Urmuz
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzău, s-a născut la 17 martie 1883 în Curtea de Argeş. Visa o carieră de compozitor, citea literatură ştiinţifico-fantastică, descrieri de călătorii. Face studii de drept şi, după luarea licenţei, funcţionează ca judecător în judeţele Argeş, Tulcea şi la Târgovişte. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casaţie.
Începe să scrie, aparent fără conştiinţa că produce literatură, numai pentru a-şi distra fraţii şi surorile, parodiind cu nişte false automatisme academismul prozei curente. Textele lui îi atrag atenţia lui Tudor Arghezi, care îi găseşte pseudonimul şi îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc, Pâlnia şi Stamate, "antiproză" intitulată ironic "roman în patru părţi", în care face o serie calambururi de esenţă sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor: oamenii coboară nu pe scări, ci din maimuţă; o masă fără picioare bazată pe calcule şi probabilităţi; pereţii sunt, conform obiceiului oriental, sulemeniţi în fiecare dimineaţă, alteori măsuraţi cu compasul, pentru a nu scădea la întâmplare.
Absurditatea cea mai izbutită este Ismail şi Turnavitu, premergătoare teatrului lui Eugen Ionescu: "...Ismail este compus din ochi, favoriţi şi rochie... Se plimbă însoţit de un viezure de care se află strâns legat cu odgon de vapor şi pe care în timpul nopţii îl mănâncă crud şi viu, după ce mai întâi i-a rupt urechile şi a stors pe el puţină lămâie..."
Alte scurte scrieri sunt: cunoscuta "fabulă" Cronicarii, Algazy & Grummer, Plecarea în străinătate, Cotadi şi Dragomir.
În anul următor, 1923, se sinucide la 23 noiembrie, în Bucureşti, fără să lase vreo explicaţie asupra funestului său gest. Vroia să moară în chip original, " fără nici o cauză".
Scrierile lui - puţine la număr - cunosc o glorie postumă, care nu a încetat să se consolideze. Ele au avut o neaşteptată înrâurire asupra literaturii româneşti de avangardă şi au contribuit la lărgirea conştiinţei estetice. Saşa Pană îi tipăreşte în 1930 o ediţie a scrierilor, iar Geo Bogza scoate o revistă Urmuz. Eugen Ionescu va explora mai târziu filonul literaturii absurdului, considerându-l pe Urmuz unul din precursorii "tragediei limbajului". Mai aproape poate de spiritul dadaist - deşi nu pare să fi avut cunoştinţă de existenţa curentului Dada - prin gustul primejdios pentru hazardul creator de personaje mecanomorfe, insidios monstruoase, decât de suprarealismul adversar principial al lucidităţii, Urmuz a întreprins o critică în esenţă grotescă, unică în felul ei, a literaturii, căreia nu-i lăsa nici o speranţă de supravieţuire. De aceea, în ciuda aparenţei hilare, de bufonerie a scrierilor sale, i se opune, într-o tensiune abia mascată, un fond tragic, dizolvant.
[modifică] Operă
- Algazy & Grummer
- Cotadi şi Dragomir
- Cronicari
- După furtună
- Emil Gayk
- Fuchsiada
- Ismaïl şi Turnavitu
- Pâlnia şi Stamate
- Plecarea în străinătate
- Puţină metafizică şi astronomie
