Tarja Turunen
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Tarja Soile Susanna Turunen Cabuli (născută pe 17 august 1977 în Kitee, Finlanda) este fosta solistă a formaţiei Nightwish.
[modifică] Viaţă
Împreună cu cei doi fraţi ai ei, unul cu şapte ani mai mare şi celălalt cu cinci ani, Tarja a crescut într-un sat mic, Puhos, aproape de graniţa cu Rusia. Copilăria şi-o petrece departe de zgomotul şi aglomeraţia oraşelor, scenariul fiind dominat de lacuri şi păduri înverzite. Şi-a început studiile muzicale la vârsta de 6 ani, iar la 16 ani lua prima lecţie de muzică clasică. La acea vreme cânta la concertele de Crăciun unde era auzită de mai bine de o mie de oameni. Mai târziu şi-a început studiile la liceul Savonlinna, unde lua lecţii de muzică clasică. La vârsta de 18 ani a început să studieze muzica bisericească la Academia Sibelius din Kuopio. De asemenea făcea parte şi din Opera festivalului Choir din Savonlinna.
Între timp, Tarja se alatură corului Savonlinna Opera Festival unde interpretează cu succes opere ale compozitorilor Wagner şi Verdi printre altele. Acesta a fost începutul pentru ca Tarja Turunen să facă o carieră care alatură două stiluri de muzică diferite precum şi un drum de durată care a trebuit parcurs până când ascultătorii au putut să accepte acest fapt.
Cam în aceeaşi perioadă colegul de clasă al Tarjei, pe nume Tuomas Holopainen demarează propriul său proiect acustic şi o invită pe Tarja să se alăture trupei sale. Tarja acceptă invitaţia şi astfel a apărut formaţia Nightwish în anul 1996. Mai târziu, în noiembrie 1997 are loc debutul albumului Angels fall first, care a încântat inimile miilor de fani mai repede ca vântul.
Prima casetă demo a trupei a fost suficientă pentru ca aceştia să semneze un contract cu casa de înregistrări Spinefarm Records. La puţin timp după acest eveniment, în anul 1997 Spinefarm lansează albumul de debut al trupei intitulat "Angels Fall First", o demonstraţie de mixaj modern a muzicii a stilului metal cu elemente de operă şi muzică clasică.
Succesul trupei Nightwish, aducea de la sine o "violare" a intimităţii, aşadar pentru Tarja era imposibil să aibă o viaţă normală. Din nefericire, cariera ei cu Nightwish i-a afectat studiile într-un mod negativ, deoarece scenele de muzică clasică din Finlanda erau foarte conservatoare şi nu îi permiteau Tarjei angajamentul cu Nightwish. Aşadar, presată de toţi din jur, Tarja a decis să plece din Finlanda şi să se mute în Karlsruhe, Germania, unde şi-a continuat studiile.
După o lungă pauză, Nightwish a revenit pe scenă cu un turneu în vara anului 2003, care i-a adus pe membrii trupei pentru prima dată în Statele Unite ale Americii. Între timp, Tarja s-a întors în Finlanda, unde s-a căsătorit cu argentinianul Marcello Cabuli, care o însoţea în toate turneele.
Din toamna anului 2005 Tarja nu mai cântă alături de Nightwish din cauza unei dispute dintre ea şi Tuomas.
Acum Tarja locuieşte în Finlanda.