Ioan Bosco

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sfântul Ioan Bosco
Giovanni Bosco
Date importante
Născut/ă	16 august 1815, Castelnuovo, Piemonte, Italia
Decedat/ă	31 ianuarie 1888, Torino, Italia
Venerat/ă în	Biserica Catolică
Beatificat/ă	2 iunie 1929, Roma, Italia Papa Pius al XI-lea
Canonizat/ă	1 aprilie 1934, Roma, Italia Papa Pius al XI-lea
Resturi pământeşti	Se găsesc în Bazilica Maria Ajutorul Creştinilor, Torino, Italia
Sărbătoare	31 ianuarie
Apartenenţa	Societatea Saleziană; fondator
Însemne	Preot, educator
Patronaje	Al editorilor catolici, al acrobaţilor şi prestidigitatorilor din Spania, al ucenicilor italieni, al localităţii Soverato, Calabria, Italia, al localităţii Valmorea, Lombardia, Italia, al teritoriului Ţării de Foc (sudul Argentinei) şi ale Regiunilor Antarctice
Sfinţi

Ioan Bosco, Sf. (Giovanni Bosco), cunoscut mai ales sub numele de Don Bosco (n. 16 august 1815, Castelnuovo, în apropiere de Torino; d. 31 ianuarie 1888, Torino) a fost un preot şi educator romano-catolic italian, care a folosit metode educative bazate pe dragoste în loc de metodele punitive. Şi-a plasat lucrarea sub protecţia Sfântului Francisc de Sales şi i-a asigurat continuitatea fondând Societatea Saleziană. El este unicul sfânt care a fost denumit "Părintele şi învăţătorul tineretului".

Urmând principul "binele nu poate fi apreciat dacă nu este cunoscut", Don Bosco a realizat dar a şi promovat operele sale. Ca recunoaştere a sfinţeniei şi misiunii sale în folosul tinerilor, el a fost canonizat de către Biserica Catolică în anul 1934.

[modifică] Copilărie şi vocaţie

Ioan Melchiore Bosco s-a născut la data de 16 august 1815 în Becchi, un cătun de 10 case ce aparţinea de satul Morialdo, la o distanţă de 5 km de comuna Castelnuovo din provincia Asti. Părinţii săi erau Francisc Bosco şi Margareta Occhiena. Copilăria şi-a petrecut-o în satul natal în perioada 1815-1827.

A rămas orfan la vârsta de doi ani, în anul 1817, mamei revenindu-i dificila misiune de a îngriji pe cei trei copii, într-un an de mare secetă, calamitate naturală care se adăuga lipsurilor cauzate de războaiele napoleoniene ce sărăciseră ţinuturile. Femeie profund credincioasă, mama sa reuşeşte să depăşească cu bine această perioadă şi să-şi crească copiii cu înţelepciune. Va fi pentru Ioan un exemplu excepţional de viaţă umană şi creştină, exemplu care se va imprima în profunzime în sufletul său.

În anul 1824, tânărul Ioan vede prefigurat într-un "vis" misiunea sa, aceea de ajutorare a tinerilor. El va înţelege încă de mic urâţenia păcatului şi se va ocupa de ajutorarea celor de-o seamă cu el. Va învăţa să devina acrobat, prestidigitator, cântăreţ, clovn, pentru a putea atrage la sine pe colegii săi şi a-i ţine departe de păcat. "Dacă sunt împreună cu mine - îi spunea mamei - nu vorbesc urât".

În perioada 1824-1826, urmează studii sporadice la şcoala lui don Lacqua. Între anii 1828-1829, îşi petrece viaţa în casa familiei Moglia. Apoi, în perioada 1829-1830, efectuează studii private cu don Calosso.

Vrând să devină preot pentru a se dedica complet tinerilor, în timp ce muncea în timpul zilei, nopţile le petrecea asupra cărţilor. Între anii 1831-1835, studiază la Şcoala publică din Chieri. Ajuns la vârsta de 20 de ani, la data de 30 octombrie 1835, Ioan Bosco este admis ca student la Seminarul din Chieri. Aici urmează studii filosofice (1835-1837) şi apoi studii teologice (1837-1841), fiind sfinţit preot în oraşul Torino la data de 5 iunie 1841, la vârsta de 26 de ani. În prima sa liturghie cere de la Dumnezeu "eficacitatea cuvântului" pentru a face bine sufletelor.

[modifică] Începuturile misiunii sale

Apoi, între anii 1841-1844, Ioan Bosco face studii de morală şi pastorală la Colegiul ecleziastic din Torino. La data de 8 decembrie 1841, îl întâlneşte pe Bartolomeo Garrelli; începe cu un catehism apostolatul său cu tinerii în Torino. În perioada 1844-1846, Don Bosco se află când într-un loc când în altul, căutând să gasească un loc stabil pentru Oratoriul său. În noiembrie 1845, el iniţiază proiectul şcolilor serale.

În plină dezvoltare industrială, oraşul Torino atrăgea multe persoane prin oferta sa de muncă. Oraşul se umpluse de copii săraci în căutare de lucru, orfani sau abandonaţi, expuşi la multe pericole pentru suflet şi pentru trup. Don Bosco ^[1] începu să-i strângă duminica, ba într-o biserică, ba într-o pajişte, ba într-o piaţă, pentru a-i face să se joace şi să-i instruiască în viaţa creştină până când, după cinci ani de dificultăţi enorme, reuşi să se stabilească într-o zonă periferică din cartierul Valdocco şi să deschidă primul Oratoriu la data de 12 aprilie 1846. La început, Oratoriul număra deja 300 de tineri.

Vizitând tinerii din închisori constată că mulţi dintre ei erau recidivişti. Ieşiseră din penitenciare cu ferma hotărâre de a începe o viaţă mai bună, însă după puţin timp au fost din nou închişi. Principala cauză a acestei situaţii era abandonul social la care erau supuşi, nici unul din ei nereuşind să-şi găsească un prieten care să se intereseze de ei şi să le poarte de grijă.

În iulie 1846, Don Bosco se îmbolnăveşte grav de pleurită, 8 zile aflându-se între viaţă şi moarte. După ce îşi revine o cheamă pe mama Margareta să îl ajute. La 8 decembrie 1847, deschide un al doilea oratoriu în cartierul Porta Nuova din Torino.

Unii dintre cei cărora le împărtăşise proiectul său apostolic, îl considerau nebun. În anul 1848, Don Bosco este şi ţinta unui complot; este împuşcat, dar glonţul îi rupe numai haina. La data de 31 martie 1852, Don Bosco este recunoscut în mod oficial de către episcopul său ca director în trei oratorii din Torino.

În anul 1853, Don Bosco deschide şcolile profesionale interne, fondează prima fanfară şi lansează "Lecturile Catolice", prima sa revistă populară.

[modifică] Fondator al Congregaţiei Saleziene

De aceşti tineri ai nimănui se ocupa don Bosco. Pentru ei fondează Oratoriul Sf. Francis de Sales, ce le oferea o familie, posibilitatea de a studia sau a învăţa o meserie, de a deveni cetăţeni oneşti şi buni creştini. Pentru ei şi-a sacrificat şi acei puţini bani pe care îi avea, timpul său, ingeniozitatea ce o avea din belşug, sănătatea sa. Pentru ei a fondat Congregaţia Saleziană, formată din preoţi şi coajutori care vor continua opera sa.

La data de 25 martie 1855, are loc primul pas al naşterii Societăţii Saleziene: clericul Mihai Rua depune voturile private în mâinile lui don Bosco. În anul 1858, Don Bosco face o prima vizită la Roma şi la Papa Pius al IX-lea.

La data de 9 decembrie 1859, Don Bosco comunică decizia de a înfiinţa Congregaţia Saleziană. Astfel, la 18 decembrie 1859, el constituie primul "Capitul Superior Salezian". La data de 12 iunie 1860, un număr de 26 de salezieni subscriu regulilor Congregaţiei.

Don Bosco îşi continuă proiectele educative. El deschide o primă tipografie în anul 1861, apoi o primă casă în afara oraşului Torino (la Mirabello Monferrato) la 20 octombrie 1863.

La data de 23 iulie 1864, Congregaţia Saleziană primeşte prima recunoaştere din partea Sfântului Scaun (Decretul de laudă). În anul 1868, este consacrată bazilica Maria Ausiliatrice din Torino. În anul 1869, Don Bosco obţine aprobarea definitivă a Societăţii Saleziene din partea Vaticanului.

El a implicat în aceste opere de binefacere şi mulţi laici. Pentru ca activitatea lor să fie mai coordonată şi mai eficientă a fondat în anul 1876 o asociaţie, a Cooperatorilor Salezieni. Pentru ei a lansat în august 1877 o revistă numită Buletinul Salezian, în care se făceau cunoscute operele realizate, cele care erau în curs de realizare, dar şi proiectele de viitor.

În anul 1855, Don Domenico Pestarino înfiinţase la Mornese, Alessandria, o asociaţie din care se va naşte societatea Fiicelor Mariei Ajutorul Creştinilor. Dorind să extindă apostolatul său şi către copile, la data de 18 aprilie 1869, Don Bosco a fondat, la Torino, împreună cu Maria Domenica Mazzarello (1837-1881) Congregaţia Fiicelor Mariei Ajutorul Creştinilor. La data de 5 august 1872, a fost întemeiat la Mornese Institutul "Fiicele Mariei Ajutorul Creştinilor" (FMA).

Congregaţia Saleziană se extinde treptat şi în afara regiunii Piemont. Astfel, după ce în iunie 1870 a fost fondată la Valdocco "Societatea foştilor elevi al Oratoriului Salezian", din care se va dezvolta ulterior Asociaţia Ex-elevilor lui don Bosco, în luna septembrie 1870, este deschisă prima casă în afara regiunii Piemont (la Alassio, Savona). Ca recunoaştere a misiunii Congregaţiei lui Don Bosco, la data de 3 aprilie 1874, Sfântul Scaun aprobă Constituţiile Saleziene.

Limitele Congregaţiei se extind continuu, depăşind teritoriul Italiei. Mai întâi în America Latină, unde pleacă la data de 11 noiembrie 1875 o primă expediţie misionară saleziană. În anul 1879, are loc primul contact al misionarilor salezieni cu indigenii din Patagonia. Congregaţia se extinde în Brazilia (14 iulie 1883) şi apoi în Chile (19 martie 1887).

De asemenea, opera saleziană se desfăşoară treptat şi în alte ţări ale Europei. La data de 21 noiembrie 1875, este deschisă prima casă saleziană în afara Italiei, în oraşul Nice (Franţa). În anul 1877, salezienii îşi ţin primul lor Capitul general, stabilindu-şi obiectivele. În anul 1881, activitatea salezienilor începe să se desfăşoare şi în Spania.

După vizita efectuată în Franţa în perioada februarie-mai 1883, sănătatea lui don Bosco intră în declin, accentuându-se după anul 1884. Cu toate acestea, doi ani mai târziu, în 1886, el efectuează o vizită în oraşul Barcelona. Apoi, la 14 mai 1887, este consacrată Bazilica Preasfintei Inimi în Roma, a cărei construcţie fusese încredinţată lui don Bosco.

Don Bosco trăieşte fericirea de a vedea consacrarea ca episcop la data de 7 decembrie 1884 a mons. Giovanni Cagliero, primul călugăr salezian devenit ierarh romano-catolic.

La data de 31 ianuarie 1888, Don Bosco trece la cele veşnice, la vârsta de 73 de ani. Opera sa număra în acel moment 773 călugări salezieni şi 393 Fiice ale Mariei Ajutătoare.

[modifică] Meritele lui Don Bosco

Don Bosco şi-a dedicat tot timpul său liber, pe care nu de puţine ori îl fură somnului, pentru a scrie şi a divulga fascicule şi opuscule pentru instrucţia creştină a poporului. El a fost un om de caritate foarte activ, însă şi un mistic dintre cei mai mari.

Don Bosco a format generaţii întregi de sfinţi pentru că i-a readus pe tinerii săi la iubirea lui Dumnezeu, la realitatea morţii, a judecăţii lui Dumnezeu, al Iadului etern, la necesitatea de a se ruga, de a fugi de păcate şi de ocaziile care conduc la păcat şi de a se apropia frecvent de sacramentele Spovedaniei şi al Împărtăşaniei.

A fost respectat şi iubit de către cei care l-au cunoscut. Scriitorul francez Victor Hugo, după o îndelungată conversaţie cu el, mărturisea că a întâlnit un om de excepţie.

A fost un apărător ferm al credinţei catolice, a scris lucrări apologetice, însă asta nu l-a împiedicat să respecte şi chiar să fie prieten cu protestanţi sau evrei. Scria în Catolicul în viaţă: "Să dezaprobăm greşelile, dar să respectăm totdeauna persoanele."

A fost atât de dedicat operelor pentru tineri, încât înainte de a muri tot la ei se gândea când le-a lăsat un ultim mesaj: "Spuneţi tinerilor că îi aştept în Paradis...". Şi-a dat ultima suflare pe data de 31 ianuarie 1888, în săraca sa cameră din Valdocco, la vârsta de 72 de ani.

Opera sa a fost continuată de către călugării salezieni, de Fiicele Mariei Ajutătoare şi de Cooperatorii Salezieni care s-au extins în întreaga lume în serviciul celor tineri, a celor săraci şi suferinzi, cu şcoli de orice fel şi grad, institute tehnice şi profesionale, spitale, dispensare, oratorii şi parohii.

[modifică] Studii

Printre studiile urmate de către Ioan Bosco menţionăm:

1824-1826 - studii sporadice la şcoala lui don Lacqua
1829-1930 - studii private cu don Calosso
1831-1835 - şcoala publică din Chieri
1835-1837 - studii filosofice
1837-1841 - studii teologice
1841-1844 - studii de morală şi pastorală în Colegiul ecleziastic din Torino

Trebuie remarcat că nivelul cultural al lui don Bosco nu fu dat atât de şcolile pe care le-a urmat, ci de studiul personal, autodidact, căruia i-a dedicat tot timpul liber pe care-l avea, furând ore bune de somn pentru a citi. Memoria prodigioasă l-a ajutat din plin.

[modifică] Opere

Operele publicate de don Bosco au fost adunate şi retipărite într-o colecţie de 38 de volume, numită Opere Edite, cuprinzând în total 216 scrieri; în această colecţie, 68 dintre ele sunt publicate parţial. Experţii consideră că 94 dintre ele sunt atribuite sau atribuibile lui don Bosco, 10 nu par a fi scrise de el, iar 13 dintre ele sunt anonime.

Dintre acestea sunt de semnalat:

1844-1845 - Istoria Bisericii (Storia Ecclesiastica)
1846-1847 - Tânărul instruit (Il giovane provveduto)
1847-1848 - Istoria Biblică (Storia Sacra)
1855 - Istoria Italiei (La Storia d’Italia)
Vieţile a diferiţi sfinţi şi papi.

Pentru mai multe detalii, poate fi consultată Lista completă a Operelor Edite.

[modifică] Sistemul preventiv

Don Bosco a devenit faimos în domeniul educaţiei prin metoda sa proprie, cea a "Sistemului preventiv". Când era întrebat despre aceasta, despre cum reuşea să-i conducă pe tineri cu bucurie pe calea virtuţii, el obişnuia să răspundă: sistemul preventiv - caritatea şi teama de Dumnezeu insuflată în inimi. O dată, solicitâdu-i-se cu insistenţă mai multe detalii, răspunse: "Mi se cere să expun sistemul meu… Dar nici nu m-am gândit vreodată la vreun sistem... Am mers mereu înainte fără sisteme, după cum Dumnezeu mă inspira şi după cum circumstanţele cereau."

Studioşii însă, descoperiră particularităţile lui don Bosco în educaţie: caritate, teama de Dumnezeu, încrederea în superiori, frecventarea sfintelor sacramente, al Spovedaniei şi al Împărtăşaniei, facilităţile oferite tinerilor pentru a se putea spovedi.

Sistemul preventiv este - după cum numele îl sugerează - un sistem care încearcă să prevină manifestările negative în viaţa tinerilor prin propuneri pro-pozitive inteligente, adică a anticipa răspunsul la necesităţile ce se pot ivi şi a pune astfel în imposibilitatea fizică şi morală de a comite fapte reprobabile care pot compromite creşterea. Această metodă pedagogică implică:

acceptarea necondiţionată a tinerilor, primindu-i aşa cum sunt, luând ca punct de plecare în educaţie stadiul concret în care se află;
credinţa fermă că în orice tânăr - chiar şi în cel mai necesitat - există resurse pozitive; efortul de a descoperi, valoriza şi dezvolta acest patrimoniu natural şi supranatural, luându-l ca punct de plecare pentru o educare integrală;
crearea unui ambient senin, de bucurie, întrepătruns de relaţii personale, vivificat de prezenţă benevolă şi solidară, similar al celui din familie, pentru a permite confidenţa, care este condiţia indispensabilă pentru o reuşită a acţiunii educative;
participarea la activităţile culturale şi sportive, la conversaţiile lor, la viaţa lor, acordând atenţie la exigenţele lor adevărate şi la valorile lor; aici, în spontaneitatea raporturilor, educatorul înţelept găseşte momentul de intervenire în mod educativ, simplu în expresii, dar profund prin efect, din cauza climei de prietenie în care se desfăşoară;
cunoaşterea continuă a elementelor culturale ale tinerilor, atât de schimbătoare astăzi: aspiraţiile, judecăţile de valoare, condiţionările, situaţiile de viaţă, modelele ambientale, tensiunile, revendicările, propunerile colective;
interesul pentru problemele lor, descoperirea modului lor de a vedea lucrurile;
prospectarea itinerariilor şi obiectivelor necesare pentru a răspunde la problemele lor;
propuneri multiple de experienţe pozitive care să satisfacă diversele cerinţe pentru a dezvolta calităţile ce se găsesc în tineri în formă embrionară;
promtitudinea de a interveni şi a clarifica problemele, pentru a indica criterii, pentru a corecta cu prudenţă şi blândă fermitate idei şi comportamente reprobabile;
o prezenţă care ştie să animeze constant diferitele momente de întâlnire şi care ştie să dea importanţă protagonismului tinerilor;
o atenţie specială pentru cei mai necesitaţi şi mai marginalizaţi;
considerarea adolescenţei nu ca o perioadă de tranzit, ci ca un timp real de har pentru construcţia personalităţii;
o formare a conştiinţei, a capacităţii critice, a sensului familiar, social şi politic, a maturităţii afective, a viziunii creştine a sexualităţii.

Finalitatea educativă a lui don Bosco era una integrală: "bun creştin şi onest cetăţean". De aceea îşi baza metoda pedagogică pe raţiune, religie şi iubire.

[modifică] Recunoaşteri

[modifică] Sfinţenie

Don Bosco este proclamat fericit pe 2 iunie 1929 de către Papa Pius al XI-lea
Don Bosco este proclamat sfânt pe 1 aprilie 1934 de către Papa Pius al XI-lea

[modifică] Patronate

Sf. Ioan Bosco este declarat:

Patronul editorilor catolici în 24 mai 1946 de către Papa Pius al XII-lea (şi astăzi salezienii, fii lui don Bosco, conduc Tipografia Vaticanului)
Patronul acrobaţilor şi prestidigitatorilor din Spania, în 1953
Patronul ucenicilor italiani, în 31 ianuarie 1958 de către papa Pius al XII-lea (la propunerea ministrului muncii din Italia)
Tată şi maestru al tinerilor, în 24 ianuarie 1989 de către Papa Ioan Paul al II-lea
Patronul localităţii Soverato, Catanzaro, Calabria
Patronul localităţii Valmorea, Como, Lombardia
Patronul teritoriului Ţării de Foc (aflat în sudul Argentinei) şi ale Regiunilor Antarctice
Patronul educatorilor, al şcolarilor, al studenţilor, al tinerilor şi al multor alte localităţi, institute, şcoli, asociaţii

După un referendum on-line în anul 2003 privind alegerea unui patron al Internetului, la care au participat peste 70.000 de navigatori din lumea întreagă, a obţinut locul al II-lea cu 33,54% din voturi (23.668 voturi), la foarte mică distanţă de Don Iacob Alberione cu 33,54% (23.677 voturi), fundatorul Congregaţiei Pauline, congregaţie specializată în evanghelizarea prin mass-media. Urmează ca Biserica să se pronunţe oficial în acest patronat ^[2].

Este unul din următorii trei sfinţi propuşi să fie recunoscuţi ca Învăţător (doctor) al Bisericii.

[modifică] Autorităţi

Numeroase autorităţi ecleziastice şi civile, capete încoronate, oameni de cultură şi de ştiinţă, l-au cunoscut şi l-au apreciat. Dintre aceştia amintim: Abatele Rosmini, Cardinalul Alimonda, Cardinalul Antonelli, Cardinalul Antonucci, Cardinalul Gaude, Cardinalul Gaudenzi, contele Camillo Benso di Cavour, Contele Colle din Toulon, Contele de Camburzano, Contesa de Viry, Contesa Ieronima Uguccioni Gherardi, Joseph de Maistre, Marchizul Gustavo Benso di Cavour, Marchiza de Barolo, Marchiza Fassati, Marchizul Scarampi, Papa Leon al XIII-lea, Papa Pius al IX-lea, Regele Italiei Carol Alberto, Urbano Ratazzi, scriitorul francez Victor Hugo.

[modifică] Don Bosco în mass-media

[modifică] Publicaţii

Sunt nenumărate publicaţiile despre don Bosco. Cea mai amplă lucrare biografică în limba italiană este "Memorie biografiche", operă scrisă între anii 1898 şi 1939, în XIX volume, scrisă de trei martori: Giovanni Battista Lemoyne - volumele I-IX, Angelo Amadei - volumul X, Eugenio Ceria - volumele XI-XIX.

În limba română sunt de semnalat:

Wilhelm Hunermann - "Don Bosco şi băieţii lui" (1994), trad. Berlogea Anca, ISBN 973-96327-6-9
Pr. dr. Liviu Pandrea - "Don Bosco, crainicul bucuriei" (Casa de Editură Unitas, Cluj-Napoca, 1997), ISBN 973-96275-3-6
Teresio Bosco - "Don Bosco: istoria unui preot" (sdb, Editura Babel, 1999), trad. Alina Cambir, ISBN 973-98899-1-3

[modifică] Cântece clasice

S-au compus şi multe cântece în cinstea lui don Bosco. Amintim câteva din cele clasice:

Campane suonate (Text: S. Rastello, Muzica: G. Pagella, Transcr.: D. Stefani)
C'era una volta (Text, muzica: M. Gonzo, Transcr.: D. Stefani)
Cuore di Dio (Text, muzica: E. Cutùli, Transcr.: A. Fant)
Dio della gioia (Muzica: A. Lagorio)
Dio gli donò (Muzica: A. Lagorio)
Dolcissimo santo (Text: P. Gallini, Muzica: R. Antolisei)
Don Bosco 2000 (Text, muzica: Domenico Machetta)
Don Bosco ritorna! '88 (Text, muzica: Domenico Machetta)
Don Bosco, la gloria dei cieli (Text: E. M., Muzica: V. Cimatti)
Giù dai colli (Text: S. Rastello, Muzica: M. Gregorio, Transcr.: D. Stefani)
Hai creduto (Muzica: A. Lagorio)
O buon padre (Text: P. Gallini, Muzica: R. Antolisei)
Padre, maestro e amico (Muzica: A. Lagorio)
Salve, don Bosco santo (Text: B. Sanchez, Trad.: R. Frattallone, Transcr. D. Stefani)
Sapientiam (Text: R. Uguccioni, Muzica: L. Lasagna, Trascr.: D. Stefani)
Un cuore grande (Text, muzica: A. Lagorio, Transcr.: A. Fant)
Venite a me (Muzica: A. Lagorio)
Verdi le tue valli (Text, muzica: F.Pasqualetti, Transcr.: A. Fant).

[modifică] Filme

În afara nenumăratelor documentare, au fost turnate 4 filme despre don Bosco:

Don Bosco (1935), regia Goffredo Alessandrini (în rolul principal: Gian Paolo Rosmino)
Don Bosco (1961), regia Jesús Valero (în rolul principal: Rafael Bertrand?)
Don Bosco (1988), regia Leandro Castellani (în rolul principal: Ben Gazzara)
Don Bosco (2004) (film TV), regia Lodovico Gasparini (în rolul principal: Flavio Insinna)

[modifică] Fotografii originale

Don Bosco, Torino, 1861	Don Bosco spovedind, Torino, 1861	Don Bosco cu fanfara, Torino, 1870	Don Bosco cu Crucifixul şi Fecioara Maria, Torino, 1878
Don Bosco, Torino, 1880	Don Bosco, Sampierdarena, 1886	Don Bosco, Sampierdarena, 1886-2	Don Bosco, Barcelona, Spania 1886

[modifică] Note

↑ Apelativul "don" este o prescurtare pentru "dominus" şi este o formă de respect ce se atribuie preoţilor catolici în Europa de Vest.
Sf. Ioan Bosco a rămas cunoscut sub numele "don Bosco", nume ce i-l dădeau tinerii, colaboratorii, autorităţile religioase şi cele civile. La invitaţia Papei Pius al IX-lea de a accepta titlul de monsenior, don Bosco a răspuns: "Sanctitatea Voastră, ce figură aş mai face printre bieţii mei copii de-aş ajunge "monsenior"? Fiii mei nici nu m-ar mai recunoaşte şi n-ar mai avea încredere în mine când ar trebui să-mi dea un astfel de titlu; sărmanii, n-ar mai îndrăzni să mi se apropie şi să mă tragă de haină, care de o parte, care de alta, aşa cum fac ei acum. Apoi, cu acest titlu pompos, lumea m-ar crede bogat şi nici eu n-aş mai avea curajul să cerşesc pentru susţinerea Oratoriului şi a operelor noastre. Preafericite Părinte, nu vreau să vă refuz, dar e de neapărată trebuinţă să rămân pentru totdeauna sărmanul don Bosco!"
↑ it Referendum on-line privind alegerea unui patron al Internetului (2003)

[modifică] Legături externe

Adus de la "http://ro.wikipedia.org../../../i/o/a/Ioan_Bosco_503e.html"

Categorii: Sfinţi | Naşteri în 1815 | Decese în 1888 | Sfinţi în Biserica Catolică