Max Planck
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Max Karl Ernst Ludwig Planck (n. 23 aprilie, 1858, Kiel – d. 4 octombrie, 1947, Göttingen) a fost un fizician german, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în 1918.
[modifică] Motivaţia Juriului Nobel
"Ca apreciere pentru serviciile oferite în avansarea Fizicii prin descoperirea "cuantelor" energiei." Este considerat fondatorul mecanicii cuantice.
[modifică] Date biografice
A studiat la München şi Berlin, avându-i ca profesori pe Helmholz, Clausius şi Kirchhoff iar ulterior a devenit el însuşi profesor de fizică (1889-1926). Activitatea sa în domeniul legii termodinamicii şi distribuţia radiaţiilor dintr-un corp opac l-a facut să abandoneze clasicele principii newtoniene şi să introducă teoria cuantică (1900), pentru care a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1918. În cadrul acesteia, se presupune că energia nu e subdivizibilă la infinit, ci în ultimă instanţă există sub formă de cantităţi mici pe care Planck le-a denumit "Quanten" (din latină, însemnând "cât de mult", cuante). Mai mult, energia transportată de o cuantă depinde direct proporţional de frecvenţa radiaţiei sursei sale.
