Alegeri prezidenţiale în Ucraina, 2004
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
![]() |
Portal Politică |
Alegerile prezidenţiale din noiembrie 2004 din Ucraina s-au concentrat pe lupta dintre Viktor Ianukovici, fostul premier şi liderul opoziţiei, Viktor Iuşcenko. Ceilalţi candidaţi nu au strâns mai mult de 6% din voturile total exprimate. Alegerile s-au desfăşurat într-o atmosferă tensionată, şi au fost caracterizate de manipularea şi intimidarea mass mediei. Rezultatele oficiale, făcute publice pe 23 noiembrie, au fost în favoarea lui Ianukovici, însă repede au apărut acuzaţii de fraudă, atât din partea lui Iuşcenko, cât şi din partea observatorilor occidentali. Acestea au condus la o criză politică şi proteste de stradă.
Alegerile au părut să fie câştigate de Viktor Ianukovici, care este un politician pro-Rusia. Rivalul său, Viktor Iuşcenko, care are o doctrină îndreptată spre Europa şi Statele Unite, l-a acuzat pe contracandidatul său că alegerile ar fi fost fraudate. De asemenea, mulţi observatori internaţionali şi locuitori ai Ucrainei au fost de aceaşi părere, motiv pentru care au izbucnit o serie de demonstraţii pro-Iuşcenko.
Cuprins |
[modifică] Candidaţii
Cei mai importanţi candidaţi au fost actualul premier Viktor Ianukovici şi un fost premier, lider al opoziţiei, Viktor Iuşcenko. Ianukovici, care ocupă funcţia de prim-ministru al Ucrainei din 2002, a avut sprijinul preşedintelui Leonid Kuchma şi pe cel al preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
Iuşcenko a avut sprijinul Uniunii Europene şi al Statelor Unite. El este privit ca un politician pro-vest.
În total, au fost 26 de candidaţi (în ordine alfabetică):
- Oleksander Baziliuk
- Bohdan Boiko
- Mykhailo Brodski
- Grigori Cerniş
- Leonid Cernovetski
- Andriy Cernovîl
- Igor Duşin
- Mikola Grabar
- Olaksander Iakovenko
- Viktor Ianukovici
- Viktor Iuşcenko
- Anatoli Kinah
- Serghei Komisarenko
- Vitali Kononov
- Dmitro Korcinsky
- Roman Kozak
- Vladislav Krivobokov
- Oleksander Moroz
- Volodimir Neciporuk
- Oleksander Omelcenko
- Mykola Rogozinski
- Oleksander Rzhavski
- Petro Simonenko
- Nataliya Vitrenko
- Vasil Volga
- Yuri Zbitniev
[modifică] Evenimente
[modifică] 24 noiembrie 2004
Pe 24 noiembrie, Parlamentul Ucrainei l-a declarat oficial învingător al alegerilor pe Viktor Ianukovici. El a primit 49,61% din voturi, faţă de 46,61% ale lui Viktor Iuşcenko. Iuşcenko nu a recunoscut totuşi rezultatul. Statele Unite şi Canada au respins rezultatul oficial al alegerilor, în timp ce Uniunea Europeană a insistat ca voturile să fie renumărate. Ca preşedinte al UE, Jan Peter Balkenende a precizat că Europa nu sprijină rezultatul alegerilor din Ucraina. Preşedintele rus, Vladimir Putin a spus că el consideră că Europa şi SUA nu ar trebui să se amestece în afacerile interne ale Ucrainei.
[modifică] 25 noiembrie
Comitetul independent electoral al Ucrainei, CVU, a făcut publică pe 25 noiembrie informaţia cum că peste 2,8 milioane de buletine de vot au fost fraudate. Conform preşedintelui CVU, deputatul Koshel, aceasta a fost cea mai mare fraudă în alegeri din toate timpurile în ţara sa. Cel puţin 85.000 de funcţionari din întreaga ţară au fost implicaţi în comiterea acestei fraude.
Candidaţii au cerut consiliere externe, Iuşcenko aducându-l pe fostul preşedinte polonez Lech Walesa la Kiev. Preşedintele Leonid Kuchma vrea consiliere de la actualul preşedinte polonez, Aleksander Kwaśniewski. Preşedintele Valdas Adamkus al Lituaniei a fost de asemenea contactat.
Iuşcenko a depus o plângere la Curtea de Justiţie contra comisiei electorale.
[modifică] 26 noiembrie 2004
Pe 26 noiembrie secretarul general al Uniunea Europene Javier Solana, Kwaśniewski şi Adamkus ajung la Kiev, ultimii doi la invitaţia lui Kuchma. Solana întreţine dicscuţii atât cu Ianukovici cât şi cu Iuşcenko.
În jurul clădirii parlamentului s-au strâns mii de partizani ai lui Iuşcenko, care împiedică accesul în clădire al lui Ianukovici. În timpul unei demonstraţii precedente, forţele poliţeneşti din Kiev au declarat că sprijină opoziţia. Câştigătoarea Eurovisionului din 2004, Roeslana Lyzjytsjko a mărturisit că aceştia vor rămâne în greva foamei până ce Iuşcenko va fi recunoscut ca învingător.
Iuşcenko a precizat într-o convorbire cu Ianukovici că vor trebui ţinute noi alegeri, pe 12 decembrie 2004, sub o nouă comisie electorală, verificată de OSCE. Pentru a treia oară, mii de oameni şi-au petrecut noaptea în centrul Kievului.
[modifică] 27 noiembrie
Parlamentul ucrainean declară victoria lui Viktor Ianukovici invalidă. Deşi decizia nu are o bază legală, aceasta reprezintă o victorie simbolică pentru candidatul Viktor Iuşcenko.
[modifică] 26 decembrie
Pe 26 decembrie 2004 sub presiune internaţională, se desfăşoară al treilea tur de scrutin, din nou cu Ianukovici şi Iuşcenko candidaţi. Cei aproximativ 12.000 de observatori internaţionali, au avut de data aceasta o poziţie mult mai pozitivă: mass media de stat a părut neutră în timpul campaniei, însă s-au înregistrat în continuare fraude (între altele la Charkiv). Totuşi aceste alegeri au îndeplinit criteriile OSCE.
Al treilea tur de scrutin a fost câştigat de Viktor Iuşcenko cu 51,99 % din totalul voturilor exprimate. Viktor Ianukovici a obţinut 44,19 % din voturi. În cursul nopţii de luni 27 decembrie, Ianukovici a depus un apel contra rezultatelor, susţinând că 3 milioane de voturi au fost manipulate în detrimentul său. Comisia Electorală Centrală nu a găsit însă nici un motiv pentru a anula alegerile. Pe 31 decembrie Ianukovici şi-a dat demisia din funcţia de prim-ministru.