Republica Moldovenească Nistreană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la regiune separatistă autoproclamată în Transnistria. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Transnistria (dezambiguizare).

Republica Moldovenească Nistreană


Steag	Stemă

Deviză: nu are

Imn naţional: Imnul Transnistriei

Localizarea Republicii Moldoveneşti Nistrene

Capitală

Tiraspol
46°51′ N 29°38′ E

Oraş principal Tighina (Bender)

Limba oficială Moldoveneasca (cu alfabet chirilic), Rusa, Ucraineana

Sistem politic

republică parlamentară

- Preşedinte Igor Smirnov

- Vice-preşedinte Leontiev Serghei Fiodorovici

Independenţă declarată 2 septembrie 1990
nerecunoscută

Suprafaţă

- Total 3.567 km² (2001 est.) km² (Locul xxº)

- Apa (%) xx%

Populaţie

- {{{an}}} 555.500 loc. (Locul xxº)

- Densitate 178/km² loc./km² ({{{Densitate-loc}}}º)

PIB {{{PIB_PPC_an}}}

- Total $$1,182 miliarde (Locul xxº)

- Per capita $$3.030

Monedă

rublă transnistreană

({{{Monedă-ISO}}})

Fus orar UTC + 2

Zi naţională {{{Zi-naţională}}}

Domeniu Internet .md (parte din Moldova)

Prefix telefonic +373 5xx

Republica Moldovenească Nistreană este numele pe care si l-au dat fortele separatiste autoproclamate din Transnistria. Republica Moldova a pierdut controlul acestei zone în urma intervenţiei brutale şi pe faţă a armatei ruse în conflictul din Transnistria.

In acest moment, armata rusă continuă să staţioneze ilegal pe teritoriul Moldovei încălcînd angajamentele de retragere totală luate de Rusia la conferinţele OSCE din 1999 şi 2001. Conform Curţii Europene a Drepturilor Omului, regimul separatist se afla "cel puţin sub influenţa decisivă a Rusiei" si "supravieţuieşte graţie sprijinului militar, economic, financiar şi politic pe care Rusia i-l furnizează."^[1]

Cuprins

1 Istorie
- 1.1 Conflictul cu Republica Moldova
2 Politică si economie
3 Drepturile omului
- 3.1 Cazul Ilie Ilaşcu
- 3.2 Cimitirul Românesc
4 Relaţii internaţionale
- 4.1 Regimul vamal impus de Ucraina
5 Note
6 Legături externe
- 6.1 Situri din Transnistria şi pro-Transnistria
- 6.2 Grupuri şi forumuri de discuţii

Teritoriul RMN se poate confunda cu cel al regiunii geografice Transnistria, la care se adaugă oraşul Tighina. De asemenea câteva localităţi transnistriene din raionul Dubăsari se află sub controlul Chişinăului. Capitala republicii autoproclamate este Tiraspol. Republica Moldovenească Nistreană nu este subiect de drept internaţional, fiind considerată parte componentă a Republicii Moldova.

Numele Transnistria este folosit de multe ori pentru a face referire la Republica Moldovenească Nistreană. Etnografic şi geografic acest lucru nu este corect; Transnistria, o regiune geografică aflată de jure sub controlul autorităţilor de la Chişinău, cuprinde şi zone întinse populate majoritar de moldoveni, care nu doresc separatismul. Principala zonă populată majoritar de moldoveni (Dubăsari-Grigoriopol) separă zona majoritar rusească de la Tiraspol de zona majoritar ucraineană de la Rîbniţa.^[2]

[modifică] Istorie

În ultima parte a aniilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită politicii de perestroika întreprinse de Mihail Gorbaciov, care permitea liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naţionalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorităţi naţionale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruşi. Oficializarea limbii majorităţii ^[3] şi introducerea obligativităţii alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română. Problematica limbilor oficiale din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă şi a fost, probabil, intenţionat politizată. Neconcordonaţa cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizbil în Transnistria, regiune în care etnicii slavi (ruşi sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele faţă de guvernul republican erau mai puternici aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruşi şi 1,9% bulgari.

În alegerile locale din 1990 separatiştii au cîştigat în oraşele Tiraspol, Rîbniţa şi Tighina, dar au pierdut în raioanele Dubăsari, Grigoriopol şi Slobozia. În general, populaţia rurală, majoritar moldovenească, s-a opus separatismului, dar populaţia de la oraşe l-a susţinut. Printr-o campanie de intimidare şi violenţe, separatiştii şi-au extins treptat controlul supra întregii regiuni.

Pe 2 septembrie 1990 a fost autoproclamată "Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană" (RSSMT), iar la 25 noiembrie 1990, a fost ales prin vot universal Sovietului Suprem al RSSMT. La 25 august 1991 sovietul suprem al RSSMT a adoptat declaraţia de independenţă a noii republici sub numele de "Republica Moldovenească Nistreană". Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, a cărei teritoriu cuprindea şi raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS "să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc cu privire la ocupaţia ilegală a Republicii Moldova şi retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc". Drept moment important pentru consolidarea statalităţii RMN este considerată ziua de 1 decembrie 1991, când populaţia Transnistriei şi-a ales preşedintele şi s-a pronunţat în cadrul unui referendum pentru existenţa statului transnistrean independent în număr de 98% din cei 78% de participanţi la referendumul dat, conform datelor oficiale tiraspolene.^[4]

[modifică] Conflictul cu Republica Moldova

Pentru detalii, vedeţi articolul Conflictul din Transnistriavedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

După ce Moldova a primit statul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor rebele care atacaseră posturi de poliţie loiale Chişinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată.

Autorităţile ruse au contribuit atât din punct de vedere militar cât şi politic la crearea regimului separatist din Transnistria. Forţe ale Armatei a 14-a (care aparţine Federaţiei Ruse), staţionate în Transnistria, au luptat contra şi respectiv de partea forţelor separatiste transnistriene. Armata moldovenească s-a aflat în inferioritate, lucru care a împiedicat Republica Moldova să recâştige controlul asupra Transnistriei. La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului.

RMN a supravieţuit prin sprijinul militar, economic, financiar şi politic acordat de Rusia. În prezent, în Transnistria se află 500 militari ruşi din trupele de menţinere a păcii şi alţi proximativ 1500 de militari din fosta armată a 14-a a URSS.^[5] Prin Acordul de la Istanbul din 1999, Moscova se obliga să-şi retragă trupele de menţinere a păcii din Transnistria, dar procedura de retragere a fost suspendată până la evacuarea patrimoniului rusesc din regiune, a cărui pază este asigurată, potrivit ministrului apărării al Federaţiei Ruse Serghei Ivanov, de cel puţin jumătate din aceste trupe.

[modifică] Politică si economie

Statuie a lui Lenin in faţa "Guvernului" din Tiraspol

Monument reprezentând un tanc sovietic in Tiraspol

Formal, RMN are un sistem multipartit şi un parlament unicameral, denumit Sovietul Suprem Transnistria. "Preşedintele" este ales prin "vot popular". Ultimele alegeri parlamentare s-au desfăşurat în decembrie 2005; dar OSCE a refuzat să monitorizeze aceste alegeri , fapt pentru care nu a fost recunoscut pe plan international.

"Presedinte" este Igor Smirnov si se afla în al patrulea "mandat". Fiul sau este implicat alaturi de doi fosti agenti KGB Viktor Gushan si Ilya Kazmaly (implicati in cazul Ilaşcu), in conducerea corporatiei Sheriff. Corporatia Sheriff se ocupa cu petrolul, supermaketuri, posturi de televiziune, detine un club fotbal, si lista continua... Numai stadionul Sheriff este estimat la 200 milioane $^[6].

Produsul intern brut al Transnistriei este 517.5 milioane $(2005), iar datoria externa de 1.2 miliarde $(doua treimi din aceasta sunt fata de Rusia).^[7]

[modifică] Drepturile omului

În vara lui 2004, miliţiile separatiste au început să închidă şcolile din Transnistria în care se preda limba română cu alfabet latin, iar părinţii şi elevii care s-au opus au fost arestaţi. O parte din elevii care au luptat la acea vreme pentru a se putea exprima în limba română şi-au petrectut sărbătorile de iarnă din 2004 în România la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe. Guvernul moldovean a decis să creeze o blocadă economică care să izoleze republica autonomă de restul ţării. Transnistria a răspuns cu o serie de acţiuni menite să destabilizeze situaţia economică din Moldova. Şcolilele româneşti închise au fost redeschise, însă acestea au statut de "şcoli neguvernamentale", şi în consecinţă nu primesc fonduri de la autorităţile RMN. Potrivit agenţiei de presă oficiale de la Tiraspol, Olivia-Press, în şcolile din stânga Nistrului, 11 200 de elevi învaţă în „limba moldovenească” (cu alfabetul chirilic), în vreme ce 3.400 de elevi sunt înscrişi în cele 6 instituţii de învăţământ neguvernamentale în care se învaţă în limba română (cu alfabetul latin).^[8].

Forma de guvernământ separatistă din Transnistria este o dictatură, acuzată de nerespectarea drepturilor omului, sechestrări şi tortură. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al lui Ilie Ilaşcu, un politician favorabil unirii Moldovei cu România, care a fost condamnat la moarte de regimul de la Tiraspol. El a fost eliberat în 2001, datorită presiunilor internaţionale. Dreptul la liberă asociere nu este respectat. Libertatea religioasă este suprimată prin împiedicarea înregistrării unor grupuri religioase, cum ar fi baptiştii sau metodiştii.

[modifică] Cazul Ilie Ilaşcu

Ilie Ilaşcu, presedintele Partidului Popular Creştin Democrat, impreuna cu alte patru persoane au fost arestaţi in Iunie 1992 de autoritatile separatiste din Tiraspol. Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte, dar sentinta nu a fost aplicata. Pretextul arestarii au fost doua crime, dar motivul real, dat de soldatii care l-au arestat a fost "fiindca este lider al Frontului Popular din Moldova, ducem un razboi cu Moldova, el este periculos pentru noi, si–l retinem".^[9]

Ilie Ilaşcu a fost eliberat in 2001, ca urmare a presiunilor internationale, dar doi membrii ai grupului sau, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa au ramas in inchisoare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, intr-o hotarare datată 8.7.2004, califică drept "tortură tratamentul pe care l-a suportat d-l Ilaşcu în aşteptarea eventualei sale executări si considera ca a fost incălcat "dreptul la libertate şi la siguranţă" in cazul Ilie Ilaşcu, iar in cazurile Ivanţoc, Leşco şi Petrov-Popa continuă să fie încălcat. Curtea considera vinovate Republica Moldova, pentru ca "nu îşi exercită autoritatea asupra unei părţi a teritoriului său" si Rusia, intrucat "totalitatea actelor comise de militarii ruşi în privinţa reclamanţilor, inclusiv transferul lor în mâinile regimului separatist, în contextul unei colaborări a autorităţilor ruse cu acest regim ilegal, sunt de natură să creeze o responsabilitate în ceea ce priveşte actele acestui regim."

Vladimir Voronin, preşedintele Moldovei, "l-a acuzat public pe dl. Ilaşcu că el ar fi cauza menţinerii în detenţie a celorlalţi camarazi ca urmare a refuzului său de a îşi retrage cererea introdusă împotriva Moldovei şi Rusiei". Curtea a condamat această "presiune directă menită să împiedice exercitarea dreptului la recurs individual".^[10]

[modifică] Cimitirul Românesc

In Februarie 2007, autoritatile separatiste au distrus si profanat cimitirul Dragalina din Tighina (cunoscut drept Cimitirul Românesc), incalcand astfel Convenţia de la Geneva^[11] Autoritatile separatiste nu au exhumat cadavrele; au indepartat doar crucile si au nivelat pamantul cu buldozerele. Conform Deutsche Welle, autoritatile separatiste au anuntat că vor construi un "monument al soldatului eliberator rus ", iar crucile din piatra vor fi încărcate şi duse pe un poligon militar unde vor fi fărâmiţate cu explozibil, iar ulterior, bucăţile de piatră vor fi folosite, în combinaţie cu asfaltul, la reparaţia drumurilor din oraş.
319 militari romani identificati, 14 neidentificati si 13 prizonieri sovietici erau inmormantati aici.^[12]

[modifică] Relaţii internaţionale

[modifică] Regimul vamal impus de Ucraina

Pe 3 martie 2006, Ucraina a impus un nou regim vamal pentru regiunea nistreană. Conform noului regulament, companiile transnistrene trebuie să fie înregistrate la Chişinău dacă vor să-şi poată exporta produsele peste graniţă. Transnistria şi Rusia au calificat această acţiune drept o blocadă economică impusă Transnistriei. Moldova şi Ucraina au respins acuzaţiile de blocadă, precizând că întreprinderile din regiunea nistreană vor putea să-şi continue nestingherit activitatea după ce se vor înregistra la Chişinău, beneficiind de facilităţi fiscale spre deosebire de întreprindele din celălalte zone ale Moldovei.^[13]

Dintre principalii mediatori ai conflictului din regiune, Statele Unite, Uniunea Europeană şi OSCE s-au declarat pentru păstrarea noului regulament vamal, în vreme ce Rusia a calificat noul regim vamal drept o încălcare de către Ucraina a unor înţelegeri anterioare cu Rusia.^[14]

Pe 4 martie, Tiraspolul a răspuns blocând traficul moldovenesc şi ucrainean la graniţele transnistriene. Blocada a fost ridicată la 18 martie.

Într-un congres al deputaţilor de toate nivelurile desfăşurat la Tiraspol pe 1 aprilie 2006, aleşii transnistreni au adoptat o declaraţie în care este anunţată convocarea unui referendum de reafirmare a independenţei acestei regiuni separatiste. Totodată a fost adoptat textul unui Apel către Duma de stat a Federaţiei Ruse, în care se cere iniţierea procedurii de recunoaştere a independenţei autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene.^[15]