Arbitrajele de la Viena
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Arbitrajele de la Viena sau Dictatele de la Viena este denumirea sub care sunt cunoscute două tratate (1938 şi 1940) prin care Germania nazistă şi Italia fascistă au încercat să rezolve în mod paşnic pretenţiile teritoriale ale Ungariei revizioniste, condusă de amiralul regent Miklós Horthy. Aceste arbitraje au asigurat anexarea de către Ungaria a teritoriilor din Slovacia, Ucraina şi România de astăzi, pe care Ungaria le-a pierdut în 1920 prin Tratatul de la Trianon la sfârşitul primului război mondial, şi pe care a încercat mereu să le reocupe.
[modifică] Primul arbitraj de la Viena
Prin acesta, la 2 noiembrie 1938 Germania şi Italia au obligat Cehoslovacia că cedeze sudul Slovaciei şi Subcarpatia (astăzi în Ucraina) Ungariei.
[modifică] Al doilea arbitraj de la Viena
Prin acesta, la 30 august 1940, Germania şi Italia au obligat România să cedeze jumătate din Transilvania Ungariei. Decizia nu a fost motivată de spiritul justiţiei, ci pentru a aduce Ungaria de partea Germaniei în război. Prin anularea unei decizii importante a Tratatului de la Trianon, o zonă multietnică a fost dată unei alte ţări, provocând emigraţii masive de populaţie din ambele părţi.
În afară de al doilea arbitraj de la Viena, la 7 septembrie, prin Tratatul de la Craiova, regiunea Cadrilater din sudul Dobrogei a fost returnată Bulgariei. Acest teritoriu a făcut parte din Bulgaria din 1878 până în 1913, după care a intrat în componenţa României în urma celui de-al doilea război balcanic.