Subdiviziunile Danemarcei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
![]() |
Portal Danemarca |
Danemarca este împărţită în 5 regiuni (daneză regioner, singular: region) şi 98 de comune. Regiunile au fost create în 1 ianuarie, 2007 ca şi parte a Reformei Municipale Daneze, pentru a înlocui organizarea tradiţională a ţării în 13 amtere.
În acelaşi timp, comunele mai mici au fost înglobate în altele mai mari, numărul lor total scăzând de la 270 la 98. Majoritatea noilor comune au o populaţie de peste 20.000 de locuitori, deşi există câteva excepţii de la această regulă.
Groenlanda şi Insulele Faroe sunt, de asemenea, parte a Danemarcei, dar au un statut autonom, beneficiind de propria guvernare. Ambele sunt reprezentate prin 2 scaune în Parlamantul Danemarcei.
[modifică] Regiunile Danemarcei
Cel mai important rol al noilor regiuni este sistemul naţional de sănătate. Din punct de vedere administrativ, fiecare regiune are un consiliu de 41 membrii ce înlocuiesc cei 348 membrii ai consiliilor amter-urilor (până la 1 ianuarie 2007). Regiunile au o putere limitată, deoarece unele partide au dorit să desfiinţeze nivelul administrativ dintre guvern şi comune. Astfel ele nu vor avea posibilitatea de a colecta taxe, finanţarea lor provenind în principal de la guvern, şi parţial de la comunele componente.
Regiunea | Capitala | Populaţia | Suprafaţa (km²) | Densitate (Loc/km²) |
Amt-uri componente | Harta |
---|---|---|---|---|---|---|
Hovedstaden | Hillerød | 1.633.565 | 2.561 | 637,9 | Københavns Amt, Frederiksborg Amt plus municipalităţile Copenhaga, Frederiksberg şi Insula Bornholm | ![]() |
Midtjylland | Viborg | 1.219.741 | 13.053 | 93,4 | Ringkjøbing Amt, aproape tot Århus Amt, sudul Viborg Amt şi nordul Vejle Amt | |
Nordjylland | Aalborg | 576.802 | 8.020 | 71,9 | Nordjyllands Amt, nordul Viborg Amt şi o prate din Århus Amt | |
Sjælland | Sorø | 811.511 | 7.273 | 111,6 | Roskilde Amt, Storstrøm Amt şi Vestsjællands Amt | |
Syddanmark | Vejle | 1.185.840 | 12.191 | 97,3 | Fyns Amt, Ribe Amt, Sønderjyllands Amt şi sudul Vejle Amt | |
Danemarca | Copenhaga | 5.427.459 | 43,093 | 125,9 | Total ţară |
[modifică] Amter-ele Danemarcei
Anterior actualelor regiuni, Danemarca era divizată în 13 amter (singular amt, traduse pe site-urile oficiale prin comitat în engleză sau département în franceză, echivalentul judeţelor) şi 270 kommuner (echivalentul comunelor sau municipiilor).
Din cele 13 amter trei deţineau privilegii speciale: amt-ul Copenhaga conţinea toate localităţile metropolitane ale capitalei daneze, fără municipilatăţile Copenhaga şi Frederiksberg. Insula Bornholm era organizată în cinci kommuner care formau împreaună un amter. Din 1 ianuarie 2003 acestea au fost reorganizate sub forma unei municipalităţi regionale.
Până în 1948 Insulele Feroe erau şi ele organizate sub forma unui amt. Din 1948 au obţinut un grad mai mare de auto-guvernare, actualmente ele nefăcând parte din regiunile Danemarcei.
Idx | Nume | Capitala | Statut | Populaţie | Suprafaţă (km²) | Densitate (loc/km²) |
Harta | |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ![]() |
Copenhaga | Copenhaga | Municipalitate | 501.158 | 91,3 | 5.489,1 | ![]() |
2 | ![]() |
Frederiksberg | Frederiksberg | Municipalitate | 91.855 | 8,7 | 10.560,5 | |
3 | ![]() |
Copenhaga | Glostrup | Amt | 618.529 | 526 | 1.175,9 | |
4 | ![]() |
Frederiksborg | Hillerød | Amt | 378.686 | 1.347 | 281,1 | |
5 | ![]() |
Roskilde | Roskilde | Amt | 241.523 | 891 | 271 | |
6 | ![]() |
Vestsjællands | Sorø | Amt | 307.207 | 2.984 | 103 | |
7 | ![]() |
Storstrøm | Næstved | Amt | 262.781 | 3.398 | 77,3 | |
8 | ![]() |
Fyns | Odense | Amt | 478.347 | 3.485 | 137,2 | |
9 | ![]() |
Sønderjyllands | Aabenraa | Amt | 252.433 | 3.939 | 64,1 | |
10 | ![]() |
Ribe | Ribe | Amt | 224.261 | 3.132 | 71,6 | |
11 | ![]() |
Vejle | Vejle | Amt | 360.921 | 2.997 | 120,4 | |
12 | ![]() |
Ringkjøbing | Ringkøbing | Amt | 275.065 | 4.854 | 56,7 | |
13 | ![]() |
Viborg | Viborg | Amt | 234.896 | 4.122 | 57 | |
14 | ![]() |
Nordjyllands | Ålborg | Amt | 495.090 | 6.173 | 80,2 | |
15 | ![]() |
Århus | Århus | Amt | 661.370 | 4.561 | 145 | |
16 | ![]() |
Bornholm | Rønne | Municipalitate regională |
43.245 | 587 | 73,6 | |
— | ![]() |
Danemarca | Copenhaga | Total | 5.427.459 | 43.093 | 125,9 |