Pär Lagerkvist

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pär Lagerkvist

Pär Lagerkvist ( n. 23 mai, 1891 la Växjö în Småland - d.11 iulie, 1974, Stockholm) este un scriitor suedez, laurat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1951.

Cuprins

1 Motivaţia Juriului Nobel
2 Date biografice
3 Bibliografie
4 Legături externe

[modifică] Motivaţia Juriului Nobel

"pentru vigoarea artistică şi adânca originalitate cu care a căutat în creaţia sa răspunsul la veşnicele întrebări ale omenirii."

[modifică] Date biografice

Pär Lagerkvist s-a născut în 1891 la Växjö, în Småland, provincie în Suedia meridională. Tatăl său era feroviar şi împreună cu soţia sa l-au crescut într-o atmosferă familială blândă şi adânc religioasă. În mai multe din lucrările sale apare tatăl, care îl plimbă pe câmp şi prin păduri şi mama care citeşte Biblia la lumina lămpii de gaz. Ca elev de liceu, Lagerkvist devine darwinist, iar ca student publică articole la o revistă de stânga şi scrie două cărţi în proză, care însă nu sunt deloc reprezentative, nu arată încă pe viitorul scriitor. În anii următori, Lagerkvist caută, cu o hotărâre fermă şi cu un ţel precis, să-şi găsească o cale proprie în estetică. Aspiraţiile şi căutările sale îl îndepărtează de naturalism şi de simbolism şi constituie prima căutare sistematică a unui punct de vedere modernist în literatura suedeză. După o călătorie la Paris (1913), unde studiază expresionismul şi cubismul prin prisma picturii franceze, Lagerkvist vrea să treacă la o totală reînnoire. Cubismul i-a sugerat o artă pură, în tensiune totală şi o compoziţie calculat intelectualistă. Artistul trebuie să tindă către o simplitate monumentală şi să frământe în mâini marile probleme vitale ale omenirii. Lagerkvist, prin scriieri programatice şi prin experimente literare, încearcă să regenereze lirica, proza şi dramaturgia.

În opera lui Lagerkvist, revin mereu nişte motive: ångest (neliniştea, angoasa), längtan (dorul de, dorinţa, aspiraţia), främlingen (străinul), frälsaren (eliberatorul, răscumpărătorul), mörkret (bezna, întunericul)... În Angest, volum de versuri care a însemnat o cotitură în literatura suedeză şi a spart mulţi idoli, este vorba atât despre drama lui personală, cât şi despre drama omenirii în primul război mondial. În mai multe lucrări bezna apare ca ceva milostiv, care te apără de lumina caustică, a zilei. Străin este el însuşi, străin este dumnezeul părinţilor săi; în Den knuina näven (Pumnii strânşi), apare paradoxul: "Eu sunt un credincios fără credinţă, un ateu religios." Iar când vorbeşte despre Längtan, o compară odată cu un crin care trebuie păzit şi protejat:

"nimic nu este ca tine, ca tine,

crin sădit adânc în inima mea.

nimic nu străluceşte ca tine

crin sădit adânc în inima mea.

În fiecare dimineaţă trebuie să ud rădăcina ta luminoasă.

dimineaţa în zori

cu sânge,

ca nu cumva să te ofileşti."

Într-o nuvelă nuvelă din ciclul Onda Sagor (Povestiri amare) un frälsaren în imagine negativă, de exemplu chipul eroului din "Moartea unui erou", satiră a mitului eliberatorului şi a stupidităţii şi egoismului omenesc.

Critica literară suedeză i-a recunoscut succesul mai târziu, când a publicat romanul Piticul, 1944. Recunoaşterea internaţională a venit cu romanul Barabbas, 1950. Barabbas, tâlharul care a scăpat de răstignire, rămâne cumva între două lumi, nemaiputând pătrunde în fosta lui viaţă de tâlhar şi cu atât mai puţin nu poate accepta creştinismul. Peregrinează ca un Ahasverus (altă capodoperă a lui Lagerkvist), până când, după sclavie şi închisori, este la rândul său răstignit şi-şi dă sufletul adresându-se beznei caritabile :"- Ţie îţi încredinţez sufletul meu."

Alt roman remarcabil este Dvärgen (Piticul). Acţiunea se petrece undeva, într-un oraş-cetate din Italia renascentistă, la curtea unui Principe, şi asistăm la toate intrigile de curte şi diplomatice, la amorurile şi omorurile cuvenite, la rivalitatea între oraşele-cetăţii etc. Apare chiar un Maestro, care seamănă cu Michelangelo, asistăm la ororileciumei devastatoare (care ne aminteşte de Manzoni), în sfârşit, vocabularul este uneori amestecat, neologisme laolaltă cu arhaisme etc. dar miracolul intervine atunci când personajul principal, un pitic de curte al Principelui, începe să răstoarne totul, să răstălmăcească totul în felul său deformat şi deformant, ca într-o oglindă de bâlci; tot ce este pur şi frumos devine pentru pitic ceva abject şi viceversa.