Nicolae Filimon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nicolae Filimon (n. 6 septembrie 1819, Bucureşti - d. 19 martie 1865) a fost un prozator român, faimos pentru că l-a creat pe Dinu Păturică, eroul primului nostru roman realist românesc, un arivist din stirpea lui Julien Sorel. De asemenea, autor de nuvele romantice şi realist-satirice şi primul critic muzical român. A scris un jurnal de călătorii pe Dunăre, şi prin Occident, în Ungaria, Austria şi Italia. Cea mai importantă operă a sa este romanul Ciocoii vechi şi noi, apărută în 1863. Romanul este o frescă a societăţii româneşti la începutul secolului XIX.

[modifică] Cronologie

6 septembrie 1819 – Naşterea la Bucureşti, drept penultimul copil al preotului Mihai Filimon, paroh al bisericii Enei, şi al Mariei
1821 – Revoluţia lui Tudor, eveniment evocat în romanul Ciocoii vechi şi noi
1829, 13 aprilie – Cântăreţ la biserica Enei; tot acolo îl găsim şi în anii 1841, 1842 şi 1846
1830, 22 iulie – Moare Mihai Filimon, tatăl scriitorului
1831/1853 – Conform spuselor lui Ion Ghica, este corist în trupa Hanrietei Karl şi flautist la teatrul lui Papanicola; aceştia sunt anii în care îşi desăvârşeşte cunoştinţele în domeniul teatrului şi al muzicii, fiind unul dintre primii noştri cronicari muzicali şi teatrali. Ghica îi face acestuia un portret, într-o perioadă când intrase în cercul cântăreţilor de biserică (Anton Pann, Marin Serghiescu Naţionalu): "un copilandru nalt, rumen, sprintenel, cu plete de ţârcovnic"
1848 – Revoluţia burghezo-democratică
1852 – Epitrop al bisericii Enei, funcţie pe care o va avea până la moarte
- 4 decembrie – „Conţopist” la Departamentul Credinţei
1856, 26 februarie – În cadrul aceluiaşi departament, este ridicat la rangul de pitar
1857, 5 decembrie – Debutează în publicistică la ziarul Naţionalul cu foiletoane şi cronici muzicale: Paralelism între fosta direcţiune şi cea de astăzi; Teatrul italian. Lucrezia Borgia; Teatru italian. Ernani
1858 – Călătoreşte în apusul Europei; evenimentul îi serveşte pentru scrierea operei Excursiuni în Germania meridională
1858, 23 noiembrie – Publică în Naţionalul nuvela Mateo Cipriani sub titlul "Mănăstirea domenicanilor după colina Fiesole", inclusă în volumul Excursiuni în Germania meridională
1859, ianuarie – În acelaşi ziar, apare nuvela O baroneasă de poronceală, inclusă în volumul amintit
1859, 17 septembrie – Numit secretar al Comisiei Documentale
1859 – Moare Maria Filimon, mama scriitorului
1860, ianuarie – martie – Naţionalul publică fragmentele Trei luni în streinătate, apărute apoi în volumul Excursiuni în Germania meridională
1860, ianuarie – martie – În Revista Carpaţilor apare nuvela Friederich Staaps sau Atentatul de la Schoënbrunn în contra vieţii lui Napoleon
1860, ianuarie – martie – Revista Carpaţilor reeditează nuvela Mateo Cipriani
1860, octombrie – Naţionalul publică nuvela Ascanio şi Eleonora
1860, decembrie – Îşi încheie activitatea de cronicar dramatic şi muzical la Naţionalul cu o cronică intitulată Teatrul din Bucureşti. Il Barbiere di Sevilla, melodramă comică cu două acte, poezia de C… muzica de maestrul Rossini. Activitatea de cronicar muzical şi dramatic (1857-1860) îl va ajuta să redacteze ceea ce înseamnă document de epocă în capitolele de mai târziu ale romanului Ciocoii vechi şi noi: Muzica şi coregrafia în timpul lui Caragea; Teatrul în Ţara Românească şi Italiana în Algir
1861 – „Revista Carpaţilor” publică nuvela Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
1861 – Apare volumul Mateo Cipriani, Bergamo şi Slujnicarii.
1861, aprilie – Cronicar dramatic şi muzical la Independenţa, odată cu cronica la Maddalena, operetă semiserie într-un act, poezia tradusă din limba franceză de G. Curatolu, muzica originală de A. T. Zisso.
1861, noiembrie – Începe o colaborare la revista Ţăranul român a lui Ion Ionescu de la Brad, cu o cronică la piesa Prăpastiele Bucureştilor, vodevil în 5 acte de d. Millo.
1862, ianuarie – Apare în Ţăranul român basmul Roman Năzdrăvan, pentru ca la sfârşitul anului să i se publice şi Omul de piatră şi Omul de flori cu barba de mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
1862, mai – Numit şef al secţiei bunurilor la Arhivele Statului
1862 – Revista română a lui Al. I. Odobescu publică în mai multe numere romanul Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă
1863 – Romanul apare în volum
1864, octombrie – Epitrop al bisericii Enei. După o oarecare absenţă, îşi reia activitatea de cronicar dramatic la Buciumul, revista lui Cezar Bolliac
1865, ianuarie – Publică în Dâmboviţa ultimul său articol intitulat Răspuns la critica făcută de P.G. Niţescu revistei noastre muzicale din Monitorul nr. 285
19 martie 1865 – Moare răpus de ftizie. Pentru viaţa şi opera scriitorului portretul pe care i-l face Ion Ghica într-una din Scrisorile sale are o însemnătate deosebită: „Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel şi voios, totdeauna mulţămit cu puţinul ce câştiga prin munca şi talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura şi dispreţuia lipsa de demnitate şi linguşirea; modest până a roşi când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi”.