Morfem
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Morfemul este un concept lingvistic definit ca fiind unitatea cea mai mică din structura unui cuvânt care transportă informaţie. Prin structura unui cuvânt se poate înţelege atât o parte componentă a cuvântului (afix, desinenţă, etc.), cât şi o caracteristică precum accentul sau alternanţa vocalică.
De exemplu, cuvîntul neştiute conţine patru morfeme:
- ne exprimă negaţia,
- ştiut este participiul verbului a şti şi se formează la rândul lui din două morfeme:
- rădăcina şti şi
- desinenţa (u)t,
- e marchează numărul plural pentru genul feminin sau neutru.
În cuvântul haină apar în plus două morfeme invizibile în forma scrisă, şi anume poziţia accentului în cuvânt şi modul de împărţire în silabe (sau altfel spus declararea lui i ca fiind vocală sau semivocală). În funcţie de aceste morfeme fonologice cuvîntul poate să însemne:
- rea la inimă, crudă, dacă accentuăm şi silabisim /ha'i.nə/,
- obiect de îmbrăcăminte, dacă accentuăm şi silabisim /'haǐ.nə/.
Cuprins |
[modifică] Categorii de morfeme
[modifică] Morfeme libere
Morfemele libere sunt cuvinte de sine stătătoare, şi pot apărea ca atare în cuvinte compuse: floarea-soarelui, trei-fraţi-pătaţi, douăsprezece etc.
[modifică] Afixe
Afixele sunt particule care nu pot exista independent, ci se lipesc de cuvinte pentru a le modifica sensul. Ele se împart, după poziţia în care se ataşează, în prefixe, sufixe şi, în anumite limbi, infixe (de exemplu limba tagalog sau limbile semitice).
Exemple de prefixe:
- ne-: nefericit, nereuşind,
- re-: reface, renaştere.
Exemple de sufixe:
- -tate: comunitate, bunătate,
- -va: cineva, cîţiva.
Alte sufixe pot servi de exemplu la trecerea cuvintelor dintr-o categorie gramaticală în alta (substantivare, adjectivare, etc.) sau pentru crearea de diminutive şi augmentative.
Infixele se folosesc de exemplu în limba tagalog pentru construirea formelor pasive: sulat (scrie) devine sinulat (scris) prin intercalarea infixului in.
[modifică] Inflexiuni
Inflexiunile sunt morfeme care ataşate unor cuvinte din anumite categorii morfologice servesc la flexionare sau la realizarea acordului gramatical. De exemplu declinarea substantivelor şi adjectivelor, conjugarea verbelor, se fac prin inflexionare.
Iată câteva exemple în limba română:
- Flexionarea după număr a substantivelor:
- o ţară, respectiv două ţări.
- Acordul în număr al substantivelor şi adjectivelor:
- cal breaz, respectiv cai breji.
- Acordul în gen al substantivelor şi adjectivelor:
- băiat înalt, respectiv fată înaltă.
- Flexionarea după caz a substantivelor:
- omul, respectiv omului.
- Articularea substantivelor:
- cafea, respectiv cafeaua.
- Flexionarea după persoană a verbelor:
- tu aştepţi, respectiv el aşteaptă.
- Flexionarea după timp a verbelor:
- eu scriu, respectiv eu scriam.
- Flexionarea după mod a verbelor:
- tu alergi, respectiv aleargă!.
