Actul de navigaţie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Actul de navigaţie (1651) a fost o lege a lui Oliver Cromwell care a contribuit la dezvoltarea economiei capitaliste în Anglia. Conform acestei legi, corăbiile străine aveau voie să aducă în porturile engleze numai mărfuri fabricate în ţările lor. Mărfurile provenite din alte ţări urmau să fie aduse numai de corăbii engleze. Actul de navigaţie lovea în flota spaniolă, portugheză, franceză, dar mai ales în cea olandeză, pe atunci „cărăuşa mărilor”.