Catedrala Evanghelică din Sibiu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biserica Evanghelică (în germană Evangelische Stadtpfarrkirche) este una dintre cele mai frumoase şi impresionante clădiri gotice din Transilvania. A fost ridicată în 1520 pe locul unde exista o veche bazilică romanică încă din secolul 12. În faţa bisericii se găseşte statuia episcopului Georg Daniel Teutsch (1817-1893) ridicată în 1899. Interiorul bisericii este in stil gotic, cu bolţi arcuite şi pietre funerare pe pereţii din nord.
Cuprins |
[modifică] Descriere
Clădirea este dominată de turnul pe 7 nivele cu cele patru turnuleţe pe colţuri, semn că oraşul avea drept de condamnare (ius gladii, literal "dreptul sabiei"). Turnul catedralei, cu o înălţime de 73,34 m, este unul dintre cele mai înalte în Transilvania. Corul catedralei este la balcon pe latura de sud şi cuprinde o orgă în stil baroc realizată de un meşter slovac în 1671 care a înlocuit prima orgă adusă la Sibiu în 1585. În 1914 a fost instalată marea orgă al bisericii, cea mai mare orgă din sud-estul Europei, iar în 1997 a fost complet renovată.
Biserica este un amplu edificiu în stil gotic, cu planul format dintr-un cor poligonal compus din trei travee, flancat la nord de o sacristie ; urmează spre vest un transept, apoi nava centrală şi cele două laterale; în vest a fost construit turnul masiv, înglobat în cele din urmă într-un nartex format, la rândul său, din trei nave.
[modifică] Istoric
Partea cea mai veche a edificiului, aşa cum reiese şi dintr-un document din 1371, era corul, dar foarte probabil se definitivase şi planul bazilical al bisericii, inclusiv transeptul. Tot atunci începuse construcţia turnului, ridicat doar până la înălţimea etajelor inferioare. În acel moment, biserica cu hramul Sf. Maria se prezenta ca o bazilică gotică cu transept şi sacristie, navele laterale având doar jumătate din lăţimea navei principale.
După câteva decenii în care, din motive mai puţin cunoscute, activitatea de pe şantierul bisericii fusese întreruptă, după 1424 au fost reluate lucrările. În această etapă au fost înălţaţi pereţii navei centrale cu 2,60 metri, iar navele laterale au fost lărgite. Traveele dreptunghiulare ale navei au primit bolţi în cruce pe ogive, ca şi cele ale colateralelor, unde au fost refolosite vechile chei de boltă. În 1448 a început amplificarea spre vest a bisericii, prin construcţia nartexului amintit mai sus, care a primit denumirea cunoscută azi - ferula.
Aspectul bisericii a fost modificat pe latura sudică după 1474, când s-a hotărât transformarea bazilicii într-o biserică-hală. S-a supraînălţat astfel peretele exterior sudic, iar în interior, prin transformarea structurii zidului, s-a format o tribună laterală prevăzută cu boltă stelată. Tribuna a fost prelungită şi deasupra navei sudice a ferulei, precum şi deasupra transeptului, dar aici a fost apoi înlăturată. În 1494 a fost terminat turnul bisericii, supraînălţat cu încă două etaje. Alte lucrări mai puţin ample au constat din construirea celor două pridvoare situate pe laturile de sud şi nord, ambele adăpostind câte un portal cu ancadramente gotice bogat profilate. Deasupra portalului sudic a fost construită o capelă, iar în 1520 a fost ridicat turnuleţul cu scara spiralată de pe aceeaşi faţadă, încheindu-se definitiv lucrările.
[modifică] Exteriorul
În exterior reţin atenţia cele două ancadramente de portal plasate în interiorul pridvoarelor de sud şi nord. Portalul sudic este mai vechi, fiind executat în 1457. În nord, pietrarul Nicolaus a terminat pridvorul în anul 1509, după modelul celui din sud.
În nord-estul monumentului se află uşa de acces la sacristie, care deasupra cadrului cu baghete încrucişate are încastrat în zidărie un detaliu al unei uşi în stil renascentist, provenit foarte probabil din casa comitelui Albert Huet, blazonul său fiind datat în 1595.
Pe faţada din sud a corului, deasupra unei uşi gotice, este încastrat un relief cu tema Rugaciunea pe Muntele Măslinilor. Deşi lucrarea a suportat intervenţii ulterioare destul de radicale, se recunoaşte scena în care Isus, într-un peisaj arid, este îngenuncheat în faţa potirului. Relieful este atribuit unui atelier local inspirat din sculptura gotică central-europeană din ultimul sfert al secolului al XV-lea.
[modifică] Interiorul
În interior, în colaterala nordică, ogivele se sprijină pe console cu motive vegetale, una dintre ele fiind decorată cu o mască umană. Pe cheile de boltă sunt reprezentaţi Maria şi Isus, apoi simbolurile evangheliştilor Luca şi Marcu. Elemente sculpturale mai deosebite întâlnim şi în nava laterală de sud. Aici cheile de boltă cu decor figurativ sunt cele cu imaginea lui Isus, a mielului cu stindardul Agnus Dei şi a lui Isus cu cartea în mână. Menţionăm de asemenea cheia de boltă cu reprezentarea episcopului Wolfgang aflată în ferulă.
Pe peretele de nord al corului se află o frumoasă frescă reprezentând Răstignirea, încadrată de un decor arhitectural în care sunt plasate o serie de personaje biblice şi istorice. Pictura este executată de pictorul Johannes de Rosenau în 1445, presupus a fi originar din Austria. În mod cert, maniera sa de a picta poartă amprente specifice locului său de origine, iar din punct de vedere iconografic se pot sesiza şi influenţe italiene. Pictura a fost restaurată de pictorul restaurator Liviu Ciungan în anii 1989-1990.
Deosebit de valoros şi bogat este inventarul bisericii. Chiar dacă o serie de vase de cult din argint aurit, opere ale unor vestiţi meşteri sibieni, precum Sebastian Hann, nu sunt accesibile publicului, alte piese de mare valoare pot fi admirate în biserică.
[modifică] Ferula
Ferula a fost despărţită de corpul central al bisericii în 1853 pentru a fi un loc pentru ceremonii mai intime.În Ferulă există o galerie de 67 de lespezi funerare, unice în România.
Până spre mijlocul sec. XVIII personalităţile marcante ale oraşului erau îngropate în biserică. Acest obicei a fost interzis în 1796 singura excepţie fiind a baronului Samuel von Brukenthal. Cele mai vechi lespezi sunt ale lui Georg Hecht (1496) şi Nicolaus Proll (1499), urmate de Mihnea Vodă cel Rău (1510) ucis în faţa bisericii.
În ferulă se mai pastrează vechiul amvon de piatră din 1520 realizat de Andreas Lapicida, o cristelniţă de marmură din sec. XVII, altarul de la Dobârca, precum şi alte obiecte bisericeşti.
