Jean-François Lyotard
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jean François Lyotard (n. 10 august 1924, Versailles – d. 21 aprilie 1998) a fost un filozof şi eseist francez, un teoretician al postmodernismului.
Dupa obţinerea licenţei în filozofie (1950), a fost timp de zece ani profesor în învaţământul secundar, apoi a predat filozofia la mai multe universităţi franceze şi americane.
În anii '60 a desfăşurat o intensă activitate militantă în jurul revistei "Socialisme ou Barbarie" (alături de Claude Lefort, Cornelius Castoriadis etc.)
[modifică] Opera sa
Filozofia lui, influenţată de Kant (L'enthousiasme, 1986), Marx, Freud (Derive à partir de Marx et Freud, 1973; Economie libidinale, 1974), Husserl (La phenomenologie, 1954), propune o critică a formelor istorice, estetice, tehnice, lingvistice ale modernităţii (Instructions payennes, 1977; Le differend, 1983).
Tratatul La condition postmoderne (Condiţia postmodernă) (1979) anunţă şi în filosofie sfârşitul modernităţii, prin epuizarea strategiilor sale narative.
Termenul de postmodern va fi reevaluat, după polemica sa cu Jurgen Habermas şi Richard Rorty, din anii '80 (Le Postmoderne expliqué aux enfants (Postmodernismul pe înţelesul copiilor), 1986), şi în eseurile din ultima parte a vieţii, în sensul unei rescrieri sau anamneze a modernităţii (L'inhumain, 1988; Moralités postmodernes, 1993).
