Germania Nazistă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Acest articol este parte a seriei Nazism.  |
|
Organizaţii naziste Partidul Naţional Socialist Nazismul în istorie Axa timpului - nazismul timpuriu Concepte naziste Glosar al celui de-al Treilea Reich Liste relevante Listă a liderilor şi oficialilor Partidului Nazist Partide politice şi mişcări naziste în afara Germaniei Canadian National Socialist Unity Party Forţele militare ale Germaniei Naziste Wehrmacht Subiecte conexe Nazism şi religie |
| Editaţi |
| Istoria Germaniei |
|---|
 |
| Antichitatea |
| Triburile germanice |
| Perioada migraţiilor |
| Imperiul Francilor |
| Evul mediu |
| Sfântul Imperiu Roman |
| Colonizarea răsăritului |
| Apariţia naţiunii germane |
| Confederaţia Rinului |
| Confederaţia Germană |
| Confederaţia Germană de Nord |
| Imperiul German |
| Imperiul German |
| Primul război mondial |
| Republica de la Weimar |
| Republica de la Weimar |
| Germania Nazistă |
| Germania nazistă |
| Al doilea război mondial |
| Germania postbelică |
| Germania între 1945-1990 |
| Ocupaţia şi împărţirea |
| Expulzarea germanilor |
| RDG |
| RFG |
| Reunificarea Germaniei |
| Germania în zilele noastre |
| Germania |
| Alte subiecte germane |
| Istoria militară |
| Tabel cronologic |
| Istoria germanei |
| [Editează acest format] |
Germania Nazistă, sau Al Treilea Reich, se referă în mod obişnuit la Germania dintre anii 1933 şi 1945. Ţara a fost sub controlul ferm al ideologiei totalitariste a Partidului Nazist în frunte cu dictatorul Adolf Hitler, Führerul. Al Treilea Reich este traducerea expresiei din limba germană Drittes Reich, şi este folosită ca un sinonim aproape perfect pentru germania Nazistă. Termenul se referă la guvernul şi agenţiile sale mai degrabă decât la ţara şi poporul ei. Termenul a fost folosit pentru prima oară în 1922, ca titlu de carte, de scriitorul conservator Arthur Moeller van den Bruck. A fost adoptat de propaganda nazistă, care considera Sfântul Imperiu Roman ca primul Reich, Imperiul German din perioada 1871–1918 ca pe cel de-al doilea şi propriul lor regim ca pe cel de-al treilea. Această numerotare a fost făcută şi pentru a sugera reîntoarcerea la vechea glorie germană dupa căderea Republicii de la Weimar din 1919. Cucerirea puterii de către nazişti a fost un proces complex.
Cel de-al treilea Reich este denumit uneori şi "Reichul Milenar," pentru că atât sperau fondatorii lui sa dăinuiască, similar cu Sfântul Imperiu Roman. Partidul Nazist a încercat să combine simboluri tradiţionale germane cu simboluri naziste în încercarea de forţa percepţia că toate sunt identice. Astfel, Partidul Nazist a folosit termenul de "Al Treilea Reich" sau "Reichul Milenar" pentru a face legătura dintre aşa numitul trecut glorios şi viitorul care se presupunea că va fi glorios. În vremurile sale de glorie, Al Treilea Reich controla cea mai mare parte a Europei. Totuşi, datorită înfrângerii suferite în 1944 pe frontul de răsărit, din partea Uniunii Sovietice şi pe frontul de vest din parte a aliaţilor, în al doilea război mondial, Reichul Milenar nu a rezistat decât 12 ani, din 1933 până în 1945. Datorită acestei durate scurte de viaţă, unii istorici numesc uneori Germani Nazistă "Reich de 12 ani". Există dovezi că însuşi Hitler nu agrea denumirea "Drittes Reich", datorită faptului că ar fi sugerat o poziţie de subordonare faţă de predecesorii săi. Însă o carte a lui Moeller a fost găsită în buncărul din Berlin unde atât Hitler cât şi Reichul său şi-au găsit sfârşitul violent.
Pe durata celor 12 ani cât au fost la putere, naziştii au trimis armate importante de-a lungul şi de-a latul întregii Europe continentale, excepţie făcând doar Elveţia, Spania, Portugalia, Andora, Vaticanul şi zonele din preajma Munţii Urali. Toate acestea au fost făcute pentru înfăptuirea Germaniei Mari, cu capitala Berlin redenumită Germania. Noua Germanie urma să cuprindă între graniţele ei pe toţi cetăţenii de origine germană pură. Acestă politică s-a manifestat prin exterminarea a aproximativ 11 milioane de oameni din rândul diferitelor minorităţi etnice (evrei, rromi), oponeţi politici (liberali, comunişti), marginalizaţi ai societăţii (handicapaţi, homosexuali), ca şi alţi opozanţi şi zeci de milioane dintre combatanţii şi civilii din zonele de război.
[modifică] Cronologia evenimentelor
- Republica de la Weimar (inclusiv evenimentele care au dus la numirea lui Hitler în postul de cancelar al Germaniei în 1933).
- Gleichschaltung (română: nivelare; sunt măsuri legale luate de nazişti pentru a-şi consolida dictatura).
- Al doilea război mondial.
- Puterile Axei.
[modifică] Politica antebelică, 1933-1939
La 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler a fost numit cancelar de către preşedintele Paul von Hindenburg, după încercările nereuşite ale generalului Kurt von Schleicher de a forma un guvern viabil, eşuate în urma presiunilor importante ale fostului cancelar Franz von Papen. Deşi Partidul Nazist NSDAP a câştigat majoritatea relativă în alegerile generale libere din 1932 pentru Reichstag, naziştii nu au atins şi majoritatea absolută în parlament.
[modifică] Consolidarea puterii
Noul guvern a instaurat dictatura, luând o serie de măsuri într-o succesiune rapidă (vezi Gleichschaltung pentru detalii). La 27 februarie 1933, Hermann Göring a înscenat incendierea Reichstag-ului, acţiune care a fost urmatǎ imediat de Decretul Incendiului Reichstag-ului, care abroga habeas corpus şi alte legi şi drepturi cetǎţeneşti. O mai mare consolidare a puterii a fost asiguratǎ de acţiunea de la 30 ianuarie 1934, Gesetz über den Neuaufbau des Reichs (Legea pentru reconstruirea Reichului). Acest act a schimbat Germania Republicii de la Weimar, care era un stat federal puternic decentralizat, într-un stat centralizat. Au fost desfiinţate parlamentele statelor, transferând drepturile suverane guvernului central al Reichului, iar administraţiile statelor federale au fost puse sub controlul administraţiei centrale. Ultimul act administrativ, care a trasformat practic peste noapte Germania într-o dictaturǎ, a fost Actul de împuternicire emis în martie 1934. Acesta dǎdea cancelarului Germaniei aceleaşi puteri legislative ca ale Reichstag-ului, proclamând cǎ şeful guvernului poate aproba amendamente la constituţie în mod arbitrar, asigurându-i cancelarului puteri speciale în caz de urgenţǎ, care suspendau practic toate libertǎţile civile şi transformau Germania într-o ţarǎ cu un sigur partid politic.
La moartea preşedintelui Hindenburg la 2 august 1934, parlamentul dominat de nazişti a unit funcţiile oficiale de Reichspräsident şi Reichskanzler într-una singurǎ şi l-a investit pe Hitler cu noul titlu de Führer und Reichskanzler.
Doar armata a rǎmas independentǎ faţǎ de controlul nazist, iar membrii organizaţiei paramilitare Cămăşile Brune (SA, Sturmabteilung) au aşteptat sǎ obţinǎ poziţii dominante în noua configuraţie a puterii. Dorind sǎ pǎstreze relaţiile bune cu armata, Hitler a iniţiat în noaptea de 30 iunie 1934 aşa numita Noaptea cuţitelor lungi, o acţiune de epurare a liderilor SA ca şi a altor inamici politici, acţiune dusǎ la îndeplinire de către o altǎ structurǎ de elitǎ a naziştilor, SS-ul. La scurtǎ vreme dupǎ aceasta, conducǎtorii militari au jurat credinţǎ noului stǎpân al Germaniei.
Întemeierea unei forţe poliţieneşti acţionând în afara autoritǎţii civile, Gestapo (prescurtare de la Geheime Staatspolizei, poliţia secretă de stat), a pus în luminǎ tactica naziştilor de a folosi mijloace de forţǎ pentru a controla direct societatea germanǎ. Luând exemplul epurǎrilor staliniste, această structurǎ a „descoperit” peste 100.000 de spioni şi de trǎdǎtori, toţi fiind din rândul criticilor regimului şi al disidenţilor. Cei mai mulţi germani de rând, mulţumiţi de creşterea economicǎ şi de standardul de viaţǎ mai crescut, au rǎmas supuşi şi tǎcuţi. Dar mulţi oponenţi politici, în mod special comunişti şi socialişti, au fost pârâţi de turnǎtorii omniprezenţi, apoi încarceraţi în închisori şi lagǎre, unde au fost trataţi în mod brutal, mulţi dintre ei fiind chiar torturaţi şi ucişi. Numǎrul victimelor politice ucise sau dispǎrute în primii ani ai puterii naziste este estimat la mai multe zeci de mii de oameni.
- Pentru opoziţia politicǎ din aceastǎ perioadǎ, vezi Mişcarea germanǎ de rezistenţǎ.
[modifică] Politica socialǎ
- Vezi de asemenea Politica rasialǎ a Germaniei Naziste
Regimul nazist a fost caracterizat prin controlul politic al fiecǎrui aspect al societǎţii cu scopul atingerii puritǎţii rasiale, sociale şi culturale a Arianului, a Nordicului. Arta abstractǎ şi arta de avantgardǎ a fost scoasǎ din muzee şi expusǎ în manifestǎri speciale ca "Artǎ degeneratǎ", fiind ridiculizatǎ. Însǎ mulţimile care vizitau aceste expoziţii de "artǎ decadentǎ", eclipsau de multe ori pe cei care se duceau la expoziţiile de artǎ oficialǎ. Un exemplu notabil a fost în ziua de 31 martie 1937, când o mulţime uriaşa a stat la rând sǎ vadǎ o expoziţie specialǎ de "artǎ degeneratǎ" în München, în timp ce la la expoziţia oficialǎ, unde erau pe simeze 900 de lucrǎri aprobate personal de Adolf Hitler, a venit doar un grup mic de persoane lipsite de entuziasm.
Naziştii şi-au atins scopurile prin persecutarea şi uciderea celor consideraţi impuri, pricipalele ţinte fiind evreii, rromii, Martorii lui Iehova şi homosexualii.
Prin Legile de la Nürnberg din 1935, evreilor li s-a luat cetăţenia germană şi li s-a interzis să mai ocupe funcţii guvernamentale. Cei mai mulţi evrei germani angajaţi şi-au pierdut slujbele, locurile lor de muncă fiind luate de şomerii "puri" din punct de vedere etnic. Pe 9 noiembrie 1938, naziştii au provocat un pogrom împotriva afaceriştilor evrei, pogrom cunoscut sub numele de Kristallnacht ("Noaptea de cristal"). Acest nume a fost folosit deoarece numeroasele geamuri şi vitrine sparte făceau ca străzile să pară acoperite cu cristal. Până în septembrie 1939, peste 200.000 de evrei au părăsit Germania, proprietăţile lor fiind confiscate de guvernul nazist.
Naziştii au iniţiat programe de exterminare a membrilor "slabi" sau "nepotriviţi" din rândul populaţiei proprii. Este vorba de Programul de eutanasie T-4 în timpul desfăşurării căruia au fost ucişi zeci de mii de germani handicapaţi şi bolnavi incurabili. Această măsură inumană a fost luată în cadrul eforturilor de "menţinere a purităţii rasei superioare germane" (în limba germană: Herrenvolk), după cum spunea propagandiştii nazişti. Tehnicile de ucidere în masă experimentate în timpul acestei perioade au fost folosite mai târziu în holocaust. Ca urmare a legilor din 1933, peste 400.000 de persoane considerate ca având defecte genetice, (o gama care acoperea de la boli mintale până la alcoolism), au fost supuse sterilizării obligatorii.
Cercetări de dată recentă au arătat că naziştii s-au bucurat până târziu, spre sfârşitul războiului, de sprijinul populaţiei, în principal datorită programelor de asitenţă socială.
[modifică] Politica economică
Atunci când naziştii au ajuns la putere, cea mai presantă problemă era rata şomajului foarte ridicată, (peste 40%). Conducerea economică a statului a fost dată pentru început unui bancher foarte respectat, Hjalmar Schacht. Sub conducerea sa, a fost schiţată o nouă politică economică pentru ridicarea naţiunii. Unele dintre primele măsuri luate a fost desfiinţarea sindicatelor şi impunerea controlului salariilor.
Guvernul a început sǎ creascǎ masa monetarǎ prin creşterea masivǎ a deficitului bugetar. Însǎ, în acelaşi timp, guvernul a impus o ratǎ a dobânzii de maxim 4,5%, creând o acumulare masivǎ în fonduri de împrumut. Situaţia a fost rezolvatǎ prin crearea unor companii-fantomǎ care plăteau pentru bunuri cu obligaţiuni. Cea mai faimoasǎ dintre acestea a fost compania MEFO, iar obligaţiunile folosite ca monedǎ au devenit cunoscute ca chitanţe mefo. Deşi s-a promis cǎ aceste obligaţiuni vor putea fi schimbate pentru bani reali, prǎbuşirea fondurilor a fost amânatǎ pânǎ dupǎ prǎbuşirea Reichului. Aceste manevre complicate au fost folosite pentru ascunderea cheltuielilor militare care violau Tratatul de la Versailles.
În mod normal, efectele controlului preţurilor combinat cu o mare creştere a masei monetare ar fi trebuit să ducă la dezvoltarea pieţei negre, dar pedepsele foarte dure (infractorii fiind trimişi în lagǎre de concentrare sau fiind împuşcaţi pe loc) au împiedicat apariţia unui asemenea fenomen. Mǎsurile represive au ţinut, de asemenea, volatilitatea scǎzutǎ, reducând presiunea inflaţionistǎ. Noile politici economice au redus importurile pentru bunurile de larg consum şi s-au concentrat pe producţia de export. Comerţul exterior a fost redus pânǎ la aproximativ o treime din nivelul din 1929 pe toatǎ durata perioadei naziste. Controlul asupra valutelor strǎine a fost extins, ducând la o supraevaluare a mǎrcii germane. Acestea s-au dovedit soluţii salvatoare în scǎderea hotǎrâtoare a şomajului.
Industria a rǎmas în cea mai mare parte nenaţionalizatǎ, iar interesul pentru afaceri a rǎmas în continuare motivat de obţinerea profiturilor. Industria a fost însǎ obligatǎ sǎ foloseascǎ strict cote de aprovizionare şi resurse materiale locale. Toate aceste regulamente erau hotǎrâte de comitete administrative compuse din reprezentanţi ai guvernului şi ai mediului de afaceri. Concurenţa era limitatǎ atâta vreme cât marile companii erau organizate în comitetele administrative sus-numite în carteluri. S-au fǎcut naţionalizǎri selective ale afacerilor care refuzau sǎ se supunǎ regulilor. Bǎncile, care fuseserǎ naţionalizate în Republica de la Weimar, au fost retrocedate foştilor proprietari, fiecare comitet administrativ având ca membrǎ şi o bancǎ care finanţa întreaga organizaţie.
Economia germanǎ a trecut mai târziu sub conducerea lui Hermann Göring când, la 18 octombrie 1936, Reichstag-ul a anunţat începerea unui plan cincinal pentru a pune economia germanǎ pe o bazǎ necesară producţiei de rǎzboi. Planul cincinal s-a terminat din punct de vedere teoretic în 1940, dar, din acest moment, Hermann Göring şi-a construit o importantǎ bazǎ a puterii în "Conducǎtorul planului cincinal", care a condus efectiv economia şi problemele producţiei.
Sub conducerea lui Fritz Todt s-a derulat un proiect masiv de lucrǎri publice, rivalizând cu New Deal-ul, atât în scop, cât şi în amploare, cea mai importantǎ realizare fiind reţeaua de autostrǎzi. Odatǎ ce a fost pusǎ pe picioare, uriaşa organizaţie pe care a creat-o Todt a fost folositǎ pentru construirea de buncǎre, adǎposturi subterane şi tranşee în toatǎ Europa. O altǎ laturǎ a noii economii germane a reprezentat-o producţia pentru o reînarmare masivǎ, având ca scop sǎ creascǎ armata de la 100.000 soldaţi pânǎ la nivelul de câteva milioane.
În 1942, cheltuielile de rǎzboi sporite şi moartea lui Todt au dus la trecerea la o completǎ economie de comandǎ, sub controlul lui Albert Speer.
[modifică] Al doilea rǎzboi mondial
- Vezi şi: Istoria militarǎ a Germaniei pe durata celui de-al doilea rǎzboi mondial
în 1939, acţiunile germane au dus la izbucnirea celui de-al doilea rǎzboi mondial în Europa. Polonia, Franţa, Danemarca, Norvegia, Belgia şi Olanda au fost invadate. La început, Anglia nu a putut face multe lucruri pentru a-şi salva aliaţii europeni, iar Germania a supus Marea Britanie unui bombardament aerian puternic pe durata Bǎtǎliei Angliei. Dupǎ invadarea Greciei şi a nordului Africii, Germania a atacat Uniunea Sovieticǎ în 1941, a declarat rǎzboi SUA dupǎ atacul japonez asupra bazei navale de la Pearl Harbor din acelaşi an.
Persecutarea minoritǎţilor a continuat, atât în Germania cât şi în teritoriile ocupate sau dependente. Din 1941, evreilor li s-a impus purtarea în public a unei stele cu şase colţuri galbele cusute pe haine, iar cea mai mare parte a lor a fost mutatǎ în ghetouri, unde au fost izolaţi de restul populaţiei. În ianuarie 1942, la Conferinţa de la Wannsee, sub conducerea Reinhard Heydrich, a fost schiţatǎ "Soluţiei finale a problemei evreieşti" (Endlösung der Judenfrage) din Europa. Din acest moment pânǎ la terminarea rǎzboiului, aproximativ 6 milioane de evrei, dar şi alţii (homosexuali, slavi, prizonieri politici), au fost exterminaţi în mod sistematic şi mai mult de 10 milioane au fost reduse la starea de sclavi. Acest genocid este denumit Holocaust, iar în limba ebraicǎ Shoah. Germanii foloseau termenul eufemistic Endlösung—"Soluţie finalǎ". Mii de oameni erau transportaţi zilnic cǎtre lagǎrele de exterminare (Vernichtungslager, numite uneori şi "fabricile morţii"), sau cǎtre lagǎrele de concentrare (Konzentrationslager, KZ). Aceste lagǎre de concentrare, (unele dintre ele foste centre de detenţie transformate mai apoi în uzine pentru uciderea în masǎ), aveau facilitǎti pentru exploatarea muncii de sclavi a întemniţaţilor şi pentru asasinarea condamnaţilor şi distrugerea rǎmǎşiţelor lor.
În paralel cu Holocaustul, naziştii au dus o politicǎ durǎ de cucerire, colonizare şi exploatare a teritoriilor capturate de la Uniunea Sovieticǎ şi de la Polonia şi a populaţiei lor slave, ca parte a Generalplan Ost. Conform estimǎrilor, 20 de milioane de civili sovietici, 3 milioane de polonezi ne-evrei şi 7 milioane de soldaţi ai Armatei Roşii au fost ucişi în ceea ce ruşii au numit Marele rǎzboi pentru apǎrarea Patriei. Planul nazist era sǎ extindǎ lebensraum ("spaţiul vital") german cǎtre est, dar pretextul lor oficial era acela al apǎrǎrii civilizaţiei occidentale împotriva bolşevismului.
Începând cu februarie 1943, sovieticii i-au nazişti la Stalingrad şi au început sǎ-i împingǎ înapoi cǎtre vest, cucerind o mare victorie în bǎtǎlia de tancuri de la Kursk-Orel în iulie. Pânǎ în februaruie 1944, armatele naziste au fost forţate sǎ se retragǎ cǎtre vest pânǎ la fosta graniţǎ a Poloniei, dând speranţe cǎ rǎzboiul se va termina curând. Aliaţii au deschis în cele din urmǎ un al doilea front în Normandia în iunie 1944, dar sovieticii reuşiserǎ sǎ întoarcǎ soarta rǎzboiului împotriva naziştilor, în principal datoritǎ eforturilor lor umane, cu aproximativ 5 pânǎ la 15% dintre materialele de aprovizionare venite din vest. Trupele sovietice care atacau cǎtre vest, s-au întâlnit cu cele ale aliaţilor lor occidentali pe râul Elba pe 26 aprilie 1945, la Cohen.
Pe 30aprilie 1945, cum sovieticii erau deja în Berlin, Hitler s-a sinucis. În perioada 4 – 8 mai 1945, forţele armate germane s-au predat în mod necondiţionat. Acesta a fost sfârşitul celui de-al doikea rǎzboi mondial în Europa şi, odatǎ cu crearea Comisiei Aliate de Control pe 5 iunie 1945, cele patru Puteri Aliate "şia-u asumat suprema autoritate în ceea ce priveşte Germania" (Declaraţia cu privire la înfrângerea Germaniei, Departamentul de Stat al SUA, Seria Tratate şi alte acte internaţionale, nr. 1520).
[modifică] Consecinţe
Puterile victorioase au împǎrţit mai întâi Germania în 4 zone de ocupaţie. La Conferinţa de la Potsdam, graniţele germane din zona sovieticǎ de ocupaţie au fost mutatǎ cǎtre vest, cea mai mare parte a teritoriului fiind datǎ Poloniei, ca o compensaţie pentru pierderea teritoriilor rǎsǎritene poloneze în favoarea Uniunii Sovietice. Aproximativ jumate din Prusia Orientalǎ germanǎ a fost anexatǎ de cǎtre URSS, zonǎ numitǎ în zilele noastre Kaliningrad. Exodul germanilor din Europa Rǎsǎriteanǎ, care a fost iniţiat de Pactul Molotov-Ribbentrop, a fost terminat dupǎ rǎzboi, când practic toţi germanii din Europa Centralǎ au fost "reaşezaţi" la vest de linia Oder-Neisse, mişcare a populaţiei care a afectat aproximativ 17 milioane de etnici germani. Zonele de ocupaţie francezǎ, americanǎ şi englezǎ au devenit mai târziu Germania de Vest, în timp ce zona sovieticǎ a devenit Germania Rǎsǎriteanǎ comunistǎ. Germania de Vest s-a refǎcut din punct de vedere economic pânǎ la sfârşitul anilor ’60, proces denumit Wirtschaftswunder – miracol economic, în principal datoritǎ ajutorului economic american primit prin Planul Marshall, în timp ce Estul s-a refǎcut mai încet sub comunism, în mare parte datoritǎ reparaţiilor de rǎzboi plǎtite Uniunii Sovietice şi ca efect al economiei planificate centralizate.
Dupǎ rǎzboi, mai mulţi lideri nazişti care au supravieţuit rǎzboiului, au fost puşi sub acuzare de Tribunalul Aliat la Nüremberg pentru crime împotriva umanitǎţii. O micǎ parte dintre ei au fost condamnaţi la moarte şi au fost executaţi, dar cei mai mulţi au fost eliberaţi în cel mult 10 ani, invocându-se motive medicale sau vârsta înaintatǎ. În anii ’60, ’70 şi ’80 s-au fǎcut mai multe eforturi în Germania de Vest pentru judecarea celor care s-au fǎcut direct responsabili de crime împotriva umanitǎţii, (de exemplu: Procesele de la Auschwitz). Cu toate acestea, mulţi dintre cei care nu au fost printre conducǎtorii importanţi au continuat sǎ trǎiascǎ nestingheriţi în toatǎ aceastǎ perioadǎ şi mai târziu.
În toate statele Europene în care au existat mişcari fasciste s-au luat mǎsuri legale pentru pedepsirea membrilor fostelor partide naziste sau fasciste. De asemenea, în aceste ţǎri, unii dintre foştii conducǎtori au gǎsit mijloace de a se adapta noilor circumstanţe. Copii naziştilor, cei nǎscuţi în teritoriile ocupate de armata nazistǎ şi care au avut ca taţi soldaţi germani, inclusiv copii "Lebensborn", au fost victimile a diberselor mǎsuri necontrolate de represiune.
- Vezi şi Procesele de la Nüremberg
[modifică] Organizarea celui de al Treilea Reich
Conducǎtorii Germaniei Naziste au creat un numǎr mare de organizaţii pentru a-i ajuta sǎ rǎmânǎ la putere. Au reînarmat şi au întǎrit armata, au pus la punct un aparat al securitǎtii statului extrem de puternic şi şi-au creat propria armatǎ a partidului, Waffen SS.
Numind în diferite poziţii din guvern numai membri ai Partidului Nazist, pânǎ în 1933, guvernul federal german şi Partidul Nazist au devenit practic una şi aceiaşi. Pânǎ în 1938, prin intermediul politicii de Gleichschaltung, guvernele locale şi-au pierdut orice putere legislativǎ şi au început sǎ rǎspundǎ din punct de vedere administrativ direct liderilor nazişti cunoscuţi sub numele de Gauleiteri.
Organizarea statului nazist, aşa cum a fost în 1944, se prezenta astfel:
[modifică] Şeful statului şi al guvernului
- Führer und Reichskanzler (Adolf Hitler)
[modifică] Guvernul şi autoritǎţile federale
- Biroul Cancelariei Reichului condus de Hans Lammers)
- Biroul Cancelariei Partidului condus de Martin Bormann
- Biroul Cancelariei Prezidenţiale condus de Otto Meissner)
- Consiliul Cabinetului Privat condus de Konstantin von Neurath
- Cancelaria Führerului condusǎ de (Philip Bouhler)
[modifică] Demnitǎtile publice ale Reichului
- Conducǎtorul planului cincinal – Hermann Göring
- Inspectorul silvic principal al Reichului – Hermann Göring
- Inspectorul Autostrǎzilor
- Preşedintele Bǎncii Reichului
- Conducǎtorul Tineretului Reichului
- Conducǎtorul Trezoreriei Reichului
- Inspectorul general al Capitoliului Reichului
- Consilierul pentru Capitoliul Mişcǎrii (München, Bavaria)
[modifică] Miniştri ai Reichului
- Ministrul de externe al Reichului – Joachim von Ribbentrop
- Ministrul de interne al Reichului – Wilhelm Frick, Heinrich Himmler
- Ministrul Reichului pentru culturalizarea publicǎ şi propagandǎ – Joseph Goebbels]]
- Ministrul aviaţiei Reichului – Hermann Göring
- Ministrul Finaţelor Reichului – Lutz Schwerin von Krosigk
- Ministrul Justiţiei Reichului – Franz Schlegelberger
- Ministrul economiei Reichului – Walther Funk
- Ministrul Reichului pentru alimentaţie şi agriculturǎ – Walther Darre
- Ministrul muncii din Reich – Franz Seldte
- Ministrul Reichului pentru ştiinţǎ, educaţie şi instrucţie publicǎ – Bernhard Rust
- Ministrul Reichului pentru afaceri religioase – Hanns Kerrl
- Ministrul Transporturilor Reichului – Julius Dorpmüller
- Ministrul poştei Reichului – Wilhelm Ohnesorge
- Ministrul Reichului pentru arme, muniţii şi armament – Fritz Todt, Albert Speer
- Ministru fǎrǎ portofoliu al Reichului – Konstantin von Neurath, Hans Frank, Hjalmar Schacht, Arthur Seyss-Inquart
[modifică] Autorităţi de ocupaţie
- Ministrul Reichului pentru teritoriile estice ocupate – Alfred Rosenberg
- Guvernoratul general al Poloniei – Hans Frank
- Protectoratul Reichului pentru Boemia şi Moravia – Konstantin von Neurath
- Adjunctul Protectoratului Reichului pentru Boemia şi Moravia – Reinhard Heydrich
- Guvernatorul militar al Franţei
[modifică] Ramura legislativǎ
- Reichstag
- Purtǎtorul de cuvânt al Reichstagului – Hermann Göring
- Reichsrat (desfiinţat pe 14 februarie 1934)
[modifică] Armata, Wehrmacht
- Oberkommando der Wehrmacht (OKW) — Înaltul comandament al forţelor armate
-
- Şeful Comandamentului suprem al forţelor armate – Generalfeldmarschall Wilhelm Keitel
- Şeful Marelui stat major – Alfred Jodl
- Oberkommando des Heeres (OKH) — Marele stat major
- Comandanţii Armatei
- Oberkommando der Marine (OKM) — Marele stat major al Marinei
- Comandanţii Marinei
- Oberkommando der Luftwaffe (OKL) — Marele stat major al Aviaţiei
- Comandanţii Aviaţiei
- Reichsmarschall Hermann Göring (pânǎ în 1945)
- Generalfeldmarschall Robert Ritter von Greim (1945)
- das Heer — Armata de uscat
- die Luftwaffe — Aviaţia de război
- Reichsluftschutzbund — Aviaţia Partidului Nazist – Rezerva auxiliarǎ
- die Kriegsmarine — Marina de război
- Abwehr — Spionaj şi Contraspionaj
[modifică] Organizaţii paramilitare
- Sturmabteilung (SA)
- Schutzstaffel (SS)
- Allgemeine SS
- Waffen SS
- Germanische SS
- Deutscher Volkssturm
- Nationalsozialistisches Kraftfahrerkorps (NSKK)
- Nationalsozialistisches Fliegerkorps (NSFK)
[modifică] Poliţia de stat
Biroul Central al Securităţii Reichului (RSHA — Reichssicherheitshauptamt)
- Ordnungspolizei (Orpo)
- Schutzpolizei
- Gendarmerie
- Gemeindepolizei
- Sicherheitspolizei (Sipo)
- Geheime Staatspolizei (Gestapo)
- Reich Kriminalpolizei (Kripo)
- Sicherheitsdienst (SD)
[modifică] Organizaţii politice
- Partidul Nazist — Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor Germani (abreviat NSDAP)
- Organizaţii ale tineretului
- Hitler-Jugend — Tineretul Hitlerist (pentru bǎieţi şi bǎrbaţi tineri)
- Bund Deutscher Mädel (pentru fete şi femei tinere)
- Deutsches Jungvolk (pentru bǎieţii şi fetele foarte tineri cu vârsta cuprinsǎ între 6 şi 8 ani)
[modifică] Organizaţii al muncii
- Deutschen Arbeitsfront – Frontul German al Muncii
- Reichsarbeitsdienst
- Kraft durch Freude
- Organisation Todt
- Transport Korps Speer
[modifică] Organizaţii ale serviciilor publice
- Deutsche Reichsbahn – Cǎile Ferate Germane
- Reichspost – Serviciile poştale
- Deutsches Rotes Kreuz – Crucea roşie germanǎ
[modifică] Organizaţii religioase
- Creştinii germani
- Biserica protestantǎ a Reichului
[modifică] Organizaţii academice
- Liga profesorilor universitari naţional socialişti germani
- Liga studenţilor naţional socialişti
[modifică] Persoane importante în Germania Nazistǎ
Pentru lista membrilor guvernului lui Hitler vezi Membrii guvernului lui Hitler, ianuarie 1933-aprilie 1945
[modifică] Partidul Nazist şi Oficiali şi conducători guvernamentali nazişţi
- Adolf Hitler — Führer
- Hermann Göring — Reichsmarshall şi Ministru-Preşedinte al Prusiei. Ministru al Aviaţiei.
- Rudolf Hess — Adjunctul Führerului.
- Joseph Goebbels — Ministru al Propagandei.
- Heinrich Himmler — Comandantul SS.
- Albert Speer — Prim Arhitect, Ministru pentru Armament (din 1942).
- Martin Bormann — Şeful Partidului Nazist.
- Joachim von Ribbentrop — Ministru de Externe
- Alfred Rosenberg — Reichsleiter
- Walter Funk — Ministru Industriilor.
- Wilhelm Frick — Ministru de Interne* Hans Lammers — Şeful cancelariei Reichului.
- Otto Meissner — Şeful Canceklariei
- Hjalmar Schacht — Ministru, Preşedintele Reichsbank.
- Konstantin von Neurath — Şeful Guvernului Secret.
- Fritz Todt — Inspector General pentru Drumuri.
- Hans Frank — Ministru, Şeful Academiei Germane de Drept.
- Robert Ley — Şeful Frontului German al Muncii.
- Baldur von Schirach — Şeful Organizaţiei Tineretului Nazist
- Arthur Seyß-Inquart — Reichsstatthalter în Austria, Comisar pentru Olanda ocupată.
- Franz Guertner — Ministru al Justiţiei.
- Karl Brandt — Comisar al Reichului pentru Sănătate şi Igienă.
- Alois Brunner
- Hanns Kerrl — Ministru al Afacerilor Religioase.
- Otto Dietrich — Secretar de Stat, Şeful presei.
- Karl Hanke — Secretar de Stat, Ministrul Propagandei.
- Bernhard Rust — Ministrul Educaţiei.
- Franz Seldte — Ministrul Muncii.
- Konstantin Hierl — Şeful Serviciului de Muncă.
- Hans von Tschammer und Osten — Secretar de Stat şi Şeful Sportului Reichului.
- Gertrud Scholtz-Klink — Conducătoarea Femeilor Reichului.
- Ernst Wilhelm Bohle — Secretar de Stat, Şeful Oraganizaţiilor din Străinătate.
- Viktor Lutze Şeful de Stat Major al SA
- Roland Freisler
- Hans Fritzsche
- Ernst Röhm
- Karl Otto Koch
- Herbert Lange
- Arthur Axmann
- Alfred Meyer
- Erich Priebke
- Fritz Sauckel
- Carl Schmitt
- Julius Streicher
- Josef Terboven
[modifică] Personal SS
- Vezi şi: Lista Personalului SSl
- Vezi şi: Lista Personalului Waffen SS
[modifică] Militari
- Karl Dönitz – Comandant al submarinelor germane (U-Boat), mai târziu Comandant al Marinei Germane.
- Erwin Rommel
- Wilhelm Keitel
- Claus von Stauffenberg
- Wilhelm Canaris
- Alfred Jodl
- Erich Raeder
- Robert Ritter von Greim
- Albert Kesselring
[modifică] Alţii
- Gottfried Benn
- Eva Braun
- Wernher von Braun
- Houston Stewart Chamberlain
- Anton Drexler
- Gottfried Feder
- Friedrich Flick
- Theodor Fritsch
- Arthur de Gobineau
- Hans Friedrich Karl Günther (nu trebuie confundat cu Hans Günther)
- Karl Harrer
- Willibald Hentschel
- Alfred Hoche
- Armin D. Lehmann
- Lanz von Liebenfels
- Guido von List
- Karl Lueger
- Alfred Ploetz
- Ferdinand Porsche
- John Rabe
- Geli Raubal
- Leni Riefenstahl
- Oskar Schindler
- Rudolf von Sebottendorf
- Richard Sorge
- Johannes Stark
- Walter Thiel
- Richard Wagner
- Winifred Wagner
- Konrad Zuse
[modifică] Victime celebre
- Dietrich Bonhoeffer
- Georg Elser
- Anne Frank
- Janusz Korczak
- Erich Mühsam
- Carl von Ossietzky
- Trandafirul Alb (Sophie şi Hans Scholl şi alţii)
- Bruno Schulz
- Ernst Thälmann
[modifică] Refugiaţi celebri
- Albert Bassermann
- Johannes R. Becher
- Rudolf Belling
- Walter Benjamin
- Bertolt Brecht
- Marlene Dietrich
- Albert Einstein
- Lion Feuchtwanger
- Sigmund Freud
- Erich Fromm
- Kurt Gödel
- Walter Gropius
- Friedrich Hayek
- Heinrich Eduard Jacob
- Theodor Kramer
- Fritz Lang
- Thomas Mann
- Ludwig von Mises
- Solomon Perel
- Erich Maria Remarque
- Anna Seghers
[modifică] Supravieţuitori celebri
- Bruno Bettelheim
- Viktor Frankl
- Eugen Kogon
- Primo Levi
- Martin Niemöller
- Kurt Schumacher
- Franz von Papen
- Roman Polanski
- Elie Wiesel
- Arnulf Øverland
[modifică] Articole înrudite
- Istoria Germaniei
- Republica de la Weimar
- Glossar al celui de Al treilea Reich
- Cântecele celui de Al treilea Reich
- Decoraţii ale Germaniei Naziste
- Nazism
- Consecinţe ale nazismului german
- Arhitectura nazistă
- Anschluss
