Thomas Mann

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Thomas Mann

Paul Thomas Mann (n. 6 iunie 1875, Lübeck – d. 12 august 1955, Kilchberg, în apropiere de Zürich) a fost romancier german, eseist, unul dintre marii scriitori ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1929 (pentru romanul Casa Buddenbrook).

[modifică] Motivaţia Juriului Nobel

"în principal pentru marele roman "Casa Buddenbrook", care de-a lungul anilor a fost întâmpinat cu o constant sporită apreciere ca o operă clasică a literaturii contemporane"

[modifică] Date biografice

S-a născut la 6 iunie 1875 la Lübeck, fiind fratele mai mic al romancierului şi dramaturgului Heinrich Mann, fiu al lui Thomas Heinrich Mann, bogat negustor de grâne şi senator şi al Juliei Mann, născută de Silva Bruhns, descendenta unui german şi a unei braziliene. Şi-a făcut studiile la München, unde a trăit şi a scris de altfel o lungă perioadă, între 1891 şi 1933. Lucrează la o societate de asigurări şi colaborează la periodicul satiric "Simplicissimus". Între anii 1895 - 1897 călătoreşte împreună cu fratele mai mare Heinrich, în Italia iar în 1905 se căsătoreşte cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor universitar cu care va avea şase copii (patru vor deveni, la rându-le, scriitori). Debutează în 1898 cu volumul de nuvele Micul domn Friedmann pentru ca, în 1901, publicând romanul Buddenbroocks să obţină un imens succes de public şi de critică. În 1919 este ales "Doctor Honoris Causa" al Universităţii din Bonn iar în 1926 devine membru al Academiei de literatură prusiene. De la instaurarea hitlerismului, în primăvara lui 1933, naziştii aflaţi la putere declanşează o campanie violentă împotriva lui, i se retrag titlurile şi i se confiscă bunurile. Între anii 1934 şi 1938 locuieşte în Elveţia, la Küsnacht unde scoate revista "Măsură şi valoare" în care militează "pentru cultura germană liberă". În 1938 emigrează cu toată familia în SUA, primind în 1944 cetăţenia americană. Revine în Germania în 1949 pentru o conferinţă despre Goethe la Frankfurt am Main şi la Weimar, dar se stabileşte, în 1952, în Elveţia, lângă Zürich. A murit la 12 august 1955 în urma unei aterioscleroze. Umanismul social, democratic şi militant e caracteristic marelui prozator care a fost totodată şi o mare conştiinţă a epocii sale ce a intuit timpuriu sensul antiumanist al doctrinei politice naziste şi l-a denunţat în conferinţe şi în scris, afirmându-se ca un radical apărător al valorilor spirituale ale umanităţii dispreţuite şi batjocorite de fascism. ("Declar deschis că mă lipsesc de omagiile care nu relevă şi nu respectă legătura organică dintre tot ceea ce am creat vreodată ca artist şi lupta mea actuală împotriva celui de-al "treilea Reich").

[modifică] Bibliografie

A scris opt romane, peste treizeci de povestiri, o dramă epică, numeroase eseuri; un amplu jurnal şi o răsfirată corespondenţă îi întregesc opera. Faima i-au statornicit-o cele patru romane de mare întindere, Casa Buddenbrook, Muntele vrăjit, tetralogia Iosif şi fraţii săi, Doctor Faustus – împreună cu patru romane de mai mică întindere, Alteţa regală, Lotte la Weimar, Alesul, Mărturisirile escrocului Felix Krull. Dintre povestiri, celebre cu deosebire sunt Tonio Kröger, Moarte la Veneţia, Mario şi vrăjitorul, Capetele schimbate şi Legea. Majoritatea eseurilor a consacrat-o unor scriitori, cu precădere germani, dar şi ruşi, precum şi câtorva filosofi, psihologi şi compozitori germani.

[modifică] Opera

[modifică] Romane

Buddenbroocks (Casa Buddenbrook), (1901)
Königliche Hoheit (Alteţă Regală) (1909)
Der Zauberberg (Muntele vrăjit), (1924)
Lotte in Weimar (Lotte la Weimar), (1939)
Doktor Faustus, das Leben des deutschen Tonsetzers Adrian Leverkühn, erzählt von einem Freunde (Doctor Faustus, viaţa compozitorului german Adrian Leverkühn povestită de un prieten), (1947)
Der Erwählte (Alesul), (1951)
Bekenntnisse des Mochstaplers Felix Krull (Confesiunea escrocului Felix Krull), (1954)