Format:Pagina principală/Articol de calitate/53
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Războiul de Yom Kippur, Războiul de Ramadan sau Războiul din octombrie (în limbile ebraică: מלחמת יום הכיפורים; (Milkhemet Yom HaKipurim) sau מלחמת יום כיפור, (Milkhemet Yom Kipur); arabă: |حرب أكتوبر; (ħarb October) sau حرب تشرين, (ħarb Tishrin), cunoscut şi ca Războiul arabo-israelian din 1973, a fost un conflict armat dintre Israel şi o coaliţie de naţiuni arabe condusă de Egipt şi Siria, care a durat între 6 octombrie şi 26 octombrie 1973. Războiul a izbucnit de ziua de Yom Kippur (Ziua Ispăşirii, cea mai importantă zi de post evreiască), printr-un atac surpriză conjugat egipteano-sirian, forţele atacatoare traversând liniile de încetare a focului din Peninsula Sinai, respectiv de pe Înălţimile Golan, zone cucerite de israelieni în 1967, în timpul Războiului de şase zile. în toamna anului 2003, după declasificarea unor documente secrete ale Directoratului contraspionajului militar al Forţelor israeliene de apărare, Yedioth Ahronoth a publicat o serie de articole controversate, care au dezvăluit că liderii israelieni, inclusiv Golda Meir şi Moshe Dayan, erau conştienţi de pericolul pe care îl reprezenta un atac arab, dar au luat decizia să nu acţioneze.