Steagul Rusiei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Steagul Rusiei este un tricolor cu trei câmpuri orizontale egale ca lăţime, cu albul pe primul rând, albastru la mijloc şi roşu jos. Steagul Rusiei este sursa de inspiraţie pentru culorile panslave.
[modifică] Tradition
Acest steag a fost folosit ca drapel al marinei şi armatei terestre din 1693 şi a fost adoptat ca drapel civil în 1705 pentru a fi abordat la catargul vaselor comerciale. Pe 7 mai 1883 s-a autorizat folosirea acestui drapel şi pe uscat. Totuşi, nu a devenit steag naţional până la încoronarea ţarului Nicolae al II-lea din 1896.
Legendele populare afirmă că originea steaguluii naţional poate fi găsită în vizita ţarului Petru cel Mare în Olanda în anul 1699. Tarul, care a sosit în vizită în această ţară dorind să studieze problema construcţiilor navale, şi-ar fi dat seama că şi Rusiei i-ar fi trebuit drapel care să fie abordat la catargul corăbiilor care urmau să fie construite. După cum se spune, el a conceput un drapel bazându-se pe steagul Olandei, drapel care se folosea însă culorile naţionale ruseşri (alb, albastru, roşu), înlocuind portocaliul olandez cu roşul rusesc.
Această poveste, foarte populară, se pare că nu are nici un sâmbure de adevăr, deoarece o carte germană în care erau prezentate steagurile naţionale, descria în 1695, cu patru ani mai înaintea vizitei ţarului Petru I în Olanda, steagul tricolor alb-albastru-roşu al Principatului Moscovei. Mai mult, există dovezi că drapelul tricolor fusese deja abordat de Oriol ("Vulturul") prima corăbie de război rusească, încă din 1667.
Cel mai probabil, cele trei culori sunt cele ale Stemei Marelui Cnezat al Moscovei, care-l avea reprezentat pe Sfântul Gheorghe purtând armură alb-argintie, călărind un cal alb, purtând capă şi suliţă albastre, totul pe un câmp roşu. Altă versiune afirmă că cele trei culori sunt asociate cu cele ale straielor Fecioarei Mariei, sfânta protectoare a Rusiei.
O altă interpretare a celor trei culori şi ordinei în care sunt aşezate este că ar reprezenta sistemul social din timpul monarhiei, în care albul l-ar reprezenta pe Dumnezeu, albastrul pe ţar, iar roşul pe ţărani. O altă interpretare foarte răspândită este aceea a legăturii dintre cele trei culori şi principalele părţi componente ale Imperiului Rus: albul – Rusia Albă (Belarus), albastru – Mica Rusie ("Malorossia", Ucraina), iar roşu – Mara Rusie (Rusia).
[modifică] Versiuni ale stragului naţional
O variantă a steagului a fost aprobată pentru uzul privat al ţarului Nicolae al II-lea în timpul primului război mondial. Acest steag avea vulturul Romanovilor pe câmp auriu aşezat în colţul din stânga-sus. Acest steag nu a avut niciodată un statut oficial.
Când bolşevicii au preluat putere în 1917, ei au renunţat la folosirea steagului tricolor, în schimb adoptând steagul roşu cu diferite variante ale abrevierii RSFS Ruse în colţul stânga-sus. Ultima versiune a steagului roşu a fost adoptată în 1954 şi a fost steagul naţional al RSFS Ruse până la prăbuşirea Uniunii Sovietice din 1991. Steagului Uniunii Sovietice îi lipsea banda verticală albastră din partea stângă.
Steagul imperial alb-albastru-roşu a fost readoptat de Rusia pe 22 august 1991.
[modifică] Vezi şi:
- Lista steagurilor Rusiei
- Stema Rusiei
- Imperiul Rus
- Steagul RSFS Ruse
- Stema Moscovei
Steaguri naţionale |
---|
Listă a steagurilor naţionale | Listă a stemelor naţionale |
Albania • Andorra • Armenia • Austria • Azerbaidjan • Belarus • Belgia • Bosnia şi Herţegovina • Bulgaria • Croaţia • Cipru • Republica Cehă • Danemarca • Elveţia • Estonia • Finlanda • Franţa • Georgia • Germania • Grecia • Islanda • Irlanda • Italia • Letonia • Liechtenstein • Lituania • Luxemburg • Republica Macedonia • Malta • Marea Britanie • Moldova • Monaco • Muntenegru • Norvegia • Olanda • Polonia • Portugalia • România • Rusia • San Marino • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania • Suedia • Turcia • Ungaria • Ucraina • Vatican
Teritorii: Åland • Muntele Athos • Akrotiri şi Dhekelia • Insulele Faroe • Gibraltar • Guernsey • Jan Mayen • Jersey • Insula Man • Svalbard