Varlaam Calabrezul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Varlaam Calabrezul sau Varlaam din Calabria. Călugăr italo-grec din secolul al XIV-lea, care l-a provoact pe Grigore Palamas în disputa asupra Isihasmului. Varlaam nu era de acord cu practica isihastă, suţinând că aceasta este o simplă tehnică automată ce nu poate duce la meditaţia asupra dumnezeirii.

[modifică] Prezentare

Varlaam pare să fi fost mai degrabă un dialectician de profesie decât un mistic. El nu s-a opus numai misticii isihaste, ci a intrat în polemică şi cu Scolastica occidentală. astfel, între 1330 şi 1334, Varlaam scrisese atât împotriva latinilor cât şi a prelaţilor ortodocşi favorabili unirii bisericilor (majoritatea mistici şi de orientare areopagitică), acordând un rol fundamental gândirii raţionale greceşti pentru fundamentarea teoretică a creştinismului.

El spune că adevărata activitate a intelectului trebuie să ţină cont de realizările ştiinţei laice, deoarece numai filosofia laică furnizează intelectului criterii de cunoaştere şi gândire. Pe acestea se întemeiază cunoaşterea dialectică.

Scripturile, în schimb, nu trebuie să fie socotite mijloc de demonstrare a existenţei sau atributelor divinităţii, ci numai reper sau referinţă.

Varlaam opune astfel două metode de demonstraţie:

• demonstraţia apodictică (certă în virtutea premiselor revelate şi validă prin faptul că ţine cont de regulile silogismului), respectiv
• demonstraţia dialectică (validă, întrucât ţine cont de regulile silogismului, dar bazată pe premise provenind din cunoaşterea laică).

În acest fel, Varlaam voia să se opună catolicismului pe propriul său teren: logica, raţiunea. Mesajul lui Varlaam era acela că propoziţiile teologiei catolice nu au valoare apodictică, având doar valoare „dialectică” întrucât nu constituie decât simple dezbateri pornind de la adevărurile biblice (era vorba de acele „demonstraţii” bazate pe propoziţii biblice, întâlnite de exemplu în lucrări ca Sic et non a lui Abélard).

Argumentarea lui Varlaam reprezenta un pericol şi pentru ortodoxie, din punctul de vedere al lui Grigore Palamas. Prin aceleaşi argumente s-ar fi putut, la o adică, arăta că nici propoziţiile ortodoxiei nu au valoare apodictică.

În momentul în care Varlaam devine polemic cu practica isihastă, Palamas se implică public şi combate scrierile lui Varlaam, arătând că acesta nu înţelege Isihasmul sau sursele sale de informare sunt îndoielnice.