Salezienii lui Don Bosco

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salezienii lui Don Bosco

Blazonul salezian
Nume oficial	Societate Sancti Francisci Salesii
Nume popular	Salezienii
Fondator	Ioan Bosco, sfânt, Torino
Data înfiinţării	18 decembrie 1859
Apartenenţa	Biserica Catolică
Sigla	S.D.B.
Deviza	Da mihi animas, caetera tolle
Statut canonic	Institut religios clerical de drept pontifical
Total membri	16.568 în 2005
Ramura femenină/masculină	Fiicele Mariei Ajutorul Creştinilor (F.M.A.)
Sit oficial	http://www.sdb.org
Ordine religioase

Salezienii lui Don Bosco (sau Societatea Saleziană, cunoscută şi cu numele original Societatea Sf. Francisc de Sales) este un ordin religios catolic întemeiat în secolul al XIX-lea de către Sf. Ioan Bosco pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor tinerilor săraci şi abandonaţi, înmulţiţi în oraşe ca efect al revoluţiei industriale. Scopul declarat al sfântului era ajutorarea acestor tineri pentru a deveni "buni creştini şi cetăţeni oneşti". Numele de „salezieni” a fost dat de fondator inspirându-se din bunătatea şi zelul sf. Francisc de Sales, episcop de Geneva în secolul al XVII-lea.

[modifică] Istorie

Ioan Bosco şi-a desfăşurat activitatea ca preot în dieceza de Torino în perioada de tranziţie economică, politică şi socială a secolului al XIX-lea. Mizeria şi părăsirea atâtor copii şi tineri ce se găseau pe străzi în căutare de lucru, suferinţele teribile pe care le avu văzând tineri condamnaţi la moarte - ajunşi în această stare datorită abandonării lor de către societate - îl îndemnară să facă ceva pentru ei.
Începu prin a-i strânge de pe străzi şi a le propune jocuri instructive, mici lecţii de învăţătură creştină şi lecţii de alfabetizare. Toate întâlnirile se desfăşurau sub semnul bucuriei şi al jocului, fapt care atrăgea foarte mulţi copii. Era o continuare a ceea ce făcuse cu trei secole mai înainte sf. Filip Neri; de aceea locul şi adunările căpătară numele de „Oratoriu”. La început se strângeau în curtea unei parohii, care însă deveni în scurt timp neîncăpătoare. Gălăgia ce făceau aceşti tinerii e uşor de închipuit, însă nu şi de suportat de vecinii locurilor de adunare. După aproape cinci ani de mutări succesive, don Bosco găseşte un loc la periferia municipiului Torino, numit Valdocco, unde se va stabili definitiv. Acolo va începe o adevărată operă în folosul celor defavorizaţi cu şcoli de diferite grade, ucenicii şi internat pentru cei fără adăpost. A primit ajutor uman şi financiar în educaţia acelor tineri din partea multor persoane generoase, însă erau ajutoare pe care nu putea baza o astfel de întreprindere. Pe de altă parte opera creştea şi trebuia să găsească persoane dispuse să se dedice numai acestei cauze.
După câteva încercări nereuşite, înţelese că cei care vor fi dispuşi să se consacre în întregime vor fi cei care au crescut în Oratoriu. Începe aşadar să dedice timp şi energii pentru formarea acelor tineri care ofereau speranţa de a-l ajuta. Este încurajat în acest sens de episcopul locului, de Papa, de persoane de bine şi chiar de către ministrul de interne din acea vreme, Urbano Rattazzi, un anticlerical convins.
Ia fiinţă aşadar în 18 decembrie 1859, în mod oficial, Congregaţia Saleziană ca asociaţie privată. Primii salezieni sunt în număr de optsprezece împreună cu Don Bosco. Cu această ocazie constituie şi primul Capitul Superior Salezian. Pentru a fi recunoscută de autorităţile ecleziastice şi civile va trebui să treacă o perioadă îndelungată. În 1 martie 1869 Don Bosco obţine decretul de aprobare a Societăţii Saleziene şi în 3 aprilie 1874 sunt aprobate în mod definitiv de către de către Sfântul Scaun, Constituţiile Societăţii Saleziene. Societatea Saleziană fu recunoscută ca institut religios de drept pontifical dedicat operelor de apostolat, în folosul tinerilor, în special al celor mai săraci şi abandonaţi. Patronii Societăţii Saleziene fură desemnaţi de don Bosco ca fiind Maria Ajutorul Creştinilor, Sf. Iosif şi Sf. Francisc de Sales.

[modifică] Etapele înfiinţării Congregaţiei Saleziene

12 aprilie 1846 - În ziua de Paşti, don Bosco se instalează la Valdocco, sediu care va rămâne definitiv pentru viitoarea Societate Saleziană.
26 ianuarie 1854 - Don Bosco propune unor tineri (Rua, Cagliero, Rocchietti, Artiglia) să facă o promisiune pentru a se dedica “dragostei aproapelui”. Îi numeşte "Salezieni" după numele apostolului blândeţii, sf. Francisc de Sales.
1855 - În acest an Don Bosco face o primă redactare a Constituţiilor Saleziene.
25 martie 1855 - Primul pas al naşterii Societăţii Saleziene: clericul Rua depune voturile private de sărăcie, castitate şi ascultare în mâinile lui Don Bosco. El este cel dintâi salezian.
1857 - Don Bosco începe să scrie Regulile salezienilor.
18 februarie 1858 - Prima călătorie a lui Don Bosco la Roma, pentru a prezenta opera sa Papei.
9 decembrie 1859 - Don Bosco comunică decizia de a funda Congregaţia Saleziană
18 decembrie 1859 - Ia naştere Congregaţia Saleziană ca asociaţie privată.
12 iunie 1860 - 26 de salezieni subscriu Regulilor Congregaţiei. Apare pentru prima data termenul de coajutor într-o scrisoare a lui Don Bosco către arhiepiscopul în exil pentru aprobarea regulilor. Acesta se arată favorabil.
14 mai 1862 - Primii 22 de salezieni depun profesiunea saleziană pe trei ani în mâinile lui Don Bosco
23 iulie 1864 - Congregaţia Saleziană primeşte prima recunoaştere din partea Sfântului Scaun (Decretul de laudă).
1 martie 1869 - Societatea Salezienă este aprobată definitiv prin decret eclezial (nu însă şi Constituţiile).
3 aprilie 1874 - Aprobarea definitivă de către Sfântul Scaun, a Constituţiilor Societăţii Saleziene.

[modifică] Activităţi apostolice

Opera lui don Bosco s-a diversificat adaptându-se la necesităţile apărute în timp şi spaţiu, astăzi salezienii coordonând:

oratorii şi centre de tineret
şcoli şi centre de formare profesională
colegii şi internate
prezenţe academice
parohii
opere şi servicii sociale pentru tinerii în situaţii de risc
comunicaţii sociale
noi tipuri de prezenţe (Mişcarea Tinerească Saleziană, voluntariatul salezian, servicii de orientare vocaţională, servicii specializate de formare creştină)

Salezienii îşi desfăşoară activitatea în câteva mii de opere de acest gen.

[modifică] Structura organizativă

Datorită dimensiunilor mari, Societatea Saleziană a trebuit să se ordoneze într-o structură organizativă. Este un model administrativ propriu care are la bază un lider ajutat de un consiliu, model care se regăseşte la orice nivel de activitate.

[modifică] Administraţia centrală

Autoritatea supremă este exercitată de Capitolul General (adunarea generală a reprezentanţilor salezienilor din toată lumea) care are ca şi competenţe, între altele, alegerea Rectorului Major şi aprobarea modificărilor Constituţiei. Aceste prerogative trebuiesc confirmate de Papa.
Este coordonată de Rectorul Major ajutat de un vicar, de 5 consilieri generali şi 8 consilieri regionali (consilierii regionali sunt responsabilii celor 8 regiuni la nivel mondial).
Are statut juridic în faţa Statului Italian din 2 septembrie 1971, fiind înregistrată ca persoană juridică cu numele "Direzione Generale Opere Don Bosco", cu sediul la Roma.
Figura Rectorului Major este importantă, deoarece el este succesorul lui don Bosco, îndeplinindu-i misiunea în timp. Iată mai jos lista urmaşilor lui don Bosco:

[modifică] Rectori Majori

Don Giovanni Bosco, sfânt, (1815-1888) fondator 1859-1888
Don Michele Rua, fericit, (1837-1910) rector major între anii 1888-1910
Don Paolo Albera, (1844-1921) rector major între anii 1910-1921
Don Filippo Rinaldi, fericit, (1856-1931) rector major între anii 1922-1931
Don Pietro Ricaldone, (1870-1951) rector major între anii 1932-1951
Don Renato Ziggiotti, (1892-1983) rector major între anii 1952-1965
Don Luigi Ricceri, (1901-1989) rector major între anii 1965-1977
Don Egidio Viganò , (1920-1995) rector major între anii 1977-1995
Don Juan E. Vecchi, (1931-2002) rector major între anii 1996-2002
Don Pasqual Chavez Villanueva, (1942-) rector major din 2002

Harta inspectoriilor saleziene în lume.

[modifică] Administraţia inspectorială

Autoritatea de coordonare a prezenţelor locale este Inspectoria (provincia) care este constituită în funcţie de afinităţi geografice sau culturale (există, la nivel mondial, 96 de inspectorii). Inspectorul este ajutat de un vicar şi de un grup de consilieri care formează Consiliul Inspectorial. Periodic se reuneşte Capitolul Inspectorial (adunarea generală a reprezentanţilor salezienilor din toată inspectoria) care analizează activitatea şi face propuneri.

[modifică] Administraţia locală

Autoritatea la nivel local este asigurată de un director ajutat de un vicar şi de Consiliul Local. Frecvent se reuneşte toată comunitatea pentru analiza şi planificarea activităţilor.
Există la nivel mondial de 1885 case constituite în mod canonic şi alte 151 de prezenţe saleziene.

[modifică] Statistici

Societatea Saleziană a dat Bisericii până astăzi 240 de episcopi şi 12 cardinali. Este prezentă în 128 de ţări în toate cele 5 continente cu 16.568 de membri din care aproape 3.000 sunt misionari. În prezent este a treia ca mărime, după Ordinul iezuit şi cel franciscan fiind şi a treia organizaţie misionară din lume.
Naţiunile cu cei mai numeroşi salezieni sunt: Italia cu 2669 membri, India cu 2261 membri, Spania cu 1297 membri, Polonia cu 1025 membri şi Brazilia cu 799 membri. În prezent îşi desfăşoară activităţile pastorale în afara structurilor saleziene 102 episcopi şi 6 cardinali (date statistice din 2005).

[modifică] Particularităţi

Don Bosco nu a dorit ca societatea înfiinţată de el să iasă în evidenţă cu nimic. A ţinut să fie cât mai apropiată de scopul educativ şi de aceea nu a dorit veşminte specifice. Preoţii săi purtau, ca toţi ceilalţi preoţi diecezani, reverenda, iar coajutorii erau îmbrăcaţi ca oricare alt cadru didactic. Ba mai mult, numele dat structurilor şi superiorilor a fost preluat din terminologia şcolară: superiorul casei generale a fost numit rector, superiorul inspectoriei (provinciei) a fost numit inspector, superiorul unei case saleziene (aşezământ salezian) a fost numit director. A vrut o mare libertate în aceste lucruri pentru a se concentra asupra esenţialului: educaţia umană şi creştină a tinerilor abandonaţi.

[modifică] Familia saleziană

Don Bosco pe lângă Societatea Saleziană a instituit cu ajutorul Mariei Domenica Mazzarello şi o ramură feminină numită „Fiicele Mariei Ajutorul Creştinilor” (astăzi cu cca. 14.880 membre) şi o alta, „Cooperatorii Salezieni” (astăzi cu cca. 30.000 de membri) dedicată colaboratorilor laici care doreau să împărtăşească acelaşi spirit şi aceeaşi misiune. De asemenea a încurajat instituirea unui grup, al foştilor elevi din casele saleziene, numit şi grupul Ex-elevilor lui don Bosco (astăzi cu cca. 197.730 de membri). Acestora sau adăugat de-a lungul anilor alte 23 de organizaţii diferite care s-au inspirat din sistemul şi din carisma lui Don Bosco. Toate acestea formează în prezent „Familia Saleziană” ce numără circa 402.500 membri, care urmează în forme diferite stilul, carisma şi misiunea lui don Bosco.

[modifică] Spiritualitatea saleziană

Spiritualitatea saleziană se caracterizează prin realism şi simplitate populară. Se prezintă ca:

O spiritualitate pe măsura tinerilor, dânduse importanţă la descoperirea acţiunii Duhului Sfânt în inimă pentru a o secunda.
O spiritualitate a cotidianului; se propune viaţa de zi cu zi ca loc al întâlnirii cu Dumnezeu.
O spiritualitate pascală a bucuriei în tot ceea ce se face; se dezvoltă astfel o atitudine pozitivă de speranţă în resursele naturale şi supranaturale ale persoanelor, şi prezintă viaţa creştină ca un drum către fericire.
O spiritualitate a prieteniei şi a relaţiei personale cu Isus, cunoscut şi frecventat în rugăciune, Euharistie şi Cuvânt.
O spiritualitate de comuniune eclezială trăită în grupuri, în special în cele educative, care unesc tinerii şi educatorii într-un ambient familiar în jurul unui proiect de educaţie integrală a tinerilor.
O spiritualitate a serviciului responsabil, care trezeşte în tineri şi adulţi o reînnoită implicare apostolică pentru transformarea creştină al propriului ambient.
O spiritualitate mariană, care se încredinţează cu simplitate şi încredere în ajutorul matern al Mariei.

[modifică] Sfinţenie saleziană

Roadele spiritului salezian, încarnat prin excelenţă de don Bosco şi transmis urmaşilor săi, nu au întârziat să apară. Iată câteva care au fost recunoscute în mod oficial de Biserică şi altele care sunt în curs de recunoaştere.^[1]

[modifică] Sfinţi

Sf. Ioan Bosco, beatificat în 2 iunie 1929, canonizat în 1 aprilie 1934
Sf. Maria D. Mazzarello, beatificată în 20 noiembrie 1938, canonizată în 12 iunie 1951
Sf. Dominic Savio, beatificat în 5 martie 1950, canonizat în 12 iunie 1954
Sf. Luigi Versiglia, beatificat în 15 mai 1983, canonizat în 1 octombrie 2000
Sf. Callisto Caravario, beatificat în 15 mai 1983, canonizat în 1 octombrie 2000

[modifică] Fericiţi

Fer. Michele Rua, beatificat în 29 octombrie 1972
Fer. Laura Vicuña, beatificată în 3 septembrie 1988
Fer. Filippo Rinaldi, beatificat în 29 aprilie 1990
Fer. Maddalena Morano, beatificată în 5 noiembrie 1994
Fer. Iosif Kowalski, beatificat în 12 iunie 1999
Fer. Kesy Franciszek, beatificat în 12 iunie 1999
Fer. Jarogniew Wojciechowski, beatificat în 12 iunie 1999
Fer. Ceslao Józwiak, beatificat în 12 iunie 1999
Fer. Edoardo Kazmierski, beatificat în 12 iunie 1999
Fer. Edoardo Klinik, beatificat în 12 iunie 1999
Fer. Iosif Calasanz şi cei 31 însoţitori, beatificaţi în 11 martie 2001
Fer. Luigi Variara, beatificat în 14 aprilie 2002
Fer. Artemide Zatti, beatificat în 14 aprilie 2002
Fer. Maria Romero Meneses, beatificată în 14 aprilie 2002
Fer. Augusto Czartoryski, beatificat în 25 aprilie 2004
Fer. Eusebia Palomino, beatificată în 25 aprilie 2004
Fer. Alessandrina Maria da Costa, beatificată în 25 aprilie 2004
Fer. Alberto Marvelli, beatificat în 5 septembrie 2004
Fer. Bronislao Markiewicz, beatificat în 19 iunie 2005

[modifică] Venerabili

Ven. Andrea Beltrami, lectura "Decretum super virtutibus" în 5 decembrie 1966
Ven. Zeffirino Namuncurà, lectura "Decretum super virtutibus" în 22 iunie 1972
Ven. Teresa Valsè Pantellini, lectura "Decretum super virtutibus" în 12 iulie 1982
Ven. Dorotea Chopitea, lectura "Decretum super virtutibus" în 9 iunie 1983
Ven. Vincenzo Cimatti, lectura "Decretum super virtutibus" în 21 decembrie 1991
Ven. Simone Srugi, lectura "Decretum super virtutibus" în 2 aprilie 1993
Ven. Rodolfo Komorek, lectura "Decretum super virtutibus" în 6 aprilie 1995
Ven. Luigi Olivares, lectura "Decretum super virtutibus" în 20 decembrie 2004

[modifică] Servi ai lui Dumnezeu

Maria Troncatti, fma, începutul procesului în 7 septembrie 1986, concluzia procesului în 25 octombrie 1987
Laura Meozzi, fma, începutul procesului în 9 octombrie 1986, concluzia procesului în 13 ianuarie 1994
Iosif Quadrio, începutul procesului în 21 ianuarie 1991, concluzia procesului în 18 iulie 1992
Cardinal Augusto Hlond, începutul procesului în 9 ianuarie 1992, concluzia procesului în 21 octombrie 1996
Ignazio Stuchly, începutul procesului în 5 martie 1993, concluzia procesului în 20 ianuarie 2001
Episcop Antonio de Almeida Lustosa, începutul procesului în 14 august 1993, concluzia procesului în 14 august 2001
Episcop Ottavio Ortiz, începutul procesului în ?, concluzia procesului în 3 octombrie 2003
Attilio Giordani, începutul procesului în 21 noiembrie 1994, concluzia procesului în 25 ianuarie 1995
Saiz Aparicio şi cei 62 însoţitori (martiri din Madrid şi Sevilia), începutul procesului în 8 februarie 1995, concluzia procesului în 22 aprilie 1996
Carlo Crespi Croci, începutul procesului în 8 februarie 1995, concluzia procesului în 22 aprilie 1996
Augusto Arribat, începutul procesului în 19 martie 1995, concluzia procesului în 1 decembrie 2002
Matilde Salem, începutul procesului în 26 octombrie 1995, concluzia procesului este în curs de finalizare
Elia Comini, începutul procesului în 3 decembrie 1995, concluzia procesului în 25 noiembrie 2001
Francesco Convertini, începutul procesului în 12 decembrie 1997, concluzia procesului este în curs de finalizare
Carlo Della Torre, începutul procesului în 17 ianuarie 2003, concluzia procesului este în curs de finalizare
Jan Swierc şi cei 8 însoţitori: Franciszek Harazim, Franciszek Miska, Ignacy Antonowicz, Ignacy Dobiasz, Karol Golda, Kazimierz Wojciechowski, Ludwik Mroczek, Wlodzimierz Szembek (martiri polonezi din 1941-1942), începutul procesului în 7 septembrie 2003, concluzia procesului este în curs de finalizare
Episcop Stefano Ferrando, începutul procesului în 8 octombrie 2003, concluzia procesului este în curs de finalizare
Josè Vandor, începutul procesului în 8 octombrie 2003, concluzia procesului este în curs de finalizare
Stefano Sandor, începutul procesului în 24 mai 2006, concluzia procesului este în curs de finalizare
Costantino Vendrame, începutul procesului în 19 august 2006, concluzia procesului este în curs de finalizare

[modifică] Salezieni proeminenţi

Salezieni de seamă care au fost recunoscuţi în activităţile lor de către forurile competente.

Cardinal Cagliero Giovanni, arhiepiscop de Sebaste, Delegat Apostolic în America Latină, numit cardinal în 1915, († 1926)
Cardinal August Hlond, arhiepiscop de Gniezno şi Poznań primat al Poloniei, numit cardinal în 1927, († 1948)
Cardinal Raúl Silva Henríquez, arhiepiscop de Santiago de Chile, Chile, numit cardinal în 1962, († 1999)
Cardinal Stepán Trochta, episcop de Litomerice, Cehoslovacia, numit cardinal în 1969, († 1974)
Cardinal Rosalio José Castillo Lara, cardinal în Curia Romană, numit cardinal în 1985
Cardinal Miguel Obando Bravo, arhiepiscop de Managua, numit cardinal în 1985
Cardinal Alfons Maria Stickler, cardinal în Curia Romană, numit cardinal în 1985
Cardinal Antonio M. Javierre Ortas, cardinal în Curia Romană, numit cardinal în 1988, (†2007)
Cardinal Oscar Andrés Rodríguez Maradiaga, arhiepiscop de Tegucigalpa, Honduras numit cardinal în 2001, cardinal elector
Cardinal Antonio Ignacio Velasco García, arhiepiscop de Caracas, Venezuela, numit cardinal în 2001, († 2003)
Cardinal Tarcisio Bertone, Secretar de stat al Vaticanului (din 2006), numit cardinal în 21 octombrie 2003, cardinal elector
Cardinal Joseph Cardinal Zen Ze-kiun, episcop de Hong Kong, numit cardinal în 2006
Arhiepiscop Angelo Amato, episcop în Curia Romană şi secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei din 2002
Episcop Carlos Filipe Ximenes Belo, Premiul Nobel pentru Pace în 1996 şi primul Administrator Apostolic în Dili

[modifică] Salezienii în România şi în Republica Moldova

În România Salezienii lui Don Bosco se află din 1996 la Constanţa unde desfăşoară activităţi tipice oratoriului, se ocupă de copiii străzii, gestionează două case familiare pentru copii cu probleme în familie, oferă cursuri şcolare elementare, precum şi cursuri de calificare profesională în domeniul informatic, gestionează un mic atelier de croitorie şi oferă servicii religioase în propria capelă publică.
La Bacău sunt prezenţi din anul 2000 şi se ocupă cu activităţile nelipsitului oratoriu, cu centrul pentru tineri, cu meditaţiile şcolare, oferă periodic cursuri de pregătire în domeniul informatic şi desfăşoară activităţi publicistice cu ajutorul unei mini tipografii. Capela proprie este privată, deoarece la mică distanţă se află parohia de care aparţin.
La Chişinău, în Republica Moldova salezienii sunt prezenţi din anul 2005, au început activităţile de oratoriu şi se aşteaptă deschiderea oficială a casei în acest an, 2007.
Casele saleziene din România precum şi cea din Republica Moldova depind de Inspectoria Saleziană Nord-Est, "San Marco" cu sediul la Veneţia.

[modifică] Note

↑ Vezi prima legătură externă

[modifică] Legături externe

Adus de la "http://ro.wikipedia.org../../../s/a/l/Salezienii_lui_Don_Bosco_a700.html"

Categorie: Ordine religioase