Premiul Nobel pentru Literatură
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Premiul Nobel pentru Literatură este acordat anual unui autor din orice ţară care, cu cuvintele lui Alfred Nobel, a produs "cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistică". "Opera" în acest caz se referă în general la opera autorului ca un tot, nu la o lucrare individuală, deşi lucrările individuale sunt uneori citate în decernări. Academia Suedeză decide cine, dacă este cazul, primeşte acest premiu în fiecare an.
Citatul original al lui Nobel a condus la multe controverse. În suedeza originală, cuvântul idealisk poate fi tradus fie ca "idealistic", fie "ideal". În anii anteriori, Comitetul Nobel a lovit aproape în intenţia testamentului, omiţând anumiţi scriitori cu renume mondial, precum Lev Tolstoi şi Henrik Ibsen, pentru Premiu, probabil din prisma faptului că opera lor nu era îndestul de "idealistică". În anii de mai târziu, formularea a fost interpretată mult mai liberal, iar Premiul este acordat, cum adesea se argumentează că ar trebui să se întâmple, pentru merit literar de durată. Însă, distincţia continuă să genereze o cantitate de controversă, cum multe alte nume faimoase în literatură sunt uneori neglijate în favoarea unora mai puţin vehiculate, precum Dario Fo în 1997. Din păcate, acest fapt poate fi privit drept inevitabil în toate decernările literare bazate pe opinii subiective. Un subiect de discuţie este variabilitatea comitetului predispus nejustificat pentru anumite perspective politice.
Cuprins |
[modifică] Procedura de nominalizare
În fiecare an Academia Suedeză trimite cereri pentru nominalizări ai candidaţilor pentru Premiul Nobel în Literatură. Membrii Academiei, membrii ai academiilor şi societăţilor literare, profesorii de literatură şi limbă, foştii laureaţi pentru literatură ai Premiului şi preşedinţilor de organizaţii ale scriitorilor le este permisă nominalizarea unui candidat. Însă nu sunt posibile auto-nominalizările.
Mii de cereri sunt trimise anual, iar doar cincizeci de propuneri sunt admise. Acestea trebuie admise la Academie până la data de 1 februarie, după care sunt examinate de către Comitetul Nobel. Până în luna aprilie, Academia îngustează cercul la aproximativ douăzeci de candidaţi şi până la ivirea verii lista se reduce la cinci nume. În luna octombrie a anului, membrii Academiei votează, iar candidatul care primeşte mai mult decât jumătate din numărul voturilor este numit Laureatul Nobel pentru Literatură. Procesul este similar celorlalte Premii Nobel.
Răsplata în bani a Premiului Nobel a fluctuat de la inaugurarea sa, dar în prezent se află la 10 milioane de coroane suedeze. Câştigătorul primeşte şi o medalie de aur şi o diplomă Nobel.
[modifică] Listă de Laureaţi Nobel pentru Literatură
Listă a Laureaţilor Premiului Nobel din 1901 până în prezent.
[modifică] Note
- Femeile scriitoare care au obţinut această distincţie sunt Selma Lagerlöf, Grazia Deledda, Sigrid Undset, Pearl S. Buck, Gabriela Mistral, Nelly Sachs, Nadine Gordimer, Toni Morrison, Wisława Szymborska şi Elfriede Jelinek.
- Premiul Nobel nu măsoară talentul sau valoarea "absolută" a unui scriitor. Următorii mari scriitori nu l-au obţinut deşi erau perfect eligibili: Anna Ahmatova, Jorge Amado, Tudor Arghezi, Antonin Artaud, Georges Bataille, Lucian Blaga, Maurice Blanchot, Jorge Luis Borges, Bertolt Brecht, Paul Celan, René Char, Anton Pavlovici Cehov, Alejandro Ciorănescu, Hugo Claus, Joseph Conrad, Julio Cortázar, Jacques Derrida, Theodore Dreiser, Lion Feuchtwanger, Robert Frost, Thomas Hardy, Willem Frederik Hermans, Hans-Georg Gadamer, Graham Greene, Aldous Huxley, Henrik Ibsen, James Joyce, Nikos Kazantzakis, Arthur Koestler, D.H. Lawrence, Mario Vargas Llosa, Norman Mailer, William Somerset Maugham, André Malraux, Sándor Márai, Arthur Miller, Henry Miller, Yukio Mishima, Alberto Moravia, Harry Mulisch, Robert Musil, Vladimir Nabokov, George Orwell, Fernando Pessoa, Ezra Pound, Marcel Proust, Boleslaw Prus, Mihail Sadoveanu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Gertrude Stein, Wallace Stevens, August Strindberg, Lev Nicolaevici Tolstoi, Arnold Toynbee, Marina Ţvetaeva, Mark Twain, Franz Werfell, Thornton Wilder, Tennessee Williams şi Virginia Woolf.
- Lista integrală a numelor alternative posibile poate fi descoperită în antologia criticului Laurenţiu Ulici, Nobel contra Nobel.
- Printre nominalizaţii din 2005 se numără Margaret Atwood, Philip Roth, J.D. Salinger, John Updike şi Bob Dylan. Cel mai controversat nume a fost cel al lui Dylan deoarece nu e destul de clar dacă versurile unor cântece sunt literatură, deşi Dylan le-a publicat şi în câteva volume separate.
- Deşi mai mulţi scriitori români au fost nominalizaţi (între ei Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Marin Sorescu sau Nichita Stănescu), nici un autor român nu a reuşit să obţină această distincţie. O situaţie specială a constituit-o cazul poetului şi filozofului Lucian Blaga, căruia regimul comunist a refuzat să-i propună candidatura, în 1956, deşi avea şanse reale de a-l câştiga.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
- http://www.nobel.se/literature/laureates/index.html
- Câştigători ai Premiului Nobel în Literatură
- Premiul Nobel
Premii Nobel |
Ştiinţe |
Chimie | Fiziologie şi Medicină | Fizică |
Premiul Nobel pentru Literatură | Premiul Nobel pentru Economie | Premiul Nobel pentru Pace |