Constantin Fântâneru
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Constantin Fântâneru (n. 1 ianuarie 1907, Glodu, judeţul Argeş, după unele surse în satul Budişteni, Argeş – d. 21 martie 1975, Ştefăneşti, judeţul Argeş) a fost un scriitor român care a activat şi publicat cu precădere în perioada interbelică. Un veşnic neadaptat, l-a făcut să scrie pe Eugen Ionescu, cu care a fost prieten în tinereţe, că „nu se simte bine nici la oraş, nici în cultură, nici printre oameni, nici singur”. Elenist, a fost profesorul de limbă greacă al lui Constantin Noica. În anul 1932 a publicat singurul său roman, numit „Interior”, roman al adolescentului întârziat.
În anul 1942 suferă o depresie nervoasă, din care îşi revine cu greutate, în anul 1948, când devine profesor de ţară. Uitat o bună bucată de vreme, este recuperat în perioada recentă, operele sale (puţine la număr) fiind republicate şi bucurându-se de interesul moderat al criticii literare.
[modifică] Opere
- Interior, roman, 1932; republicat în 1981 (ediţie îngrijită de Ştefan Borbély) şi în 2006, la Editura Polirom
- Poezia lui Lucian Blaga şi gândirea mistică, lucrare critică, 1940
- Râsul morţilor de aur, versuri, 1940
- Cruciada umbrelor, colecţie de articole critice, 2001
- Naraţiuni, manuscris de la începutul anilor 1970, publicat în 2003
