Orchestra Roşie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Orchestra Roşie (Die Rote Kapelle) a fost numele creat de Gestapo pentru două cercuri de rezistenţă antinazistă în teritoriile ocupate de al treilea Reich în al doilea război mondial. Gestapoul a utilizat numele Orchestra Roşie ca să desemneze grupul Schulze-Boysen/Harnack, o mişcare de rezistenţă anti-Hitler din Germania, mişcare care a avut legături internaţionale în ţări precum SUA, Uniunea Sovietică şi altele. Gestapoul a folosit acelaşi nume pentru a denumi grupurile de spioni comunişti, inclusiv grupul lui Leopold Trepper. Deşi reţeau rezistenţei berlineze Schulze-Boysen/Harnack nu era controlată de sovietici, ci era o iniţiativă independentă, definiţia eronată gestapovistă a fost preluată în mai toate cărţile postbelice de istorie.

Numele "Rote Kapelle" ("Orchestra Roşie") este datorat obiceiului serviciilor de contrainformaţii germane de a porecli spionii-operatori radio cu aliasul "cutii muzicale", iar pe agenţii lor de pe teren ca "muzicieni". "Roşu" era eticheta pentru "comunist".

Guvernul nazist a înfiinţat Sonderkommando Rote Kapelle ("Detaşamentul Special Orchestra Roşie") cu scopul precis de a distruge reţeau rezistenţei conduse de Trepper.

[modifică] Grupul Trepper

A existat un grup sovietic de spionaj coordonat de agentul NKVD Leopold Trepper. Alexander Gurewitsch alias Kent, un agent al reţelei Trepper, a plecat la Berlin pe 29 octombrie 1941 pentru a încerca să stabilească legături cu mişcarea de rezistenţă Schulze-Boysen/Harnack. Acesta a fost singurul moment în care s-a stabilit un contact între cele două reţele de spionaj. Trepper nu s-a deplasat niciodată la Berlin şi nu a întâlnit niciodată vreun membru al mişcărilor de rezistenţă de acolo.

Grupul lui Trepper făcea rapoarte despre concentrările de trupe germane în teritoriile sovietice ocupate de nazişti, despre rezultatele atacurilor aeriene asupra Germaniei, despre producţia germană de avioane şi despre transporturile de combustibil. În Franţa, se lucra cu mişcarea de resistenţă comunistă aflată în ilegalitate. Agenţii acestui grup au reuşit să intercepteze convorbirile telefonice din Paris ale Abwehrului.

Suzanne Spaak, o militantă socialista născută în Belgia, s-a alăturat reţelei pariziene a grupului Trepper după ce a fost îngrozită de comportamentul ocupanţilor nazişti din tăra ei de origine.

Până în cele din urmă, Abwerul a reuşit să localizeze prin triangulaţie aparatul de transmisie al lui Johann Wenzel, un agent al grupului Trepper din Belgia, şi l-au arestat. Wenzel a acceptat să lucreze ca agent dublu şi să-şi trădeze şefii din reţea.

Bazându-se pe informaţiile lui Wenzel, contraspionajul german a fost capabil să decodifice un mesaj Morse pe care la trimis Kent la Berlin. Abwerul a reuşit să-l areteze pe Schulze-Boysen şi pe soţia lui pe 30 august 1942, iar pe Arvid Harnack şi soţia sa în luna septembrie a aceluiaşi an, împreună cu alţi 106 mebri ai rezistenţei.

Se crede că unii dintre cei arestaţi au cedat în timpul torturii şi aproape toţi cei acuzaţi că ar fi fost membri ai aşa-numitei "Orchestre Roşii" au fost condamnaţi la moarte şi, mai apoi, executaţi. Trepper a fost prins şi a fost forţat să fie agent dublu, până în momentul în care a fugit şi s-a alăturat Rezistenţei franceze, în rândurile căreia a luptat până la eliberarea Parisului.

Operaţiunile grupului Trepper au fost eliminate în întregime până în primăvara anului 1943. Cei mai mulţi dintre agenţi au fost executaţi, inclusiv Suzanne Spaak care a fost ucisă în închisoarea Fresnes cu numai 13 zile înaintea de eliberarea din 1944.

[modifică] Grupul Schulze-Boysen/Harnack

Contrainformaţiile germane au folosit de asemenea numele "Orchestra Roşie" pentru a denumi un grup angajat în rezistenţă pură împotriva regimului nazist. Acest grup era o reţea de prieteni format în jurul lui Harro Schulze-Boysen, un ofiţer de informaţii din Ministerul Aerului, şi Arvid Harnack din Ministerul economiei. Aflaţi pe toate treptele societăţii, membrii acestui grup – comunişti şi conservatori, evrei, catolici sau atei – erau uniţi de dorinţa de a lupta împotriva regimului nazist care le încălca drepturile lor cetăţeneşti. Neobişnuit pentru acele timpuri şi unic în rândurile reţelelor de rezistenţă antinazistă germane, acest grup era format din femei în proporţie de 40%, femei care lucrau cot la cot cu bărbaţii. Cea mai în vârstă persoană arestată avea 86 de ani, iar cea mai tânără, 16. Printre cei arestaţi s-au aflat producătorul teatral Adam Kuckhoff şi soţia sa Greta Kuckhoff, decriptorul din divizia de comunicaţii a Wehrmachtului Horst Heilmann, scriitorul Günther Weisenborn şi ziaristul german John Graudenz, care fusese mai înainte expulzat din Uniunea Sovietică pentru că scrisese articole negative despre foametea din perioada colectivizării, olarul Cato Bontjes van Beek, pianistul Helmut Roloff şi mulţi alţii.

Principalele activităţi ale grupului Schulze-Boysen au fost strângerea de informaţii despre atrocităţile naziste şi distribuirea de foi volante împotriva lui Hitler şi mai puţin spionajul propriu-zis. O parte din campania de informare a inclus dezvăluirea secretelor naziste ţărilor străine, în mod special prin contacte personale cu membrii personalului diplomatic al ambasadei SUA şi printr-o legătură mai puţin directă cu guvernul sovietic. A apărut o problemă când, în afară de contactul stabilit de Kent, au fost paraşutaţi agenţi sovietici în Germania pentru a lua legătura cu membrii mişcării de rezistenţă. Venirea lor a fost descoperită de Gestapo. Mai înainte de declanşarea operaţiunii Barbarossa, Schulze-Boysen a luat legătura cu ambasada sovietică. Totuşi, când sovieticii au încercat să-i recruteze pe membrii rezistenţei antifasciste în rândurile serviciilor ruseşti de spionaj, aceştia au refuzat. Ei încercau să-şi apere independenţa politică şi erau în aceiaşi măsură îngrijoraţi de acţiunile dictatorului Stalin.

Serviciile de contraspionaj germane au ales să eticheteze grupul Schulze-Boysen cu numele de Orchestra Roşie pentru a-şi justifica acţiunile împotriva activiştilor germani antinazişti. Această etichetă a fost aplicaţi multor alţi oameni. Rudolf von Scheliha, care avea ca sarcină de serviciu la Ministerul de Externe să monitorizeze presa străină în legătură cu atrocităţile naziste, i-a iritat pe şefii Gestapoului prin cererea de detalii despre atrocităţile care s-au petrecut de fapt, astfel devenind o ţintă a serviciilor secrete. Gestapo a pretins că ar fi interceptat un mesaj despre venirea unui agent NKVD care avea să colaboreze cu von Scheliha. Von Scheliha a fost arestat, condamnat la moarte şi executat prin spânzurare pe 22 decembrie 1942, împreună cu luptătorii din grupul lui Harnack şi Schulze-Boysen. Execuţia lui Hilde Coppi a fost amânată până când bebeluşul ei a fost înţărcat, după care a fost spânzurată.

După război, Helmut Roeder, procurorul din procesul împotriva Orchestrei Roşii, a fost pus sub acuzaţie pentru rolul lui în acea afacere judiciară şi, în apărarea sa, el a inventat o poveste despre o importantă organizaţie sovietică de spionaj, identificată cu Orchestra Roşie. Roeder a ajuns să fie informator al CIC.