Avigdor Lieberman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Deputatul Avigdor Lieberman.

Avigdor Lieberman (în alfabetul ebraic אביגדור ליברמן) (n. 5 iunie 1958, oraşul Chişinău, astăzi în Republica Moldova) este un politician israelian originar din Republica Moldova, care a deţinut funcţia de deputat în Knesset-ul (Parlamentul) statului Israel. De asemenea, este lider al Partidului Yisrael Beytenu. Din noiembrie 2006, a devenit ministru al afacerilor strategice şi viceprim-ministru al statului Israel.

În octombrie 2006, Lieberman şi prim-ministrul israelian Ehud Olmert au semnat un acord de coaliţie. Ca urmare a acestui acord, Lieberman a devenit viceprim-ministru şi ministru al afacerilor strategice, o nouă funcţie creată cu scopul de a analiza ameninţarea strategică din partea Iranului. ^[1]

[modifică] Biografie

Avigdor Lieberman s-a născut la data de 5 iunie 1958 în oraşul Chişinău (astăzi în Republica Moldova). Lieberman a lucrat în cadrul Televiziunii din oraşul Baku (Azerbaidjan) şi a emigrat în Israel în anul 1978, la vârsta de 21 ani. În Israel şi-a îndeplinit stagiul militar obligatoriu, obţinând gradul de caporal. A obţinut apoi o licenţă în relaţii internaţionale şi ştiinţe politice la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

În perioada 1983-1988, Lieberman a contribuit la organizarea Forumului Sionist al Evreilor Sovietici şi a fost membru al Consiliului Director al Corporaţiei Economice din Ierusalim şi secretar al filialei din Ierusalim al Histadrut Ovdim Le'umit ("Uniunea Naţională a Muncitorilor"). Între anii 1993-1996 a activat în funcţia de Director-General al Partidului Likud, apoi în perioada 1996-1997 a îndeplinit funcţia de Director-General al Cancelariei primului-ministru.

În anul 1999, Avigdor Liberman a înfiinţat Partidul Yisrael Beytenu, devenind preşedintele acestuia şi fiind redactor al cotidianului Yoman Yisraeli. Lieberman a fost ales ca deputat în Knesset-ul (Parlamentul) statului Israel în anul 1999, şi a îndeplinit funcţia de preşedinte al Asociaţiei Parlamentare de Prietenie Israel-Republica Moldova.

Lieberman este căsătorit şi are trei copii. El locuieşte în prezent în localitatea Nokdim, din deşertul Iudeei. Pe lângă limba ebraică, el vorbeşte limbile engleză, rusă şi română.

[modifică] Planul de schimb de populaţii

La 7 martie 2001, Lieberman a fost numit în funcţia de ministru al infrastructurii naţionale a Israelului, dar a renunţat la acest post la 14 martie 2002. La 28 februarie 2003 este desemnat din nou ca ministru al transporturilor.

În mai 2004, el a propus un plan prin care populaţiile şi teritoriile arabe şi evreieşti, inclusiv arabii israelieni ar fi separaţi. În conformitate cu acest plan, oraşele arabe din Israel ar urma să fie transferate în administrarea Autorităţii Palestiniene şi doar acei arabi care s-au dovedit a fi loiali statului Israel ar urma să li se permită să rămână în Israel. La data de 30 mai 2004, prim-ministrul Ariel Sharon a criticat propunerea lui Lieberman, declarând că "Noi îi considerăm pe arabii israelieni ca parte a statului Israel." La data de 4 iunie 2004, pe măsură ce disputa a devenit din ce în ce mai intensă, Sharon l-a demis pe Lieberman din funcţia de membru al guvernului.^[2]

Lieberman este liderul Partidului Yisrael Beytenu, un partid format în majoritate din imigranţi din ţările fostei Uniuni Sovietice, atrăgând foşti votanţi ai Partidului Likud şi câţiva israelieni druizi. Susţinătorii lui Lieberman au cerut ca arabilor care doresc să rămână cetăţeni israelieni să treacă printr-o serie de teste de loialitate faţă de statul Israel. ^[3] Cu sprijinul consultantului politic american, Arthur Finkelstein, Partidul Yisrael Beytenu a obţinut 11 locuri de deputat (dintr-un număr de 120) la alegerile parlamentare din martie 2006 pentru Knesset, un mare câştig al formaţiunii în cauză. Aceasta s-a datorat sloganului său: "Nyet, Nyet, Da" (Nu, Nu, Da) ca ghid pentru a-i vota pe Netanyahu, Olmert şi respectiv Liberman.^[4]

În mai 2006 el a solicitat ca politicienii arabi din Israel care au avut contacte cu organizaţia teroristă Hamas sau care sărbătoresc ziua Nakba a statului palestinian (care priveşte crearea statului Israel ca un dezastru) în loc de a sărbători ziua independenţei statului Israel (Yom Ha'atzmaut) să fie executaţi. Lieberman i-a comparat pe aceşti politicieni cu susţinătorii politicii naziste din cel de-al doilea război mondial, majoritatea lor fiind condamnaţi la moarte şi spânzuraţi la Proicesul de la Nuremberg. I s-a atribuit afirmaţia că a pus ca arabii israelieni ar trebui "să-şi facă bagajele şi să se ducă dracului".^[5]

[modifică] Planul Lieberman

În mai 2004, Lieberman a propus un plan, prin care "Triunghiul" populat de arabi din regiunea Wadi 'Ara — transferată Israelului de către Iordania ca parte a Acordului de Armistiţiu din 1949 — ar fi cedat Autorităţii Palestiniene la schimb cu regiunile larg populate cu evrei de pe malul de vest al Iorrdanului.

El a argumentat că locuitorii "Triunghiului" sunt arabi care se declară ca fiind palestinieni şi că ar trebui reuniţi cu ei ca parte a stabilirii a două entităţi naţionale separate: una pentru israelieni şi una pentru palestinieni. Mulţi israelieni au văzut planul lui Lieberman ca o formă de transfer forţat de populaţii similar cu propunerile partidelor de extremă dreaptă din Israel: Moledet, Herut sau Hayil. Deşi planul lui Lieberman nu i-ar muta pe palestinieni de la casele lor, în schimb le-ar retrage cetăţenia israeliană şi i-ar transfera în suvernaitatea Autorităţii Palestiniene.

Planul Lieberman, cunoscut şi ca "Panul de schimb de populaţie", a fost criticat dur atât de către stânga, cât şi de dreapta politică israeliană; de către primii din cauza politicii sale discriminatorii şi de către ultimii din cauza ideei de a ceda părţi din teritoriul Ţării lui Israel.

În conformitate cu declaraţiile lui Lieberman, "Procesul de pace se bazează pe trei ipoteze false; conflictul israeliano-palestinian este principalul factor de instabilitate în Orientul Mijlociu, conflictul este teritorial şi nu ideologic, şi că înfiinţarea statului palestinian bazat pe graniţele din anul 1967 va pune capăt conflictului". [1]

[modifică] Popularitate şi susţinători

Într-un sondaj publicat de către Yedioth Ahronoth la data de 21 septembrie 2006, Lieberman a fost cotat cu o susţinere mai mare decât orice alt politician, cu excepţia lui Netanyahu, pentru a deveni viitorul prim-ministru al Israelului. Olmert s-a clasat abia pe locul al V-lea cu 7% din voturi.^[6] Liberman a fost votat de către o treime dintre druizi care au cetăţenia israeliană şi populează Înălţimile Golan.^[7] Majoritatea susţinătorilor săi sunt israelieni vorbitori de limbă rusă, precum şi foşti suporteri ai Partidului Likud.

[modifică] Declaraţii anti-arabe

În anul 2002, în timpul celei de-a II-a Intifada, cotidianul israelian Yedioth Ahronoth -a citat pe Lieberman la o şedinţă de guvern în care acesta a spus că palestinienilor le va fi dat un ultimatum ca "La ora 8 a.m. noi vom bombarda toate centrele comerciale ale lor...la amiază vom bombarda benzinăriile lor...la ora 2 p.m. vom bombarda băncile lor....”^[8]

În anul 2003, Ha'aretz a declarat că Lieberman a cerut ca mii de prizonieri palestinieni deţinuţi de către Israel să fie înecaţi în Marea Moartă şi s-a oferit să pună la dispoziţie autobuze care să-i ducă până acolo.^[9] În mai 2004, el a spus că 90% din populaţia Israelului de 1 milion de arabi ar trebui "să-şi găsească un nou stat arab unde să se mute", în afara graniţelor statului Israel. "Ei nu au loc aici. Ei trebuie să-şi ia bagajele şi să dispară", a afirmat el.^[10]

În noiembrie 2006, Lieberman a cerut executarea oricărui arab membru al Knesset-ului care s-a întâlnit cu reprezentanţi ai guvernului Palestinian, afirmând că "Al doilea război mondial s-a încheiat cu procesele de la Nurenberg. Conducătorii regimului nazist, împreună cu colaboratorii lor, au fost executaţi. Sper că acesta va fi şi soarta colaboratorilor din Knesset."^[11]

Ca răspuns, membru arab al Knesset-ului, Ahmed Tibi, a cerut ca "o anchetă judiciară să fie iniţiată împotriva lui Lieberman pentru violarea legii împotriva incitării la ură şi a rasismului".^[12] El l-a catalogat pe Lieberman "un politician foarte periculos şi sofisticat care şi-a câştigat voturile prin incitarea la ură rasială". Lieberman a fost scos de sub acuzaţia de rasism de către procurorul general adjunct al statului Israel, în timp ce a admis că Biroul Procuraturii protestează faţă de conţinutul declaraţiilor lui Lieberman. Tibi a protestat cu vehemenţă la numirea ca ministru a lui Lieberman, descriindu-l ca "rasist şi fascist". Ministrul laburist Ophir Pines-Paz, care a demisionat la numirea ca ministru a lui Lieberman, a susţinut remarcile lui Tibi, spunând că Lieberman a făcut "declaraţii rasiste şi declaraţii care atentează la caracterul democratic al Israelului".^[13]

[modifică] Acordul de coaliţie

La data de 23 octombrie 2006, acordul de coaliţie semnat cu Partidul Kadima a plasat coaliţia de guvernare şi în special Partidul Muncii într-o situaţie dificilă, exprimându-se multe opinii contrare numirii lui Lieberman ca ministru. Ministrul culturii, sportului, ştiinţei şi tehnologiei, Ophir Pines-Paz a răspuns afirmând că "un minister al afacerilor strategice este o glumă. Lieberman este el însuşi o ameninţare strategică", declarând că "Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a preveni intrarea acestui partid în guvern."^[1] La data de 29 octombrie 2006, Comitetul Central al Partidului Muncii, totuşi, a aprobat intrarea lui Lieberman în guvern. La 30 octombrie 2006, Knesset-ul a votat pentru susţinerea intrării lui Lieberman în guvern cu 61 voturi pentru şi 38 voturi contra. Ophir Pines-Paz, care a condus campania de opoziţie din Partidul Muncii şi-a anunţat demisia sa din guvern.^[14]

[modifică] Funcţii publice în Israel

Avigdor Liberman a deţinut următoarele funcţii publice:

deputat în Knesset din partea Partidului Yisrael Beitenu (1999-2003 şi 2006-prezent)
ministrul infrastructurii naţionale (7 martie 2001-14 martie 2002)
ministrul transporturilor (28 februarie 2003-6 iunie 2004)
viceprim-ministru şi ministru al afacerilor strategice (30 octombrie 2006-prezent)