Adunare obştească
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Adunările obsteşti (Congregaţii generale) erau adunări „reprezentative“ care erau convocate de voievodul Transilvaniei, de regele Ungariei şi mai rar, de vicevoievod. Erau compuse din reprezentanţi ai nobilimii, ai clerului înalt, al orăşenimii, ai ostaşilor şi ai ţărănimii libere. Aveau atribuţii judiciare şi rar, se ocupau cu probleme fiscale sau administrative. Cea mai veche menţiune a Adunării obsteşti din Transilvania este din 8 iunie 1288. Aceasta atestă existenţa unui „regnum Transilvanum“, deosebit de „regnum Hungariae“, în frunte cu Roland Borşa, „voyvoda Transsylvanus et comes Zonuk“ cu puteri de adevărat suveran.
Românii sunt amintiţi în martie 1291, când regele Andrei III a ţinut la Alba-Iulia o adunare „cu toţi prelaţii, baronii, nobilii, secuii, saşii, românii din toate părţile Transilvaniei“ ... „pentru îndreptarea stării acestora“. Mai sunt amintiţi românii la Congregaţia generală din mai 1355, ţinută de voievod lângă Turda.
După 1437, în locul „Congregaţiilor voievodale“ au apărut „Congregaţiile generale ale nobilimii“, alcătuite din „stările privilegiate“ - nobilimea maghiară, saşii şi secuii. „Stările privilegiate“ au folosit aceste adunări pentru făurirea alianţei lor împotriva ţărănimii, în general şi, în special, împotriva românilor consideraţi „naţiune tolerată“.
Din secolul al XVI-lea Congregaţiile se transformă în Dietă. În condiţiile în care Transilvania a devenit principat autonom, problemele mai importante de politică externă şi internă aveau să fie soluţionate în principiu de dietă.
