Consiliul de Coroană
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Consiliul de Coroană a fost o structură politică cu caracter consultativ care funcţiona pe lângă regele României şi care era compusă din membri selectaţi de acesta, de regulă, dintre foştii prim-miniştri şi şefii partidelor politice importante, la care se adăugau membrii Guvernului. Rolul Consiliului de Coroană era de a discuta decizii majore cu privire la politica României şi la dinastie. Existenţa Consiliului de Coroană a avut în majoritatea timpului un caracter informal, el fiind instituţionalizat abia printr-un Decret-lege din 30 martie 1938.
[modifică] Lista Consiliilor de Coroană
Consiliile de Coroană care au avut loc şi problemele dezbătute au fost următoarele:
- 2 aprilie 1877 – intrarea României în Războiul de independenţă
- 21 iulie 1914 – aprobarea neutralităţii României la începutul primului război mondial
- 14 august 1916 – aprobarea intrării României în primul război mondial
- 17-19 şi 24 februarie 1918 – aprobarea începerii tratativelor de pace cu Puterile Centrale
- 31 decembrie 1925 – a luat act de renunţarea la tron a principelui Carol
- 9 aprilie 1937 – excluderea Principelui Nicolae din familia regală
- 17 martie 1939 – discutarea situaţiei create prin ocuparea Cehoslovaciei
- 6 septembrie 1940 – aprobarea neutralităţii României la începutul celui de-al doilea război mondial
- 27 iunie 1940 – aprobarea ultimatumului sovietic în privinţa Basarabiei
- 23 august 1940 – discutarea tratativelor cu Ungaria în privinţa Transilvaniei
- 30 august 1940 – aprobarea ofertei de arbitraj făcută de Germania şi Italia în privinţa Transilvaniei
- 31 august 1940 – a luat act de conţinutul Dictatului de la Viena.
[modifică] Instituţionalizarea Consiliului de Coroană
La începutul anului 1938, regele Carol al II-lea a decis desfiinţarea regimului parlamentar şi a instaurat un regim de autoritate personală, consacrat legislativ prin redactarea, aprobarea prin plebiscit şi apoi promulgarea unei noi Constituţii. S-au luat mai multe măsuri de reorganizare a statului, care au inclus: cenzura, suspendarea inamovibilităţii magistraţilor şi a stabilităţii funcţionarilor publici, dizolvarea partidelor politice, crearea unui partid de „masă” (Frontul Renaşterii Naţionale), organizarea profesională în bresle, reforma administrativă etc.
Pe acest fundal, la 30 martie 1938 s-a emis un decret-lege prin care s-a instituit Consiliul de Coroană ca organism politic distinct. Conform decretului-lege, membrii Consiliului urmau a fi numiţi prin decret regal, dintre actuali sau foşti demnitari ai statului, bisericii, oştirii şi ai curţii regale sau din personalităţi de vază ale ţării, numărul membrilor nefiind limitat. Consiliul îşi păstra statutul său consultativ.
Membrii Consiliului purtau titlul de consilier regal, şi primeau o indemnizaţie lunară de 50.000 lei. Aceştia au fost următorii (cei pentru care nu se specifică data au fost numiţi la 30 martie 1938):
- Patriarhul Miron Cristea, decedat la 6 martie 1939
- Mareşalul Alexandru Averescu, decedat la 30 octombrie 1938
- Mareşalul Constantin Prezan
- Generalul Artur Văitoianu
- Alexandru Vaida-Voevod
- Gheorghe Mironescu
- Nicolae Iorga
- Constantin Angelescu
- Gheorghe Tătărescu
- Constantin Argetoianu
- Generalul Ernest Ballif
- Alexandru C. Cuza, de la 16 iunie 1939
- Victor Iamandi, de la 23 noiembrie 1939
- Ion Mihalache, de la 17 aprilie 1940, demisionar la 26 iunie
- Victor Antonescu, de la 18 aprilie 1940
- Patriarhul Nicodim Munteanu, de la 20 august 1940
- Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan, de la 20 august 1940
- Mitropolitul greco-catolic al Blajului Alexandru Niculescu, de la 20 august 1940
[modifică] Bibliografie
- Ion Mamina, Consilii de Coroană, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997
