Terorism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol are suportul bibliografic incomplet sau inexistent.
(Vezi şi politica de verificabilitate.)

Terorismul nu are o definiţie general acceptată. Dificultatea definirii provine atât din complexitatea sa cât şi dintr-o largă divergenţă de poziţii ale persoanelor, organizaţiilor sau statelor implicate în lupta antiteroristă.

Cea mai simplă definiţie este cea de "scop şi metodă":

Terorismul este o tactică de luptă neconvenţională folosită pentru atingerea unor scopuri strict politice care se bazează pe acte de violenţă, sabotaj sau ameninţare, executate împotriva unui stat , organizaţii, categorii sociale sau împotriva unui grup de persoane civile, având ca scop precis producerea unui efect psihologic generalizat de frică şi intimidare. Obiectivul final este aplicarea de presiune asupra entităţii respective pentru a o determina să acţioneze în conformitate cu dorinţele teroriştilor, în cazul în care acest obiectiv nu poate fi îndeplinit prin mijloace convenţionale

Terorismul este un fenomen caracteristic conflictului asimetric, fiind purtat în exclusivitate de pe poziţii inferioare de forţă (militară, politică sau economică) şi este o tactică de ultim resort.

În multe cazuri terorismul este în mod greşit asimilat cu insurgenţa, fanatismul, războiul psihologic, crimele de război şi atrocităţile comise de forţe armate regulate sau cu operaţiuni clandestine. Câteodata această confuzie este întreţinută în mod intenţionat din raţiuni de propagandă.

[modifică] Definiţii ale terorismului

Dificultatea definirii terorismului este o problemă de percepţie culturală, politică şi socială a actului de violenţă şi a scopului politic urmărit prin teroare.

Într-un studiu al terorismului¹, Alex Schmid, analizează conţinutul pentru 109 definiţii ale terorismului găsind următoarea frecvenţă a conceptelor folosite:

Violenţă şi forţă (apar în 83.5% dintre definiţii)
Motivaţii politice (65%)
Frică, accent pe teroare (51%)
Ameninţare (47%)
Efecte psihologice şi reacţii anticipate (41.5%)
Discrepanţă între obiective şi victime (37.5%)
Acţiuni intenţionate, planificate, organizate şi sistematice (32%)
Metodă de luptă, strategie şi tactică (30.5%)

[modifică] Definiţia Codului Federal al Statelor Unite

Folosirea ilegală a forţei şi violenţei împotriva unor persoane sau proprietăţi, pentru intimidarea sau pedepsirea unui guvern, a populaţiei civile, sau a unui segment de populaţie, facută în scopul atingerii unor obiective politice sau sociale.

Această definiţie este criticată pentru introducerea conceptului de "act terorist pentru pedepsire", în urma atentatului terorist din Oklahoma, atentat al cărui principal motiv se pare că a fost pedepsirea FBI-ului pentru intervenţia împotriva sectei Davidienilor din Waco, Texas.

[modifică] Definiţia Legii Terorismului din Marea Britanie, din 2000

În legea² adoptată în 2000 în Marea Britanie, definiţia actului de terorism este atât de largă încât include nu numai orice folosire a violenţei şi a ameninţării pentru atingerea unor obiective politice, ideologice sau religioase, dar şi "perturbarea sau interferenţa serioasă în funcţionarea unui sistem electronic."

De asemenea sunt considerate ca acte teroriste acţiuni de ameninţare cu folosirea armelor de foc sau a explozivilor care nu au ca scop influenţarea guvernului sau crearea unei stări de teroare.

Această lege este foarte criticată, pe motiv că permite o definire mult prea largă a termenului de terorism şi creează un potenţial pentru abuzuri din partea guvernului. Criticii acestei legi argumentează punctul lor de vedere cu multe exemple ipotetice (unele chiar comice şi absurde) cum ar fi cel al unui activist ecologist, care în semn de protest ar ameninţa numai că va folosi o armă de vânatoare pentru a-şi distruge propriul calculator, şi conform textului legii ar fi considerat un terorist.

[modifică] Definiţia Departamentului Apărării al Statelor Unite

Folosirea calculată a violenţei ilegale pentru a instaura frica, în vederea intimidării sau pedepsirii guvernelor sau societăţilor, pentru atingerea unor scopuri în general politice, religioase sau ideologice.

Şi această definiţie este puternic criticată pentru că permite aplicarea conceptului de terorism la nivel statal (stat terorist) şi introduce arbitrariul legalităţii conferit de tribunalele americane.

De exemplu uciderea unor cetăţeni civili iranieni ar putea să fie considerată legală de către guvernul american şi deci nu ar constitui un act de terorism. Acest argument a fost folosit pentru sprijinul american acordat grupării teroriste anti-iraniene Mujahedin-e Khalq (MEK). Membrii acestui grup au primit în mod oficial statutul de "persoane protejate" din partea guvernului american, chiar dacă MEK se află pe lista oficală de grupări teroriste, elaborată de Departamentul de Stat American.³

[modifică] Definiţia Legii PATRIOT - Statele Unite

"...acte periculoase pentru viaţa umană care se produc cu încălcarea codului penal al Statelor Unite ale Americii sau al oricărui Stat (din componenţa SUA)."

Este considerată ca una dintre cele mai vagi, interpretabile şi arbitrarii definiţii ale terorismului atât de criticii liberali cât şi cei conservatori.

[modifică] Definiţia Ligii Naţiunilor (1937)

Toate actele criminale îndreptate împotriva unui stat sau făcute ori planificate pentru a crea o stare de teroare în mintea anumitor persoane, a unui grup de persoane sau a publicului larg.

Această definiţie largă şi voit ambiguă reflectă preocupările guvernelor interbelice de a face faţă pericolului pus de mişcările anarhiste, comuniste, cât şi a celor de eliberare de sub ocupaţia colonială. Această definiţie a fost folosită inclusiv de către guvernul britanic pentru a justifica reprimarea mişcării paşnice pentru obţinerea independenţei Indiei.

[modifică] Erori de definire a terorismului

Erorile de definire a terorismului au multiple surse. Acest subiect este atât de controversat încât nici măcar nu există un consens general asupra cauzelor răspunzătoare pentru erorile de definire. Cele mai citate cauze pentru erorile de definire a terorismului sunt:

Efectele emoţionale de conflict
Propaganda şi dezinformarea oficială
Ambivalenţa tactică a părţilor în conflict
Discrepanţa de percepţie culturală

[modifică] Efectele emoţionale de conflict

În orice situaţie de conflict, prezenţa unui pericol iminent duce la o puternică implicare emoţională a fiecărui individ. Astfel apare o tendinţă de demonizare a inamicului "terorist" şi etichetare simplistă a teroriştilor ca fanatici, criminali iraţionali, persoane de o cruzime absolută sau bolnavi mintali.

Această tendinţă este total contraproductivă, pentru că împiedică formularea unor tactici eficiente de luptă antiteroristă si chiar poate amplifica efectul de psihoză generalizată urmărit de terorişti. Această greşeală conduce inevitabil la pierderi de vieţi omeneşti printr-un răspuns eratic şi exagerat de apărare.

Un exemplu tipic de efect emoţional de conflict a apărut şi în România, în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989, fiind responsabil pentru multe victime accidentale produse de starea de confuzie şi psihoza generală.

[modifică] Propaganda şi dezinformarea oficială

În mod paradoxal, este foarte frecventă tendinţa de exagerare şi amplificare a pericolului terorist, chiar de către puterea politică de stat responsabiă cu protecţia cetaţenilor. Prin exagerarea pericolului terorist lideri, guverne sau partide politice pot căpăta puteri politice crescute, justificate de o stare de necesitate ("situaţii excepţionale impun măsuri excepţionale").

Cel mai cunoscut caz de exagerare a pericolului terorist este legat de incendierea Reichstag-ului. Prin propagandă şi dezinformare acest act a fost amplificat pentru a crea imaginea falsă de covârşitor pericol al unui "terorism comunist evreiesc", imagine ce a făcut posibilă ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler în Germania interbelică.

[modifică] Ambivalenţa tactică a părţilor în conflict

În unele cazuri este foarte greu de diferenţiat între mişcări de insurgenţă legitimă şi grupări teroriste. Acelaşi grup poate adopta şi tactici teroriste şi tactici legitime de insurgenţă (unele grupuri de luptători/terorişti ceceni cum ar fi cel condus de Shamil Basayev).

În acelaşi conflict pot acţiona în paralel şi grupuri teroriste şi grupuri de insurgenţă propriu-zisă (ca în cazul războiului din Irak).

Aplicarea unei etichete generale şi simpliste de terorism este de asemenea contraproductivă, ducând de obicei la creşterea influenţei şi virulenţei grupării sau facţiunii teroriste.

[modifică] Discrepanţa de percepţie culturală

Noţiunea de terorism implică automat ilegitimitatea mijloacelor de atingere a unui obiectiv politic, ideologic sau religios. În cazul în care între părţile aflate în conflict există discrepanţe culturale majore, conceptul de legitimitate nu mai este unic şi aceleaşi fapte pot fi considerate ca acte teroriste sau acţiuni legitime de insurgenţă, în funcţie de punctul de vedere cultural de vedere.

Astfel, în conflictul din Orientul Apropriat acţiunile armatei israeliene de "asasinare cu ţintă" a militanţilor palestinieni sunt considerate în Israel ca acţiuni legitime antiteroriste deşi de obicei produc şi victime inocente (victime colaterale), în timp ce în lumea arabă sunt considerate ca acţiuni teroriste.

Acţiunile Rezistenţei franceze de asasinare a colaboraţioniştilor, în timpul celui de-al doilea război mondial, încă sunt disputate sub aspectul legitimitaţii.

[modifică] Puncte de reper pentru definire

Definirea şi înţelegerea corectă şi completă a fenomenului de terorism sunt absolut necesare pentru elaborarea unor strategii şi tactici eficiente de luptă antiteroristă. Deoarece nu există un model general valabil, definirea şi analiza actului terorist trebuie făcută pentru fiecare caz în parte. Principalele elemente de definire a terorismului sunt:

Mijloace: acţiuni violente
Metoda: inducerea fricii pentru cetăţeni
Ţinta: civili (necombatanţi)
Scop: producerea unei schimbări politice majore
Actori: indivizi sau grupuri nonstatale

Al cincilea factor este foarte controversat. Unii analişti susţin punctul de vedere american care consideră că se poate defini noţiunea de "stat terorist". Alţii consideră că există numai politicieni, guverne şi structuri ale statului ce pot fi implicate în susţinerea şi promovarea terorismului.

[modifică] Organizare

Practic nu există două fenomene teroriste cu acelaşi tipar de organizare, iar o clasificare poate fi făcută numai pe baza numărului de persoane implicate direct în acţiunile teroriste:

[modifică] Terorism Individual

Este un caz foarte rar în care indivizi izolaţi comit acte de terorism. În general numărul de victime şi pagubele materiale produse de aceşti terorişti sunt foarte mici, dar efectul de frică şi psihoza produsă pot fi destul de serioase.

Terorismul individual este cel mai dificil de combătut.

În general terorismul individual e comis de persoane cu probleme psihice majore.

Cel mai cunoscut terorist individual este [Theodore Kaczynski] - Unabomber. Este absolvent al Universităţii Harvard, doctor în matematică şi fost profesor la Universitatea California Berkley. Suferind de schizofrenie, a comis un număr de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, omorând 3 persoane şi rănind alte 18. A fost capturat numai datorită faptului că fratele său i-a recunoscut scrisul, într-un manifest publicat în presă, şi a anunţat poliţia.

[modifică] Grup terorist izolat

Este format în general din 2-6 persoane care, fiind rude sau prieteni, se cunosc personal înainte de începerea activităţilor teroriste şi decid în mod spontan formarea unui grup terorist. Este de asemenea un caz foarte rar, dar şi extrem de dificil de detectat, combătut şi anihilat.

Cel mai cunoscut caz este considerat cel al teroriştilor Timothy McVeigh şi Terry Nichols, responsabili pentru atentatul asupra clădirii FBI din Oklahoma.

Există surse care se îndoiesc de faptul că cei doi ar fi un caz de grup izolat şi că de fapt Terry Nichols ar fi colaborat cu grupul terorist islamic Abu Sayaf (care l-a contactat în perioada în care acesta era staţionat la o bază militară din localitatea Cebu din Filipine).

[modifică] Grup terorist de franciză

Iniţial acest concept de organizare a fost propriu numai celulelor anarhiste de la începutul secolului, dar a redevenit de actualitate datorită acţiunilor grupului terorist Al Qaeda.

În esenţă este vorba de încercarea de a oferi o umbrelă ideologică, politică şi religioasă comună pentru a favoriza apariţia spontană a unui număr mare de grupuri teroriste izolate, care să acţioneze pentru atingerea aceluiaşi obiectiv fără a avea legături propriu-zise de comandă, control şi susţinere logistică.

Se consideră că acest mod de organizare este ineficient, bazându-se pe formarea unui număr mare de celule care să compenseze pentru eficienţa lor scăzută.

Elementele de noutate aduse de Al Qaeda în terorismul de franciză sunt:

Elaborarea unei ideologii extremiste complexe, bazată pe ideea falsă a unei conspiraţii creştino-evreieşti ("cruciaţi şi sionişti") care e pe punctul de a subjuga total lumea islamică şi a distruge religia musulmană.
Spre deosebire de mişcarea anarhistă (a cărei ideologie a fost elaborată evident într-un mod ... anarhic), Al Qaeda menţine un monopol ideologic total asupra conţinutului ideatic de franciză, unii comentatori considerând chiar că există trăsături evidente de branding.
Folosirea intensivă a internetului pentru răspândirea francizei, atragerea de noi aderenţi şi ducerea campaniei de propagandă şi dezinformare a propriei audienţe.
Elaborarea unui pachet de franciză complet. Al Qaeda pune la dispoziţia oricărui doritor, nu numai baza ideolgică, dar şi manuale complete de instrucţie (de la metode de acţiune şi organizare până la manuale de fabricare a bombelor artizanale) şi furnizezează la cerere susţinere financiară şi asistenţă tehnică dată de instructori, de terorişti.
Al Qaeda este primul caz de grup terorist propriu-zis, care îşi menţine modul de organizare convenţional, dar în acelaşi timp încurajează franciza bazată pe grupuri izolate. Din acest motiv unii analişti consideră că franciza este folosită numai pentru a crea diversiuni sau ca o sursă de carne de tun.

Numărul membrilor organizaţiilor teroriste de franciză, în funcţie de numărul de grupuri izolate care preiau franciza, poate fi cuprins între câteva zeci şi câteva mii, majoritatea acestor membri fiind implicaţi direct în planificarea şi executarea actelor teroriste.

[modifică] Grup terorist cu susţinere externă

În general orice grup terorist a primit sau va primi în timpul existenţei sale susţinere de la un stat străin.

În timpul Războiului Rece însă, au existat grupuri teroriste care nu aveau bază ideologică şi de susţinere proprie, fiind de fapt grupuri teroriste izolate dependente de un stat sau grup de state.

După căderea comunismului, majoritatea grupurilor teroriste cu susţinere de stat au fost eliminate sau s-au dispersat din lipsă de resurse şi obiective politice.

Cel mai celebru exemplu de terorism cu susţinere externă a fost reprezentat de gruparea teroristă condusă de Carlos Şacalul (ce a fost sprijinit inclusiv de statul comunist român).

În general grupurile teroriste cu susţinere externă sunt compuse din până la 20 de membri care sunt cu toţii implicaţi direct în planificarea şi executarea actelor teroriste (atribuţiile de suport, comandă şi logistică fiind asigurate de unul sau mai multe servicii secrete de stat).

[modifică] Grup terorist afiliat

Majoritatea organizaţiilor teroriste importante sunt afiliate unei mişcări politice, religioase, sau a unui curent ideologic (naţionalist, social, ecologist etc.). Aceste oranizaţii mai sunt denumite şi grupuri teroriste propriu-zise.

Există o mare varietate sub aspectul organizării, metodelor de acţiune şi letalităţii grupurilor din această categorie. Elementele comune ale acestor grupuri teroriste sunt:

Reprezintă prelungirea militară şi operativă a unei mişcări (politice, religioase sau ideologice) civile necombatante, cum ar fi:
- Wahabismul > Al Qaeda
- Separatismul > ETA, grupul cecen condus de Alsan Mashkadov
- Un partid extremist > Sendero Luminoso
- Curente naţionalist-islamice > Abu Sayaf, Hamas
Funcţionează cu un control exercitat de structura civilă de susţinere.
Au elemente clare de comandă, control, comunicaţii şi logistică, fapt care, în mod paradoxal, le face mult mai vulnerabile şi uşor de infiltrat, supravegheat, combătut şi eliminat.
În momentul în care structura civilă de susţinere devine implicată într-un proces politic democratic, grupul terorist se autodesfiinţează.

De obicei, grupurile teroriste afiliate pot avea până la câteva mii de membri, dintre care însă numai o mică parte sunt implicaţi direct în planificarea şi executarea actelor teroriste.

[modifică] Organizaţii de insurgenţă şi terorism

Aceasta e o categorie destul de disputată şi e reprezentată de grupurile de insurgenţă care alunecă pe panta terorismului, sau folosesc terorismul ca supliment tactic şi operaţional.

Cel mai tipic exemplu de grup de terorism şi insurgenţă este reprezentat de grupul de gherilă columbian FARC.

Unii specialişti consideră IRA ca un exemplu tipic de grup aflat la graniţa dintre organizaţiile de insurgenţă cu tactici teroriste şi grupurile teroriste afiliate.

[modifică] Organizare şi evoluţie

Analiza organizării terorismului este complicată de faptul că, pentru a supravieţui şi a-şi atinge scopurile, grupurile teroriste trebuie să se transforme şi să evolueze în permanenţă. Exemple clasice în acest sens sunt: Haganah şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP)

Organizaţia sionistă clandestină Haganah⁴

A fost fondată în Palestina în 1920. În timpul revoltelor arabe (1936-1939) conduce acţiuni de luptă considerate (de unii comentatori) drept acte teroriste împotriva populaţiei arabe necombatante.

Deşi considerată drept o grupare teroristă ilegală de către adminstraţia britanică a Palestinei, colaborează cu forţele de securitate britanice în reprimarea revoltelor arabe.

In 1941 Haganah se transformă oficial în forţă paramilitară, intrând în legalitate şi participând sub comandă britanică la efortul de război.

Un mic grup de militanţi desprinşi din Haganah în 1930, formează organizaţia teroristă sionistă Irgun (Irgun Beth- A doua organizaţie) care rămâne permanent în ilegalitate.

După război, Haganah participă alături de Irgun la lupta împotriva ocupaţiei britanice.

Pe data de 22 Iulie 1946, organizaţia teroristă Irgun (condusă de Menahem Begin) detonează o bombă de 350 kg de explozibil în Hotelul Regele David din Ierusalim ⁵, unde erau cazaţi mulţi ofiţeri britanici. Atentatul produce 91 de morţi (28 britanici, 41 arabi, 17 evrei şi 5 de alte naţionalităţi) şi 45 de răniţi. În urma acestui atentat Marea Britanie se retrage din Palestina.

După retragerea bitanică, Irgun se transformă în partid politic, iar Haganah e transformată în Tsahal(Forţele Armate Israeliene).

Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP)⁶

A fost fondată în 1964 ca o organizaţie umbrelă, reunind mişcări paramilitare palestiniene de insurgenţă.

Mişcarea de gherilă Fatah sub conducerea lui Yasser Arafat începe o campanie intensă de gherilă şi terorism pe teritoriul israelian, iar în 1968 armata isreliană lansează atacul Al Karameh⁷ împotriva sediului Fatah. Rezistenţa dură a luptătorilor palestinieni transformă operaţiunea în eşec pentru Israel, iar Arafat devine cel mai proeminent lider palestinian.

Arafat devine conducătorul OEP în 1969, transformând-o într-o organizaţie tipică de insurgenţă şi terorism.

După expulzarea din Iordania (din 1970), OEP nu mai e capabilă să execute operaţiuni de gherilă împotriva Israelului, transformându-se într-o organizaţie teroristă propriu-zisă.

Atentatul terorist palestinian de la Olimpiada din Munchen (1972) aduce o imensă publicitate şi prestigiu în lumea arabă pentru Arafat, iar o abilă manipulare mass-media din Europa de vest conferă o aură romantică terorismului palestinian.

În urma invaziei israeliene din Liban (1982), OEP este exilată în Tunisia. Masacrele din taberele de refugiaţi palestinieni Sabra şi Shatila aduc un plus de credibilitate lui Arafat şi OEP-ului

Arafat lansează în teritoriile ocupate Prima Intifadă în 1987.

În 1988, Arafat este primit în Adunarea Generală ONU, unde declară renunţarea la terorism şi recunoaşterea dreptului la existenţă a Israelului. OEP se transformă în mişcare politică primind recunoaştere internaţională ca reprezentant legitm al poporului palestinian. Actele teroriste împotriva Israelului sunt continuate de Hamas.

În urma acordului de la Oslo, Arafat se întoarce în teritoriile ocupate, iar în 1996 este ales în funcţia de preşedinte al Autorităţii Palestiniene cu o majoritate de 82% din voturi.

Epilog de transformare teroristă

Primul ministru israelian, Menahem Begin (fost lider Irgun) primeşte în 1978 Premiul Nobel pentru Pace.

Preşedintele Yaser Arafat primeşte în 1994 Premiul Nobel pentru Pace împreună cu primul ministru israelian Yitzhak Rabin (fost şef de operaţii în Haganah) şi Shimon Perez (fost şef de cadre în Haganah).

Nici unul din aceşti patru oameni politici şi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace nu a fost pedepsit vreodată pentru crime împotriva civililor inocenţi. Yitzhak Rabin a fost asasinat de un cetăţean israelian, membru al unui grup terorist izolat.

[modifică] Cauzele terorismului

Înţelegerea corectă a cauzelor terorismului este esenţială pentru adoptarea unor strategii de combatere a acestui fenomen cât şi pentru reducerea numărului de victime şi a efectelor negative sociale, politice sau economice.

Efortul de analiză şi înţelegere corectă şi completă a acestor cauze nu trebuie în nici un caz confundat cu încercarea de a justifica actele teroriste. 'Nu poate exista nici un fel de justificare morală pentru actele teroriste, indiferent de legimitatea cauzelor invocate.'

De asemenea înţelegerea cauzelor terorismului nu are nimic de aface cu atitudinea de capitulare şi satisfacere necondiţionată a obiectivelor grupurilor teroriste.

De obicei mass-media oferă explicaţii emoţionale şi simpliste pentru a explica terorismul ca pe un fenomen deviant, prezentând teroriştii ca pe oameni a căror copilărie şi tinereţe a fost traumatizată psihic sau care, chiar dacă provin din familii bogate, au suferit de lipsa afecţiunii. Ca exemplu este citatGiangiacomo Feltrinelli, care se trăgea dintr-o familie extrem de bogată dar care a crescut în grija unor guvernante germane şi a fost întotdeauna tratat cu răceală.

Majoritatea analiştilor susţin că terorismul are o cauză strict politică. Orice mişcare teroristă ce capătă suficient acces la putere politică pentru a-şi promova obiectivele, renunţă la terorism din proprie iniţiativă.

Motivele specifice ale terorismului pot fi foarte diverse, dar cele mai coumune sunt:

[modifică] Obţinere de bani şi avantaje

Unul dintre scenariile cele mai temute în ţările vestice este obţinerea de arme neconvenţionale (chimice, biologice, nucleare) de către un group nestatal, stat instabil sau care are interesul să câştige din vânzarea lor cu orice preţ. Scenariul clasic este în felul următor: Entitatea dispune de cel puţin 2 bombe nucleare. Guvernul (SUA) primeşte o ameninţare cu distrugere a unui oraş dacă o sumă mare de bani nu este transferată entităţii. Americanii nu iau în serios prima ameninţare. Entitatea îşi publică ameninţarea şi o listă de ţinte şi detonează prima bombă nucleară. Guvernul american plăteşte suma şi încearcă să dea de urma teroriştilor. Cu o parte din banii primiţi entitatea cumpără alte bombe şi ameninţă detonarea lor dacă se încearcă capturarea lor. Ei pot să-şi îmbrace gigantica lor operaţie de estorcare în religie, anti-globalizare, anti-Vest sau orice altă idee de circulaţie, pentru a dezorienta opinia publică.

[modifică] Dorinţa de a răspândi un mesaj

Actul de violenţă este comis numai pentru a atrage atenţia unei stări de fapt, a transminte un mesaj sau pentru a aduce nişte idei în dezbaterea publică. Teroriştii sunt mai preocupaţi de cantitatea şi calitatea "timpului de antenă" decât de provocarea unui număr mare de victime.

Cele mai cunoscute cazuri sunt:

Theodore Kaczynski - Unabomber, suferind de schizofrenie, a comis un număr de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, numai pentru a obţine publicarea propriilor "manifeste" (ce conţineau un program delirant neoludist împotriva tehnologiei moderne).
Weather Underground, grup terorist afiliat (cu mişcarea hippy), care între 1969 şi 1975 a acţionat în SUA pentru a protesta împotriva războiului din Vietnam şi a campaniei dusă de poliţie şi FBI împotriva mişcărilor pentru drepturile civile.

[modifică] Răzbunare şi pedepsire

Numit şi terorism justiţiar, acest motiv este destul de rar, fiind de obicei responsabil pentru asasintate politice. Cele mai cunoscute cazuri sunt:

Asasinarea lui Armand Călinescu de către legionari ca pedeapsă pentru rolul jucat de acesta în uciderea lui Corneliu Zelea Codereanu.
Asasinarea primului ministru Indian, Indira Ghandi, de către propriile gărzi de corp (grup terorist izolat sikh), pentru responsabilitatea sa în masacrul comis de armata indiană la asaltul Templului de Aur din Punjab.
Asasinarea primului ministru israelian, Yitzhak Rabin de către un extremist sionist (membru al unui grup izolat de trei persoane), pentru semnarea Acordului de la Oslo, ce a fost perceput de către extremiştii evrei ca un act de trădare naţională.
Atentatul împotriva clădirii FBI din Oklahoma, comis de un grup terorist izolat ca pedeapsă pentru operaţinea FBI împotriva sectei Davidienilor din Waco, Texas.

[modifică] Fanatismul religios

Contrar percepţiei generale, fanatismul religios este numai rareori motivul actelor teroriste. Această confuzie este întreţinută atât de tendinţa factorilor politici şi mass-media de a pune etichete de extremism organizaţiilor teroriste, cât şi a grupurilor teroriste care îşi asumă în mod fals motivaţii religioase pentru dezvoltarea propriei baze de susţinere.

De exemplu, există mulţi specialişti care consideră că motivul real al terorismului Al Quaeda nu este fanatismul islamic, dar propaganda acestui grup se foloseşte abil de fanatismul islamic pentru a justifica politica de teroare şi pentru a amplifica efectele actului terorist.

Cele mai cunoscute cazuri de terorism motivat de fanatism religios sunt:

Atentatul cu sarin comis de secta apocaliptică Aum Shinrikyo în metroul din Tokyo în 1995 soldat cu 12 morţi si câteva mii de răniţi. (Unii specialişti consideră că atacul nu a fost făcut pentru a grăbi un final apocaliptic al lumii, ci pentru a distrage atenţia poliţiei de la o anchetă criminală asupra liderului sectei.)
Atentatele comise de terorişti izolaţi sau de către grupuri izolate, împotriva clinicilor de avorturi din SUA.
Asasinarea de către extremişti islamici a traducătorului japonez (în 1993) şi rănirea gravă a editorului norvegian (în 1995) al cărţii "Versetele Satanice". Această carte a autorului britanic Salman Rushdie este o considerată o blasfemie criminală la adresa Profetului Mahomed.

[modifică] Subminarea autorităţii de stat

Deşi multe grupări teroriste urmăresc ca obiectiv secundar subminarea puterii de stat, numai pentru mişcarea anarhistă a reprezentat motivul principal pentru activitatea teroristă.

[modifică] Lupta pentru eliberare, emancipare şi obţinerea puterii politice

Se spune că în timp ce insurgenţa este strategia săracului, terorismul este strategia săracului disperat. Cele mai multe grupări teroriste sunt motivate de idealuri legitime ce nu pot fi obţinute pe căi politice, militare sau economice:

Lupta împotriva Apartheidului - UmKhonto we Sizwe (MK) grup teorist afiliat Congresului Naţional African (Africa de Sud)
Lupta pentru independenţă sau autonomie - Mişcarea separatistă bască ETA, Armata Republicană Irlandeză (IRA), Frontul de Eliberare al Quebeqului (FLQ), Organizaţia Tigrii Tamili (ELAM)
Lupta pentru emancipare economică şi politică: Mişcarea Zapatistă şi majoritatea mişcărilor comuniste de insurgenţă şi terorism.

În undele cazuri, idealurile legitime care au fost motivele iniţiale, pe parcursul alunecării pe spirala violenţei se pervertesc şi se transformă într-un amestec demagogic numai pentru a justifica o continuare a violenţei. Unul din exemplele cele mai clare este Manifestul FLQ⁸ în care revendicările de autonomie sunt amestecate cu idei de stânga, lupta anticorupţi, protestul antifederalist, revendicări sindicale etc.

În alte cazuri organizaţiile teroriste apelează la dezinformare şi manipulare pentru a recruta noi membri sau a-şi extinde influenţa. Această dezinformare şi manipulare poate fi făcută într-un mod foarte profesionist şi credibil. De exemplu, Al Qaida, pe lângă propagandă jihadistă, a difuzat pe data de 13 Decembrie 2004 un videoclip de propagandă şi dezinformare în limba engleză, având ca ţintă tineretul musulman moderat din Vest. În acest videoclip, din oportunism tactic, Al Quaeda încearcă să se prezinte ca mişcare de rezistenţă propriu-zisă, promovând jihadul global în numele rezistenţei împotriva ocupaţiei Irakului:

Comunicatul nr. 6 emis de Plutonul de (luptă) mass-media al Armatei Jihadului Islamic din 10 Decembrie 2004

[modifică] Rezultatele terorismului

În conflictul asimetric dintre puterea de stat şi terorism primele victime sunt cetaţenii inocenţi, care sunt afectaţi fie de actul terorist propiu-zis, fie de răspunsul exagerat al organelor de stat, fie de efectele economice colaterale.

"Nicio crimă politică nu poate ajunge la malurile adevărului" a spus celebrul romancier Leonardo Sciascia, dar a fost contrazis de multe ori de istoria terorismului.

Rezultatele terorismului depind însă în final de alegerea majorităţii populaţiei civile necombatante de a susţine puterea de stat sau cauza (dar niciodată metodele) teroriştilor.

Astfel terorismul poate avea ca rezultat:

Atingerea totală a scopurilor politice. În ciuda opiniei generale, terorismul este o metodă eficientă de obţinere a unei revendicări politice. Dacă organizaţia teroristă e afiliată unei mişcări politice (grup terorist afiliat), iar motivele sunt susţinute de majoritatea populaţiei civile implicate în conflict, victoria e numai o problemă de timp. Cele mai cunoscute cazuri sunt:
- Formarea statului Israel, pentru mişcările Haganah şi Irgun
- Eliberarea Libanului de Sud de sub ocupaţie israeliană, pentru organizaţia şiita Hezbolah
- Abolirea politicii de Apartheid în Africa de Sud, pentru UmKhonto we Sizwe
Atingerea parţială a scopurilor politice:
- Acordurile din Vinerea Bună (Good Friday Accords) -IRA
- Obţinerea de drepturi suplimentare pentru canadienii de origine franceza din Quebec - FLQ
- Obţinerea retragerii trupelor spaniole din Irak înainte de termen prin schimbarea cursului alegerilor din Spania, în urma atentatelor de la Madrid din 11 Martie 2004. - Al Qaeda
Prelungirea ciclului de Violenţă. Este un caz tragic de remiză între puterea politică şi terorism, exemplele cele mai cunoscute fiind:
- Războiul civil din Columbia
- Conflictul din Cecenia
Pornirea unui război. Actul terorist fiind folosit de către puterea politică de stat ca pretext pentru pornirea unor războaie. Cele mai cunoscute exemple sunt:
- Atentatul de la Sarajevo folosit ca pretext pentru Primul Război Mondial.
- Atentatele din 11 Septembrie 2001 care au fost folosite ca argument pentru a justifica invazia din Irak.
Restrângerea libertăţilor individuale sau instaurarea unei dictaturi:
- Introducerea Legii Patriot (Patriot Act) în SUA ca urmarea a atentatelor din 11 Septembrie 2001
- Introducerea în 1933 a Legii de Împuternicire (Ermächtigungsgesetz) în Germania, ca urmare a incendierii Reichstag-ului, care a fost esenţială pentru ascensiunea lui Adolf Hitler la putere.
Efecte economice colaterale. Efortul de luptă antiteroristă poate afecta temporar economia unei regiuni sau ţări. În unele cazuri efectele pot fi de lungă durată în special în zonele care depind economic de industria turismului cum ar fi:
- A doua Intifadă şi atentatele sinucigaşe Hamas care au afectat puternic industria turismului din Israel.
- Atentatele comise de Jemaah Islamiah în Bali, insulă cu populaţie majoritar hindusă din Indonezia, pentru care turismul este industria majoră.

[modifică] Surse şi legături externe

Adus de la "http://ro.wikipedia.org../../../t/e/r/Terorism.html"

Categorii: Articole cu suport bibliografic incomplet | Terorism