Iacta alea est
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fraza „Iacta alea est” este fraza pe care, după cronica lui Suetoniu [1] ar fi pronunţat-o Iulius Cezar în ziua de 10 ianuarie 49 î.Hr. când şi-a condus trupele peste râul Rubicon, care constituia graniţa dintre Galia Cisalpină şi Italia, începând războiul civil împotriva lui Pompei. Fraza este adesea citată în mod greşit sub forma „Alea jacta est”. În cele ce urmează se prezintă relatarea lui Suetoniu.
[XXXII] Cunctanti ostentum tale factum est. quidam eximia magnitudine et forma in proximo sedens repente apparuit harundine canens; ad quem audiendum cum praeter pastores plurimi etiam ex stationibus milites concurrissent interque eos et aeneatores, rapta ab uno tuba prosiliuit ad flumen et ingenti spiritu classicum exorsus pertendit ad alteram ripam. tunc Caesar: „eatur”, inquit, „quo deorum ostenta et inimicorum iniquitas uocat. Iacta alea est”, inquit.
[XXXII] Cum stătea la îndoială, el văzu un semn. Dintr-odată i-a apărut o figură de statură foarte mare şi puternică stând aşezată şi jucându-se pe o trestie; şi după ce se apropiaseră de el nu numai ciobanii ci şi mulţi dintre soldaţi, care îşi abandonaseră posturile, printre ei erau fiind şi trâmbiţaşi, apariţia îi smulse unuia dintre ei trâmbiţa, se repezi în râu şi cântând o melodie războinică se îndreptă spre malul opus. Atunci Cezar exclamă: „Să urmăm calea pe care ne-o arată zeii şi spre care ne împing acţiunile nedrepte ale duşmanilor noştri. Zarul este aruncat.”
Unii comentatori mai târzii consideră că Cezar ar fi rostit renumita frază în limba greacă. Este probabil că fraza este o referire la o comedia a scriitorului grec Menander, unul din autorii favoriţi ai lui Cezar. Dar, în contextul descris, Cezar se adresa ostaşilor săi cu care se întorcea din Galia şi care probabil nu vorbeau greaca. Este greu de presupus că Cezar le-ar fi adresat acestor ostaşi un discurs pe care ei să nu-l poată înţelege.
Fraza este adesea citată sub forma eronată “Alea iacta est”. Chiar şi lucrări cum este Dicţionarul Larousse o prezintă astfel în secţiunea de citate latine. Totuşi, în Suetoniu forma este “iacta alea est” şi niciun scriitor antic nu a prezentat-o sub altă formă-
Forma de a începe fraza cu complementul în locul subiectului este o formă retorică, prin care se pune accentul pe complement, care capătă o importanţă mai mare decât subiectul.[1] Suetoniu voia să sublinieze faptul că acţiunea este începută. Faţă de aceasta, zarul are o semnificaţie secundară. Este adevărat că regulile gramaticale stricte ale limbii latine culte dădeau o libertate mai mare alegerii ordinii cuvintelor într-o frază, acordurile gramaticale făcând imposibilă o interpretare greşită a sensului frazei. Deşi asemenea construcţii sunt mai puţin uzuale în limba română, există cazuri când începerea frazei cu complementul direct este corectă. Ca un exemplu al unei asemenea se poate cita versul:
“Păienjenit e ochiu-i de-al morţii glas etern”
(Mihai Eminescu – Strigoii.)
De asemenea, este greşită traducerea curentă a frazei prin „Zarurile sunt aruncate”. Alea este un substantiv feminin singular, însemnând zar. Din cuvântul alea derivă termenul aleatoriu, cu semnificaţia de întâmplător, care depinde de şansă, similar rezultatului obţinut prin aruncarea unui zar. De asemenea, verbul este la persoana a treia singular est şi nu la plural sunt. De asemenea participiul iacta este la feminin singular, acordat cu subiectul alea. Traducerea corectă a frazei este „Zarul este aruncat”.
