José Luis Rodríguez Zapatero

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

José Luis Rodríguez Zapatero (*4 august 1960) este al cincilea prim-ministru al guvernului spaniol de la restaurarea democraţiei în 1978, după ce partidul său a învins în alegerile generale spaniole din 14 martie 2004. El a fost învestit în post de Regele Juan Carlos pe 17 aprilie 2004. El era secretarul general al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) din 2000.

Rodríguez Zapatero s-a născut în Valladolid însă familia sa (cu o lungă tradiţie de politică de aripă stângă) se trage din León. Bunicul său a fost un căpitan republican executat de naţionalişti la începerea Războiului Civil Spaniol în 1936. El a participat la prima sa întrunire politică la Gijón în 1977, când în Spania trebuiau să aibă loc primele alegeri democratice, după moartea dictatorului Francisco Franco. Oratorul de la această întrunire a fost liderul PSOE Felipe González (care a devenit premier al Spaniei în 1982 şi a servit în această funcţie până în 1996). La scurt timp după această Rodríguez Zapatero a intrat în PSOE. Partidul nu renunţase încă la marxism-leninism ca bază ideologică (aceasta s-a întâmplat în 1979). Acest lucru ar putea explica politica externă a lui Zapatero din primele luni ca prim-ministru (retragerea trupelor din Irak şi apropierea de lideri de extremă dreaptă ca Fidel Castro or sau preşedintele Venezuelei, Hugo Chávez).

El a urmat facultatea de drept în cadrul Universităţii din León. Acesta nu era considerat un student briliant. Deja în 1982 Rodríguez Zapatero conducea organizaţia socialistă de tineret, în provincia sa, León. Zapatero nu a avut alte slujbe în afară de cele din politice. În 1986, el a devenit cel mai tânăr membru al Parlamentului Spaniei, când a câştigat un loc care reprezenta provincia sa. În 1988 a fost ales ca preşedinte al filialei partidului socialist în León, iar în 1997 a fost numit în Comitetul Federal Executiv, corpul de guvernare al partidului.

În 2000, după ce PSOE a pierdut pentru a doua oară succesiv alegerile în favoarea Partidului Popular al lui José María Aznar, Rodríguez Zapatero a fost ales în funcţia de preşedinte al partidului, ca reprezentant al unei fracţiuni de modernizare a partidului, cunoscută sub numele de Nueva Vía ("Noua Cale"), care s-a inspirat din politica "Third Way" (A Treia Cale) a lui Tony Blair (totuşi, diferenţele ideologice între cei doi lideri sunt sunt clare, în special în privinţa Războiului din Irak; Zapatero, l-a numit în funcţia de ministru al apărării după câştigarea alegerilor din 2004 pe liderul regional socialist - José Bono - care l-a insultat public pe Tony Blair). Partidul Popular continua însă să conducă PSOE în sondajele de opinie până la Atentatele din 11 martie 2004 de la Madrid.

Rodríguez Zapatero a insistat că un guvern PSOE nu va fi "blând cu terorismul" şi nu va permite naţionaliştilor regionali să pună în pericol unitatea Spaniei. Acest lucru a devenit important în alegeri, din perspectiva atacurilor teroriste de la Madrid din 11 martie, care s-a crezut iniţial a fi opera organizaţiei teroriste başce ETA. Totuşi, el a încheiat câteva înţelegeri cu Stânga Republicană din Catalonia, un partid naţionalist, al cărui lider (Carod-Rovira) a întâlnit în secret teroriştiETA (lucru care a dus la demisia s-a din guvernul regional catalan, condus de un politician socialist proeminent). Deşi nu se ştie exact ceea ce s-a discutat în timpul acelei întâlniri, conform unor ziare, Carod-Rovira a promis organizaţiei ETA sprijin politic dacă grupul terorist nu va acţiona în Catalonia (câteva luni mai târziu, ETA a anunţat un armistiţiu cu teritoriul catalan).

După câştigarea alegerilor, primul lucru pe care l-a făcut Rodríguez Zapatero a fost ordonarea retragerii trupelor spaniole din Irak. Data programată pentru întoarcere a coincis cu începerea campaniei electorale pentru alegerile europene (lucru care nu a fost deloc întâmplător conform unor critici ai politicii lui Zapatero). Câteva luni mai târziu, guvernul lui, Zapatero a votat în Consiliul de Securitate al ONU pentru o rezoluţie care cerea tuturor ţărilor să trimită trupe în Irak pentru a ajuta la lupta contra terorismului şi la reconstrucţia ţării. Unii experţi au subliniat această contradicţie ca simbol al creşeterii izolării şi slăbirea puterii Spaniei pe scena internaţională.

Zapatero a anunţat de asemenea că intenţionează să iniţieze câteva reforme în Constituţia Spaniei (fără să clarifice ceea ce vroia să reformeze) şi să legalizeze căsătoriile între persoane de acelaşi sex (incluzând adopţiile în aceste cupluri). În privinţa Gibraltarului, Zapatero a luat o poziţie puternică faţă de Regatul Unit, plângându-se puternic la ceremoniile tercentenarului în Gibraltar şi respingând cererea adresată Spaniei de către locuitorii Gibraltarului de a-i recunoaşte independenţa. Guvernul lui Zapatero a văzut în aceste ceremonii o provocare care a arătat că Marea Britanie dorea să-l facă pe Zapatero să "plătească" pentru abandonul foştilor aliaţi ai Spaniei din Irak. În această privinţă, este de menţionat că Zapatero a avut de suferit de pe urma victoriei lui Bush în alegerile prezidenţiale americane din 2004. Bush a decis să nu răspundă telefonului de felicitare dat de Zapatero. Acest episod a apărut în întreaga presă naţională şi internaţională.

În octombrie 2004, guvernul lui Zapatero a început o campanie de reabilitare morală şi legală a celor care au fost repreimaţi în timpul sau după Războiul Civil Spaniol, prin instituirea unei Comisii de Memorii conduse de vice-preşedintele María Teresa Fernández de la Vega. Totuşi, aceasta nu a făcut nici o menţiune despre victimele ucise din motive politice înainte de izbucnirea conflictului de după victoria Frontului Popular din februarie 1936. Criticii au susţinut că decizia ar fi o încercare de a rescrie istoria, cauzată de incapacitatea Partidului Socialist de a-şi înfrânge trecutul radical.

Căsătorit în 1990 cu Sonsoles Espinosa şi tată a două fete, Laura (1993) şi Alba (1995), Rodríguez Zapatero este fan al echipei de fotbal FC Barcelona, primul fan al acesteia dintre premierii Spaniei.