Cortina de fier
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cortina de fier este o sintagmă des folosită pentru a desemna linia de demarcaţie în Europa între Europa Occidentală şi Europa Răsăriteană din perioada războiului rece.
Termenul de "cortină de fier" fusese folosit încă din 1819 cu sensul de "barieră impenetrabilă", iar din 1920 a început să fie asociat cu limita vestică a sferei de influenţă a Uniunii Sovietice. În timpul celui de-al doilea război mondial, sintagma a fost utilizată ocazional de către ministrul german al propagandei Joseph Goebbels şi contele Lutz Schwerin von Krosigk. Însă "cortina de fier" nu a intrat în uz curent decât în urma celebrului discurs al lui Winston Churchill de pe 5 martie 1946, în care a remarcat:
- "De la Stettin, la Marea Baltică, până la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier a coborât de-a curmezişul continentului."
Alianţa americano-sovietică din timpul celui de-al doilea război mondial se răcise deja considerabil când Churchill rostea aceste cuvinte, iar în câţiva ani ea avea să dispară complet, lăsând locul unei intense duşmănii între cele două superputeri (Statele Unite şi Uniunea Sovietică), ce avea să definească războiul rece.
Europa a fost împărţită în două mari sfere de influenţă - americană în vest şi sovietică în est - iar un număr foarte mic de ţări au rămas neutre.
Ţările din tabăra estică au fost următoarele (în ordine alfabetică):
- Albania
- Bulgaria
- Cehoslovacia
- Polonia
- Republica Democrată Germană (Germania de Est)
- România
- Ungaria
Ţările din tabăra vestică au fost următoarele (tot în ordine alfabetică):
- Belgia
- Danemarca
- Franţa
- Grecia
- Irlanda
- Italia
- Islanda
- Norvegia
- Olanda
- Portugalia
- Republica Federală Germania (Germania de Vest)
- Spania
- Turcia
În sfârşit, ţările neutre au fost următoarele: