Ion Budai-Deleanu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan Budai-Deleanu (n. 1760, Orăştie - d. 1820) a fost un preot greco-catolic român, care s-a afirmat ca filolog, istoric şi scriitor. Este unul din reprezentanţii de frunte ai Şcolii Ardelene. În timpul studiilor de la Viena i-a cunoscut pe Samuil Micu şi pe Gheorghe Şincai. A împărtăşit convingerile iluministe ale acestora. Întors în Ardeal, a fost profesor la Blaj, dar a intrat în conflict cu episcopul Ioan Bob şi s-a autoexilat la Liov unde a şi murit.
Autorul singurei epopei în limba română, "poemationul eroi-comic" Ţiganiada sau Tabăra ţiganilor, ediţie definitivă de Jacques Byck, 1800-1812. Opera sa reprezentativă (poemul eroi-comic "Ţiganiada") tratează un subiect alegoric cu tendinţe satirice antifeudale şi anticlericale.
Un alt poem satiric (Trei viteji), rămas neterminat, valorifică motive din "Don Quijote" de Cervantes.
[modifică] Studii şi lucrări lingvistice
- Temeiurile gramaticii româneşti
- Teoria ortografiei româneşti cu slove latineşti
- Lexicon româno-nemţesc şi nemţesc-român)
- De originibus populorum Transilvaniae (rămase în manuscris).