Valerian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Publius Licinius Valerianus (n. ca. 200, d. după 260) a fost împărat roman între anii 253 - 259. Descendent al unei vechi familii senatoriale, Valerianus a fost proclamat împărat, în septembrie 253, de legiunile de la Rin, din Germania şi Galia, şi recunoscut imediat de Senat. Fiului său, Gallienus, numit coregent, îi încredinţează apărarea provinciilor romane din Occident şi a celor de la Dunăre. Împăratul Valerian a purtat lupte grele la toate graniţele imperiului: pe Rin, cu alamanii şi francii, la Dunăre, cu marcomanii, goţii, carpii şi sarmaţii, iar în Asia, împotriva parţilor. Goţii, qazii, sarmaţii, alamanii, alanii, francii, maurii, perşii, atacă neîntrerupt graniţele, pătrunzând adânc în imperiu. Are loc prima diviziune geografică a imperiului. După victoria lui Sarpus I-ul (Shapur I, regele statului sassanid, fiu al lui Ardashir I), asupra romanilor (la Edessa), Valerian a căzut prizonier şi a murit după un an de captivitate. Este singurul împărat roman care a fost vreodată luat prizonier.

Predecesor: Aemilianus

Împărat Roman 253 – 260 împreună cu Gallienus

Succesor: Gallienus

[modifică] Legături externe

• Acest articol include material de la Colectzii.ro, disponibil sub licenţa Creative Commons.