteze de politica Războiului Rece. Chiar şi printre statele socialiste au existat participanţi la această mişcare, ţări care au ales să nu se alieze cu Moscova. Exemplul cel mai cunoscut a fost Iugoslavia, care a fost fondatoare a Mişcării de Nealiniere. România, deşi era membră a Tratatului de la Varşovia, a simpatizat cu nealiniaţii, uneori opunându-se politicii sovietice. Coreea de Nord a fost o ţară socialistă care a căutat să aibă o cale politică independentă, adoptând izolaţionismul ideologiei Juche.
Când Partidul Comunist Chinez a reuşit să înfrângă în cele din urmă Kuomintangul în 1949 în războiul civil din China, mulţi observatori occidentali au crezut că sprijinul oferit de Stalin comuniştilor chinezi va transforma Republica Populară Chineză într-un stat marionetă al sovieticilor. Ruptura chino-sovietică a pus capăt prejudecăţilor occidentalilor, iar China s-a dovedit o putere independentă, ceea ce i-a permis preşedintelui american Richard Nixon să profite de pe urma disensiunilor chino-sovietice şi deschidă calea normalizării relaţiilor americano-chineze. În 1972, Nixon a vizitat China şi s-a întânit cu lidereul chinez Mao Zedong. (Vedeţi şi Diplomaţia ping-pong.)
Albania comunistă are o istorie interesantă a schimbării alianţelor de-a lungul întregului război rece. La începutul existenţei sale, Albania a fost un aliat al Uniunii Sovietice şi al lui Stalin împotriva Iugoslaviei titoiste. Albania şi-a modificat orientarea politicii externe către China în 1956, iar, de la jumatea deceniului al optulea, către Iugoslavia.
[modifică] "Războiul împotriva terorismului"
În ultimii ani, invazia Statelor Unite în Afaganistan şi invazia Statelor Unite în Irak au dus la instalarea în sus-numitele ţări a unor guverne privite de criticii administraţiei americane ca regimuri marionetă.[2] [3]
[modifică] Statele Unite şi Israelul
Există un număr în creştere de analişti antisemiţi care susţin teoria conform căreia Statele Unite ar fi un stat marionetă a sioniştilor, aceşti politologi amintind de existenţa unui aşa-numit guvern sionist de ocupaţie. Susţinătorii acestei teorii afirmă că anumite conflicte internaţionale sunt generate pentru a proteja interesele sioniştilor.
Un punct de vedere opus din cercurile radicale de stânga este acela că Israelul este un stat satelit înarmat de Statele Unite, care-şi duce "războaiele imperialiste" din Orientul Mijlociu şi îşi promovează politica de americanizare şi impunere a "culturii imperialiste americane" prin intermediul interpuşilor israelieni.
[modifică] Statele separatiste – state marionetă
Există o serie de state nerecunoscute pe plan internaţional, a căror existenţă este datorată exclusiv protecţiei unor state puternice din vecinătate. (De exemplu Ciprul de Nord, Osetia de Sud, Republica Moldovenească Nistreană, etc.)
[modifică] Foste state marionetă nerecunoscute din Africa de Sud
În deceniile al optulea şi al nouălea, în Africa de Sud au fost proclamate patru bantustane. Toate patru au fost reincorporate în Africa de Sud în 1994.
[modifică] State marionetă istorice
Listă (incompletă) a statelor marionetă:
- Irlanda de Nord controlată de Marea Britanie 1921 - 1969.
- Polonia Congresului controlată de Imperiul Rus.
- Marele Ducat al Finlandei controlat de Imperiul Rus.
- Ducatul Varşoviei controlat de Primul Imperiu Francez.
- Regatul Olandei controlat de Primul Imperiu Francez.
- Republica Batavă controlată de Franţa Revoluţionară.
- Principatele române Valahia şi Moldova controlate de Imperiul Otoman.
- Al Doilea Imperiu Mexican condus de împăratul Maximilian (1864-1867) instalat de Al Doilea Imperiu Freancez după Intervenţia franceză din Mexic.
- Regatul Granadei din timpul ultimei faze a Reconquistei, stat vasal al Castiliei.
- Honduras aflat sub controlul de facto al Guatemalei în 1876-1891.
- Dinastia Goryeo din Coreea a fost într-o anumită perioadă controlată de Imperiul Mongol.
- Iudeea vasală a Imperiului Roman.
- Armenia vasală a Imperiului Roman.
- Macedonia vasală a Imperiului Persan.
- Nubia controlată de Egiptul Antic.
[modifică] Vedeţi şi:
- Republică bananieră
- Stat satelit
- Stat tampon
- Comintern
- Cominform
- Imperiul Sovietic
- Războiul Rece
- Pactul de la Varşovia
- CAER
