Alexandru Lungu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alexandru Lungu (*13 aprilie 1924, Cetatea Albă), medic endocrinolog, grafician, pictor şi poet român.
Medicul. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1949 şi şi-a susţinut doctoratul cu o temă referitoare la reglarea hormonală a acţiunii dinamice specifice. Ca cercetător la Institutul de Endocrinologie al Academiei Române, a publicat lucrări referitoare la acţiunea hormonului epifizar, a extractului de hipofiză posterioară, asupra efectelor metabolice ale adrenalinei ş.a. A devenit şef al secţiei endocrino-ecologice la acelaşi institut şi, din 1961, s-a consacrat studiului bioritmurilor endocrine şi biometeorologiei. Pe lângă numeroase comunicări ştiinţifice şi articole în reviste de specialitate, a publicat volumele Sănătatea şi evenimentele atmosferice (1966), Orologiile biologice (1968) şi, împreună cu Ştefan Milcu, Hormonii şi viaţa (1965). În toamna anului 1973 se stabileşte în Germania, unde lucrează doi ani într-o clinică de boli interne, iar apoi, timp de 14 ani, împreună cu soţia sa, Micaela Lungu, în propriul cabinet medical la Raubach în Westerwald, după 1989 mutându-se la Bonn.
Artistul. Alexandru Lungu s-a impus şi printr-o activitate artistică cu ample rezonanţe, poet, pictor şi grafician. Ca poet a debutat timpuriu, la 16 ani, în revista Prepoem. În perioada 1940-1941 a scos la Buzău împreună cu Ion Caraion, Caietele de poezie Zarathustra, semnând şi poemul Fata din brazi. Numele poetului a început să fie cunoscut după 1945, când i s-a decernat premiul de poezie "Ion Minulescu" pentru volumul Ora 25. În juriul de premiere s-au aflat Vladimir Streinu, Claudia Milian, Adrian Maniu, Şerban Cioculescu şi Perpessicius. Până în 1947 e prezent cu versuri şi publicistică literară în diferite reviste ca Revista Fundaţilor Regale, Curentul literar, Lumea, Claviaturi, Fapta ş.a. După o tăcere impusă de aproape 20 de ani, reintră în actualitatea literară cu volumul Dresoarea de fluturi (1968), urmat de Timpul oglinzilor (1968), Altceva decât umbra (1969), Ninsoarea neagră (1970), Armura de aer (1973), cu nostalgii simboliste şi un modernism moderat, cerebral, autorul folosind uneori caligrame.
Vocaţia sa pentru poezie este dublată de o pasiune la fel de vie pentru desen şi pictură. În Germania, a iniţiat colecţia Semn (1980) în care i-au apărut mai multe plachete de versuri. Poezia sa dobândeşte noi orizonturi şi tonalităţile unei fecunde iniţieri spirituale. Colaborează constant la revistele Ethos şi Limite din Paris, Micron din Los Angeles. În 1989 publică volumul Pardes cu 1393 versuri şi 9 cromografii. Din 1990 editează, împreună cu Micaela Lungu, caietul de poezie şi desen Argo, la care au colaborat scriitori români din afara graniţelor României.
După o absenţă de aproape două decenii, când poezia sa era interzisă în România, revine în peisajul literar din ţară prin colaborări la reviste şi cu volumele Zariştea din timp (1997), Roua din apocalips (1998), Ochiul din lacrimă, ediţie bilingvă româno-germană (1998), Teascul din taină (1999).
