Psihologia dezvoltării
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Psihologia Dezvoltării este disciplina din cadrul psihologiei care investighează modificările psihologice care survin în viaţa individului, de la naştere până la moarte.
Cuprins |
[modifică] Problmetica dezvoltării
Există două categorii de procese care determină modificări în dezvoltare: procese programate biologic(genetic) şi procese datorate interacţiunii mediului. Dezvoltarea poate fi fizică, aceasta influenţând şi viaţa interioară a individului, cognitivă (percepţie, învăţare, memorie, raţionament, limbaj, etc.) şi psihosocială(personalitate, emoţii, relaţii cu ceilalţi).
[modifică] Controverse în psihologia dezvoltării
[modifică] Ereditate - Mediu
Aceasta se referă la cât contează ereditatea(genotipul) şi cât contează mediul în care se dezvoltă o persoană. Teoriile extreme susţin fie mediul ca factor exclusiv (behavioursimul) fie componenta genetică (teoriile etologice). Acestea sunt însă depăşite, astăzi existând un relativ consens în ideea că există o interacţiune a celor două componente, astfel încât nu poate fi exclusă nici una. Controversa actuală este însă în ce măsură contribuie fiecare.
[modifică] Continuitate - Discontinuitate
Adepţii primeia susţin ideea unei dezvoltări graduale şi neîntrerupte (de exemplu behaviourismul), în timp ce susţinătorii discontinuităţii afirmă existenţa unor stadii distincte, care implică pe lângă modificările cantitative şi unele calitative. Unii sunt de părere că copiii cresc uneori în mod continuu iar alteori în mod discontinuu.
[modifică] Deficit - Diferenţă
Aceasta este problema existenţei sau nu a unui pattern universal pentru dezvoltare. Avocaţii deficitelor s-au străduit să stabileasca standarde şi bareme pentru orice. Ideea diferenţelor şi a căilor alternative de dezvoltare s-a răspândit cel mai mult în ultimul timp. Aceasta consideră unicitatea fiecărui copil, familie, cultură.
[modifică] Etapele dezvoltării
[modifică] Perioada prenatală
Acesta se întinde de la concepţie până la naştere. Se formează structura fundamentală a corpului. În acestă perioadă vulnerabilitatea organismului la factorii de mediu este foarte mare.
[modifică] Perioada de nou născut şi sugar
Perioada este ce cuprinsă între 0 şi 1 an. Are loc o creştere rapidă a abilităţilor motorii. Sfârşitul perioadei este marcată de dezvoltarea ataşamentului faţă de părinţi. Există capacitatea de învăţare şi memorare.
[modifică] Copilăria timpurie
Se desfăşoară de la 1 la 3 ani. Se conturează conştiinţa propriei persoane. Apare limbajul.
[modifică] Vârsta preşcolară
Între 3 şi 6 ani sporeşte forţa fizică a copilului şi apar independenţa şi autocontrolul, iar comportamentul este egocentric. Creativitatea şi imaginaţia sunt mai dezvoltate.
[modifică] Vârsta şcolară mică
În perioada de 6/7 până la 10/11 ani prietenii devin foarte importanţi pentru copil. Apare gândirea logică concretă. Abilităţile lingvistice şi metamoria se îmbunătăţesc. Creşterea fizică este încetinită.
[modifică] Preadolescenţa-puberatatea
Începe la 10/11 ani şi durează până la 14/15 ani. Pregnante sunt modificările fizice rapide şi profunde, mai ales la datorate schimbărilor la nivelul hormonal. Organismul atinge maturitatea sexuală.
[modifică] Adolescenţa
Se derulează între 14/15 şi 20 de ani. Punctul central este căutarea propriei identităţi, dar apare şi capacitatea de a gândi abstract.
[modifică] Vârsta adultă tânără
Între 20 şi 40 de ani deciziile legate de viaţa intimă a persoanei sunt în primplan. Sănătatea fizică atinge maximul, pentru ca apoi să se degradeze lent. Abilităţile intelectuale capătă noi dimensiuni şi sunt valorificate mai ales în viaţa preofesională.
[modifică] Vârsta de mijloc
Căutarea sensului propriei vieţi devine centrală între 40 şi 65 de ani. Se deteriorează sănătatea fizică şi au loc modificări hormonale. Abilităţile de rezolvare de probleme practice sunt optime, fiind recunoscute de unii ca înţelepciune.
[modifică] Vârsta adultă târzie
După 65 de ani majoritatea persoanelor sunt încă sănătoase şi active, însă sănătatea se degradează în timp- dar apar strategii alternative de adaptare. Definirea scopului vieţii este tema de maximă importanţă în acestă perioadă.
[modifică] Abordări în psihologia dezvoltării
[modifică] Teoria lui Piaget
Jean Piaget, psihologul elveţian, a elaborat o serie de teorii referitoare la dezvoltarea umană. Sintagma teoria lui Piaget, înglobează de fapt mai multe teorii:
- teoria dezvoltării conceptelor de sine, obiect, spaţiu, timp, cauzalitate
- teoria achiziţiei principiilor de asociativitate, tranzitivitate şi conservare
- teoria dezvoltării stadiale a inteligenţei
Piaget concepe gândirea ca acţiune interiorizată. Stadiile au un loc central în teoria sa. Acestea sunt:
- Stadiul senzoriomotr - 0-2 ani
- Stadiul preoperator - 2-67/ ani
- Stadiul operaţiilor concrete - 6/7-11/12 ani
- Stadiul operaţiilor formale - de la 12/14 ani
[modifică] Metode de cercetare
[modifică] Personalităţi
Jean Piaget este probabil cel mai sonor nume din acest domeniu; el a fost preocupat de dezvoltarea cognitivă a copiilor. Lev Vygotsky este un alt bine cunoscut psiholog care a fost preocupat de influenţa mediului social asupra dezvoltării copiilor. Lawrence Kohlberg s-a aplecat asupra dezvoltării moralităţii. Sigmund Freud a propus stadiile psihosexuale ale dezvoltării (valoarea epistemică a acestora este controversată). Alţi psihologi importanţi ai domeniului sunt: Jerome Bruner, Urie Bronfenbrenner, John Bowlby, Mary Ainsworth, Erik Erikson, Emmy Werner.
[modifică] Bibliografie
Conf. Dr. Oana Benga. Curs Universitar Psihologia Dezvoltării. Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca.
