Mario Vargas Llosa
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mario Vargas Llosa (născut 28 martie, 1936) este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori din Peru. Este de asemenea unul din cei mai importanţi romancieri si eseişti născuţi în America Latină.
[modifică] Biografie
S-a născut în 1936 la Arequipa (Peru) şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise ca un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru.
Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare private din Lima, Colegio Militar Leoncio Prado – experienţa descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii (1963). În 1953, intră la "Universitatea Naţională San Marcos" din Lima pentru a studia literatura iar peste cinci ani îşi ia licenţa în literatură cu teza Baze pentru o interpretare a lui Rubén Darío.
A obţinut apoi un doctorat în filozofie şi litere la "Universitatea Complutense" din Madrid în 1959. Între timp, se stabileşte pentru o perioadă în Franţa unde lucrează ca profesor de spaniolă şi ziarist. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine un scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa.
După o tinereţe în care se apropie de comunism, la maturitate ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel Garcia Marquez, odinioară prieten, de servilism faţă de regimul castrist.
În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, (subiectul romanului Mătuşa Julia şi condeierul) provocând mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verişoara lui, Patricia, cu care a avut trei copii: Alvaro Vargas Llosa, scriitor; Gonzalo, şi Morgana, fotografă. Vargas Llosa a devenit membru al "Real Academia Española" în 1996.
[modifică] Cariera politică
În anii 80, Vargas Llosa a devenit un foarte activ politician şi a devenit cunoscut pentru luările de poziţie în favoarea liberalismului de piaţă şi a admiraţiei pentru "doamna de fier", Margaret Thatcher. În anul 1988 înfiinţează formaţiunea politică Movimiento Liberdad care intră în componenţa Frontului Democratic. Din partea acestui front, a candidat la preşedinţia ţării în alegerile prezindenţiale din Peru în 1990 dar a pierdut în al doilea tur de scrutin în faţa lui Alberto Fujimori.
În timpul campaniei electorale oponenţii săi au citit la radio fragmente agresive din opera sa pentru a-i şoca pe electori. Întreaga experienţă este apoi povestită în volumul autobiografic Peştele în apă.
[modifică] Oraşul şi câinii
Opera sa a fost universal recunoscută drept una ce aparţine unuia dintre exponenţii cei mai talentaţi ai unui boom literar latino american, alături de operele scriitorilor Julio Cortázar, Ernesto Sabato, Jorge Luis Borges din Argentina, Carlos Fuentes din Mexico, sau Gabriel García Márquez din Columbia.
Primul său roman Oraşul şi câinii i-a adus recunoaşterea imediată. El poartă semnele influenţei existenţialismului lui Jean-Paul Sartre şi citează chiar un dialog extras din romanele acestuia la începutul fiecărei dintre cele două părţi.
El introduce şi o tehnică specială, utilizarea dialogului alternativ pentru a portretiza realităţi separate în timp şi spaţiu, şi foloseşte timpurile verbale pentru a purta naraţiunea inapoi sau inainte in timp, sau de a descoperit tema principala a naraţiunilor sale, lupta individului în căutarea libertăţii într-o realitate opresivă.
Cartea a obţinut Premiul Criticii Spaniole.
[modifică] Casa verde
La scurtă vreme după Oraşul şi câinii scrie La Casa Verde (Casa verde, 1966), un roman care demonstrează influenţa puternică a lecturilor din William Faulkner în care vede un suflet geamăn. Romanul descrie un bordel ce se numeşte Casa verde şi a cărui prezenţă aproape mitică afecteaza vieţile personajelor.
Acţiunea principală urmăreşte destinul unei fete, Bonifacia, care este cât pe aci să se căsătorească la biserică dar care se metamorfozează în La Selvatica, cea mai cunoscută prostituată din Casa verde. Romanul i-a confirmat poziţia de mare scriitor în America Latină şi i-a adus Rómulo Gallegos Premiul Internaţional pentru roman , aflat în 1967 la prima sa ediţie.
[modifică] Conversaţie la Catedrală
Cel de-al treilea roman al lui Vargas Llosa închide ceea ce mulţi critici consideră a fi cel mai valoros ciclu narativ al său. Publicat iniţial intr-o ediţie in patru volume, Conversación en la Catedral (Conversaţie la Catedrală), 1969) a fost prima incercare a lui Vargas Llosa de a scrie un "roman total" , adică o încercare de a ficţionaliza toate nivelurile unei societăţi oarecare si reflecţiile ei pe anumite paliere ale realităţii perceptive.
Romanul e o operă de deconstruire a statului Peru în timpul dictaturii militare a lui Odría în anii 1950 şi se ocupă de vieţile unor personaje din straturi sociale foarte diverse ale societăţii peruviene. Naraţiunea este construită în jurul a două axe, poveştile lui Santiago Zavala si respectiv Ambrosio; primul este fiul unui ministru, cel de-al doilea este şoferul său.
O întâlnire întâmplătoare într-un loc extrem de banal, un adăpost pentru câini, conduce la o conversaţie în urma căreia Zavala va afla adevărul despre implicarea tatălui său în comiterea unei crime împotriva unei figuri notorii din lumea ascunsă, interlopă a societăţii peruviene, şi amestecul politicianului în afacerile necurate ale dictatorului.
[modifică] Pantaleone şi vizitatoarele
După acest roman foarte serios Vargas Llosa a publicat un text mai scurt şi în cheie comică Pantaleón y las visitadoras (Pantaleone si vizitatoarele , 1972), care, printr-un colaj de dialoguri cu fragmente de documente, urmăreşte să documenteze înfiinţarea unui serviciu de prostituate, folosit intens de armata peruană.
[modifică] Sărbătoarea ţapului
După ce a trăit mai bine de 30 de ani În Europa, la Paris şi Madrid, unde a obţinut cetăţenia spaniolă în 1993, Vargas Llosa s-a întors ca să locuiască în Lima. Continuă să scrie romane istorice cum ar fi Sărbătoarea ţapului (2000), o poveste despre viaţa dictatorului Dominican Rafael Trujillo. Figura centrala a romanului, deloc un simplu erou de ficţiune, generalul Rafael Leonidas Trujillo y Molina a existat in realitate, iar societatea dominicană îl poreclea Ţapul.
Purtat la conducerea jumătăţii dominicane a insulei Haiti de valul unei lovituri de stat, militarul avea să se menţină la putere timp de 22 de ani (1930-1952), aplicând cu consecvenţă un regim de cruntă teroare, perpetuat şi în timpul mandatului exercitat de fratele sau, Hector Bienvenido Trujillo y Molina (1952-1960).
[modifică] Paradisul de după colţ
Cel mai recent roman al său El paraíso en la otra esquina (Paradisul de dupa colţ) e un roman istoric despre Paul Gauguin şi Flora Tristan.
Llosa a criticat adesea în opera sa ierarhiile stricte ale claselor sociale şi discriminarea rasială existentă atât în Peru cât şi în America latină. Foarte multe opere au caracter autobiografic cum ar fi La casa verde (Casa verde) (1966) sau Tía Julia y el Escribidor (Mătuşa Julia şi condeierul) (1977).
[modifică] Războiul sfârşitului lumii
Romanul său istoric publicat în 1981, intitulat Războiul sfârşitului lumii are acţiunea localizată în Sertao, în Brazilia secolului al XIX-lea, şi se bazează pe evenimente reale, rebeliunea Sebastianiştilor o millenaristă condusă de Antonio Conselheiro în Canudos.
[modifică] Lituma în Anzi
Romanul Lituma în Anzi se ocupă de crimele comise de o grupare maoistă împotriva satenilor din munţii Anzi. Caporalul de jandarmi Lituma şi adjunctul sau Tomas au în grijă campamentul unui şantier de construcţie din Peru.
Dar peste platourile alpine şi în văile Anzilor pluteşte spectrul permanent al raidurilor violente, comise de gruparea de orientare maoistă Sendero Luminoso (Cărarea luminoasă), căreia îi cad victime nevinovate, funcţionari şi ţărani deopotrivă.
Trei dispariţii de pe şantier adaugă şi mai multa spaimă în sufletele celor doi neputincioşi reprezentanţi ai legii. Căpitanul Lituma trebuie să investigheze toate aceste morţi şi dispariţii ciudate. O va face cu metodele unui detectiv particular, dar va explora în profunzime şi straturile societăţii respective.
[modifică] Lista operelor publicate
[modifică] Ficţiune
- Los jefes (Sefii), povestiri, 1959 - debutul in volum
- Oraşul şi câinii (ed. III, Humanitas, 2005)
- Casa verde, 1966
- Pantaleone şi vizitatoarele, 1973(ed.Albatros,1998)
- Elogiul mamei vitrege, 1988, (ed. II. Humanitas, 2005)
- Istoria lui Mayta, 1984
- Povestaşul, 1987 (ed. II. Humanitas, 2005)
- Adevărata viaţă a lui Alejandro Mayta (?)
- Conversaţie la Catedrală, 1969
- Razboiul sfarsitului lumii, 1981
- Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, 1986
- Sărbătoarea ţapului, Allfa, 2002
- Calea spre paradis, 2001(in rom. "Paradisul de dupa colt" - ed. Humanitas, 2005)
- Lituma în Anzi, 1993 (Humanitas 2005)
- Mătuşa Julia şi condeierul, 1977
- Caietele lui Don Rigoberto, 1997
[modifică] Teatru
[modifică] Eseuri, critică literară
- García Márquez: Povestea unui deicid (dizertaţia tezei de doctorat la Universitatea Complutense, 1971
- La novela(Romanul), non-fiction, 1968
- Istoria secreta a unui roman, 1971
- Orgia perpetuă. Flaubert si doamna Bovary, eseu despre romanele lui Gustave Flaubert şi despre bovarism, Allfa, 2001
- Intre Sartre si Camus, 1981
- Peştele în apă, autobiografia sa, conţine povestea candidaturii la Preşedinţia statului Peru
- Făcând valuri
- Limba pasiunii
- Scrisori către un tânăr romancier, Humanitas, 2005
- Adevărul minciunilor, Humanitas, 2005
- Tentaţia imposibilului Humanitas, 2005;
[modifică] Premii literare
- Premiului "Miguel de Cervantes", considerat un Nobel al literaturii din spaţiul hispano-american
- Premiul Păcii acordat de Asociaţia Librarilor Germani, 1996
- Premiul Criticii şi Premiul Internaţional de literatură Romulo Gallegos pentru Casa Verde (1966)
- Premiul Planeta - pentru Lituma în Anzi (1993)
[modifică] Llosa în România
Pe 17 septembrie 2005 a călătorit în România ca să participe la lansarea a două dintre romanele sale, publicate într-o serie de autor de Editura Humanitas, ocazie cu care a vernisat şi o expoziţie de fotografii realizate de fiica sa, Morgana. Uniunea Scriitorilor i-a decernat Premiul Ovidius 2005 pentru "valoarea operei literare şi contribuţia la afirmarea libertăţii de expresie şi a toleranţei interetnice".
