Mircea cel Bătrân

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân (n. 1355 - d. ianuarie 1418), voievod al Ţării Româneşti între septembrie 1386 - noiembrie 1394 sau mai 1395; ianuarie 1397 - ianuarie 1418) a fost unul dintre cei mai importanţi conducători ai Ţării Româneşti. El este fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I pe care îl şi secondează la tron până la moartea acestuia în septembrie 1386 după care, în actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod şi domn...“

[modifică] Originea supranumelui de "cel Bătrân"

Numele lui însemna "Mircea cel Vechi" (din bătrâni, din trecut), însă odată cu evoluţia limbii a ajuns să-şi piardă sensul iniţial, deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat. Supranumele "cel Bătrân" presupune, în general, în limbajul de cancelarie medieval primul domnitor cunoscut cu acest nume.

[modifică] Ţara Românească în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân

Graniţele Valahiei s-au schimbat constant de-a lungul istoriei, însă în timpul domniei lui Mircea Ţara Românească a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în nord la Dunăre în sud şi de la Porţile de Fier în vest până la Marea Neagră în est.

Mircea a întărit puterea statului şi a organizat ţara administrativ încât să încurajeze creşterea economică şi să crească veniturile statului. Astfel, când a ajuns să bată monede de argint, acestea au ajuns să circule şi în afara graniţelor (un fapt care nu era neobişnuit la acea vreme, deoarece valoarea monedelor rezida chiar în materialul acestora; circulaţia externă însă vorbeşte despre cantitatea de monedă pe care a avut resursele să o emită).

Ducat de argint cu efigia voievodului Mircea cel Bătrân, emis între anii 1396-1418

Mircea a dat privilegii comerciale negustorilor polonezi şi lituanieni şi le-a înnoit pe cele existente pentru populaţia Braşovului. Astfel a putut creşte puterea armatei: a ridicat fortificaţii pe Dunăre şi a întărit "marea armată" formată, probabil, din orăşeni şi ţărani, liberi sau nu. Mircea a avut o contribuţie însemnată şi în privinţa bisericii, intemeind câteva dintre cele mai importante mănăstiri.

[modifică] Alianţe politice, militare şi economice

În timp ce organiza ţara, Mircea a fondat şi alianţe solide pentru a-şi mări şansele de a păstra independenţa ţării. Prin intermediul lui Petru I, domnul Moldovei, a reuşit în 1389 o alianţă cu Vladislav al II-lea al Poloniei. Tratatul a fost înnoit în 1404 şi 1410. A păstrat relaţii strânse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, relaţii bazate pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman.

[modifică] Conflictul cu Imperiul Otoman

Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman datorită intervenţiilor sale în sprijinul popoarelor creştine din sudul Dunării. În 1394, Baiazid I (zis şi "Ildârâm", "Fulgerul") a trecut Dunărea în fruntea a 40.000 de oameni de arme, o forţă impresionantă pentru acele vremuri. Mircea bazându-se doar pe o forţă de 10.000 oameni, neputându-se opune într-o lupta deschisă a ales o tactică de hărţuire. În ziua de 10 octombrie 1394, armata Ţării Româneşti înfrânge avangarda otomană într-un loc mlăştinos şi împădurit, numit Rovine. Bătălia chiar dacă nu este decisivă, căci Mircea cel Bătrân, după o luptă dată în Argeş, se retrage în Transilvania, strategia militară abordată precum şi tactica retragerii îi aduce o oarecare faimă între conducătorii acelei vremi.

Bătălia de la Nicopole, înfăţişată într-o cronică a timpului, locul unde Baiazid l-a zdrobit pe Sigismund de Luxemburg.

Cu ajutorul lui Sigismund de Luxemburg, Mircea cel Bătrân înfrânge şi alungă de pe tron pe Vlad I Uzurpatorul, protejat de Poarta Otomană în urma evenimentelor militare din 1394. În 1396 Mircea, în calitate de principe creştin vasal regelui maghiar, participă la cruciada anti-otomana iniţiată de o parte a capetelor încoronate şi o parte a nobilimii occidentale şi condusă teoretic de regele maghiar. După câteva succese minore, cruciada s-a încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie când oastea valahă, formată din cavalerie uşoară, nefiind invitată să ia parte la şarja cavaleriei grele, se retrage fară a intra în luptă.

Anul următor, 1397, pe râul Ialomiţa, precum şi în 1400, Mircea cel Bătrân zdrobeşte categoric două incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunăre din expediţii de jaf în Transilvania.

Înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk (Tamerlane sau Timur cel Schiop) la Ankara în vara lui 1402 a deschis perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ca urmare Mircea a organizat împreună cu împăratul maghiar o campanie impotriva turcilor. În 1404 Mircea a reuşit să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea. Mai mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiului otoman şi l-a ajutat pe Musa să devină sultan (pentru o perioadă scurtă).

"Cel mai viteaz şi mai capabil domn creştin", asa cum a fost numit de catre istoricul german Leunclavius, a domnit peste Valahia timp de 32 de ani. Pe lângă succesele militare, Mircea a fost un iubitor de artă, lăsând în urma sa numeroase monumente, precum Mănăstirea Cozia, construită după modelul Bisericii Krusevac din Serbia.

[modifică] Sfârşitul domniei

Spre sfârşitul domniei, Mircea semnează un tratat cu Imperiul Otoman, care recunoştea libertatea Valahiei, în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur (o sumă mica pentru acea perioadă). Mircea cel Batrân a încetat din viata la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie acelasi an, lăsând ţara fiului său Mihail I un voievod cu darul beţiei dar bun şi neînfricat om de arme. Reuşind să împiedice în mod eficient expansiunea otomană în nordul Dunării, Mircea cel Bătrân devine o figură proeminentă a luptei creştinilor din Balcani.

[modifică] Vezi şi

• Politica externă a lui Mircea cel Bătrân
• Basarabii